Cristian Nanculescu: Ce a însemnat întâlnirea cu profesia asta atunci când ai început, când erai student şi ce înseamnă acum?
Lari Giorgescu: La început am făcut asta de dragul diversităţii activităţilor din viaţa mea, în perioada studenţiei a devenit cel mai important lucru cucerindu-mă instantaneu, pentru ca acum să nu mai pot fără. "Întâlnirea cu profesia", aşa cum o numeşti tu, m-a şi mi-a schimbat totul în viaţă, întru acesta direcţie.
C.N.: Ce te motivează să mergi mai departe în direcţia asta?
L.G.: Curiozitatea şi dorinţa de a înţelege cât mai mult. Cred în acelaşi timp că meseria asta te poate tine proaspăt, atent şi într-un continuu exerciţiu cu tine.
C.N.: Te vezi făcând şi alte profesii, ce te-ar atrage cel mai mult dacă ar fi să te gândeşti la alte domenii?
L.G.: Nu mă văd făcând altceva cu plăcerea cu care fac actorie. Îmi place să cred că m-aş fi descurcat în alte domenii, dar nimic nu m-ar fi făcut să mă întrebuinţez, să-mi ascut simţurile şi să-mi aducă satisfacţia practicării acestei profesii.
C.N.: Există o contribuţie pe care o aduci societăţi şi aspectului social al vieţii prin ceea ce faci? Dacă da, care ar fi aceea?
L.G.: Eu nu cred în a "schimbă lumea" şi nici nu-mi doresc asta. Dar, în sinea mea, nu aş putea fără să cred că aduc sau că dăruiesc ceva oamenilor şi că într-un fel am o contribuţie la lumea lor. Care e contribuţia, nu pot să ştiu exact şi nici nu cred că vreau să ştiu, pentru că a practica actoria nu însemnă a da răspunsuri, ci a formula întrebări.
C.N.: Care îţi este declaraţia personală şi scopul personal în ceea ce faci (ce urmăreşti să îndeplineşti prin ceea ce faci / eşti)?
L.G.: Nu am o "declaraţie personală", un astfel de lucru ar putea să te limiteze, dar urmăresc să fiu într-un permanent exerciţiu cu mine şi să înţeleg cît mai mult şi cît mai multe. Detest autosuficienţa şi cred că se naşte din prea multă comoditate, este neconstructivă şi nu poate aduce nimic bun.
C.N.: Cum priveşti ceea ce faci şi eşti acum: ca pe o reuşită personală sau, din contră, ca pe o dăruire spre ceva?
L.G.: Mie îmi dau putere atât lucrurile pe care le-am făcut până acum, cât şi cele pe care nu le-am făcut şi urmează să... Este foarte important să ai un psihic bun şi să fi încrezător în propriile-ţi forte, te ajută să te concentrezi şi să scapi de multe gânduri parazite, dar nu trebuie să confunzi asta cu superficialitatea. A crede că ai reuşit, din start te limitează şi tocmai acest lucru îmi displace aşa că...
C.N.: Ce crezi, Arta este un moft sau o nevoie a oamenilor?
L.G.: Cred că nevoile oamenilor nu sunt de ordin artistic, şi sunt sigur că nu spun nimic nou, dar în acelaşi timp cred că fără am fi primitivi şi săraci cu duhul. Aceste premise fac să poată fi numita moft.
C.N.: Ce însemnă a fi actor în zilele noastră faţă de acum 50-100 de ani? Cum crezi tu că s-a transformat arta actorului?
L.G.: Eu cred ca explozia tehnologică influenţează direct arta actorului şi asta în primul rând datorită accesului la informaţie care nu are cum să nu aibă ecouri şi să transforme atât în tine şi pe tine ca practicant, cât şi în spectatori. Publicul e inteligent, simte, şi depui mult mai mult efort dacă încerci să-l minţi, trebuie să fii. Concret diferenţa dintre cum se juca acum 50 şi cum se joacă acum este uşor de sesizat urmărind oricare două filme din cele două perioade.
C.N.: Cine sau ce te-a influenţat, transformat, marcat foarte puternic?
L.G.: Mă consider norocos pentru că am întâlnit şi am lucrat cu oameni minunaţi, o parte dintre ei artişti în adevărata putere a cuvântului. Mă simt foarte influenţat de întâlnirea cu Gigi Căciuleanu în urma căreia am cunoscut-o pe doamna Miriam Răducanu, care este cel mai puternic reper pentru mine, un om minunat care mă pune de fiecare dată pe picioare şi cu care am avut norocul să lucrez un spectacol Poezia Visului pe texte de Emil Botta, un spectacol cu un singur personaj.
C.N.: Care sunt obstacolele pe care le întâlneşti în devenirea ta ca artist?
L.G.: În această profesia a lucra, de cele mai multe ori, este un lux. Şansele ca tânăr actor sunt foarte mici şi de cele mai multe ori trebuie să le provoci, să nu aştepţi să ţi se întâmple şi să lucrezi singur sau cu alţi care au aceeaşi problemă. Asta te poate face mai creativ dar te poate şi distruge, dar eu cred că ai nevoie să lucrezi tot timpul.
C.N.: Poţi să supravieţuieşti în profesia asta fără compromisuri?
L.G.: Fără compromisuri nu e se poate face nimic, ceea ce contează este ce fel de compromisuri. Cred că trebuie să ştii să spui nu şi să nu accepţi orice, chiar dacă se întâmplă câteodată să fie foarte greu.
C.N.: Crezi că este benefic sau nu pentru un actor să aibă şi să urmeze anumite principii?
L.G.: Nu cred că este benefic, cred că nu se poate fără. Dacă prin principii înţelegem rigori ale profesiei cu atât mai mult. Asta vine odată cu stabilirea clară a ceea ce vrei de fapt, pentru că poţi practica asta în nenumărate moduri, dar e important să-ţi asumi şi să nu pretinzi mai mult decât ai oferit.
C.N.: Descrie-mi în câteva cuvinte relaţia ta cu oglinda?
L.G.: Nu e diferită de a oricărei alte persoane normale, exceptând momentele de dinainte şi de după spectacol sau filmare, când depăşeşte cu mult relaţia oamenilor ce nu practică actoria cu aceasta.