Subalternativul (politica-film) (2)

Funcţia alternativă a subalternilor

În filmul lui Ujică (Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu), N. C. pare mînat de o logică pur politică, dar aşa cum este ea practicabilă aici, ca "delir", ca "autobiografie" a locului (Sud-Est, Est-Sud) în lume, ceea ce presupune o permanentă reaşezare a lumii, o permanentă reîmpărţire a hărţilor, o permanentă căutare a unui pol terţ, o inevitabilă "fugă spre Sud".
 
N.C. şi-a căutat în permanenţă tabăra, aliaţii. Şi, de aceea, a fost obligat să trădeze neîncetat, adică să denunţe pactele de dominaţie, "păcile romane". Fugind de "ruşi" a căutat aliaţi în Occident, după care a descoperit mirajele anti-pozilor, deci capacitatea de contra- şi alter-polarizare a hărţii de forţă a lumii: mai întîi Orientul Îndepărtat, apoi Africa, deloc însă, sau insignifiant - ciudat! -, America de Sud (Contra-America).
 
Pe de altă parte, aşa cum reiese din logica montajului filmului, celebra denunţare a invadării Cehoslovaciei de către "Pactul de la Varşovia" nu a reprezentat nimic mai mult decît respectarea unui pact pe care Ceauşescu tocmai îl încheiase cu Dubček, ceea ce dovedeşte, o dată în plus, importanţa ideii de alianţă, obsesia pur politică a căutării aliaţilor.
 
În permanenţă, dacă ar fi să exprim auto-istoria lui Nicolae Ceauşescu printr-un joc de cuvinte, a fost vorba de o încercare de traducere a situaţiei subalterne a Sub-Estului european într-o versiune alternativă, de articulare a unei reconfigurări SUBALTERNATIVE a istoriei.
 
Ştiu că e neplăcut, anti-narcisic, contra-narcisic chiar, să ne recunoaştem în acest personaj, în "simplităţile" lui, în megalomania lui frustă, dar asta e! N.C. a fost un hybris care, încercînd să depăşească legea, fatalitatea politică a locului, a exprimat-o şi a fost, inevitabil, învins de ea, care tocmai de aceea, arătată fiind, poate şi merită să fie descifrată şi spusă, denunţată.

N.C. ne-a ţinut, aşa cum reiese din filmul lui Ujică, într-un fel de "comunism de război" mondial, propunînd un contra-comunism, un comunism personal-mondial.

În permanenţă, el s-a aflat în căutarea unui fel de Al Treilea Pol cu care să constituie o Axă, o Alianţă, un Contra-Pact alternativ, virtual.

Şi nu acesta ar putea fi unicul rol, nu atît de mediator, cît de catalizator, de iniţiator al unui anumit Est al Europei, nu atît un Sud-Est, cît un Sub-Est, un Est-Sud post-geografic, fabulat-geo-politic (geografie asumată, subiectivată)?

Nu exprimă oare N.C. necesitatea, visul irealizabil de depăşire a fatalităţilor geografice, a "blestemului pămîntului", o extra-teritorializare permanentă?
 
Şi n-a devenit el, oare, expresiv pentru această situaţie, tragi-comic-expresiv, tocmai pentru că nu era pregătit pentru rolul visat, pentru că era inferior condiţiiei visate, pentru că nimeni, de fapt, nu poate juca acest rol, exprimînd deci reprezentativ, prin propria condiţie personală pauperă, în care nu ne vine să ne recunoaştem, o condiţie colectivă, o (a-)subiectivitate colectivă a locului?

Nu trebuie oare interpretat N.C. tocmai ca o încercare, inevitabil nereuşită, deci inevitabil comică, grotescă, de depăşire a situaţiei "teritoriale", a "fatalităţilor" geostrategice, de impunere şi de recunoaştere a "delirului" în politică, pe post de unică politică - fabulatorie - accesibilă "săracilor", subalternilor, singura cale prin care subalternii lumii ar putea visa să devină alternativi, subiecţi ai unei istorii alternative visate?

Căutarea terţului niciodată inclus, dat, a făcut istorie. Unii au căutat "a treia cale", alţii, "al treilea sex", N.C., personaj de autoistorie, de istorie autobiografică, de tentativă imposibilă de subiectivare a istoriei subalterne, a căutat permanent Al Treilea Pol. Care este însă un pol mobil, migrant, fugitiv, pur virtual: irealizabil.

Închişi în Nord, între Occident şi Orient, departe de orice Sud, dominaţi şi pe orizontala geografiei (între) şi pe verticala puterii (sub), de două ori subalterni, şi exterior, ca ţară, şi intern, ca societate, sub puteri întotdeauna precare, de cumpărat, concesionate temporar.

Fără vecinătate, împinşi să compunem puncte cardinale trans-geografice "delirante" de tip Est-Sud în loc de Sud-Est, ca încercare fabulatorie de subiectivare a condiţiei, a poziţiei date (sub-între), Est-Sud din Sud-Sub-Est.

N.C. a fost paranoic, dar numai pentru că a dat curs paranoiei inerente logicii politice.
 
Legea aporetică a locului: pentru a păstra locul trebuie să închiriezi puterea.

Din această situaţie s-a visat, delirant, incult, eliberat N.C., eroul colectiv, generic, al acestei evadări istorice. Nu putea să nu fie depăşit, recuperat. Dar a exprimat trans-personal, ego-istoric, "legea locului".

Sîntem "ceauşişti" fără să vrem, ca simpli locuitori ai acestor plaiuri. Denegarea "ceauşismului" nostru colectiv, transpersonal, nu face decît să adauge valenţe fabulatorii unei istorii deja delirante, impracticabile decent, onest, suveran altfel decît ca delir contra-raţional (raţionalitate contra-tehnică).

Trebuie să ne însuşim autobiografia lui N.C. ca pe propria noastră autobiografie istorică.

Şi poate că resubiectivarea practică a utopiilor anti-dominaţie trebuie să treacă, iată, prin proba de arătare, de "monstrare" de-monstrualizantă a filmului (vezi şi Film Socialisme, 2010, al lui Godard): devenire-film a istoriei pentru o re-activare a subiectivităţii politice din "subiectivitatea-marfă" a consumului.