Dejan Bućin s-a născut în Belgrad în data de 23 aprilie 1985. A absolvit în anul 2008 Academia de Teatru "August Everding" din München. Din anul 2008 este actor angajat al renumitei companii teatrale "Berliner Ensemble". Dejan este primul actor din trupa teatrului german pe care am avut ocazia să îl întâlnesc în culisele Teatrului "Marin Sorescu" din Craiova. O persoană extrem de deschisă, de sociabilă, de talentată şi de frumoasă. L-am găsit schimbat de costum, însă încă machiat. Am rămas absolut uimită când am realizat cu câtă măiestrie a fost realizat machiajul şi părul. Actorii beneficiază pentru toate spectacolele pe care le joacă de o echipă tehnică absolut fabuloasă. Totul este rezolvat în cele mai mici detalii. Spre bucuria tuturor celor care vor citi acest interviu, inserez pozele cu Dejan, în ipostazele "before and after". ATENŢIE ACTORI, URMEAZĂ SCENE DE O PERFECŢIUNE ŞOCANTĂ!!!
Într-una din zilele trecute, prin intermediul internetului am discutat cu Dejan foarte deschis şi liber despre diferite lucruri care mă interesau.
Raluca Vermeşan: Dejan, povesteşte-mi cum te-ai decis să faci teatru?
Dejan Bućin: Mi s-a permis să joc teatru în timpul şcolii, în Frankfurt, la un regizor căruia îi plăcea să lucreze cu actori neprofesionişti / amatori. Atunci m-am gândit, după şcoală, că mi-ar face plăcere să transform această pasiune într-o meserie şi am început să merg la audiţii. După şcoala de teatru am fost angajat în teatru.
R.V.: Despre ce şcoală de teatru este vorba?
D.B.: Academia de Teatru "August Everding" din München.
R.V.: Prima ta angajare a fost la "Berliner Ensemble"?
D.B.: Exact, din anul 2008.
R.V.: Eşti un norocos!
D.B.: Sper că nu a ţinut numai de noroc şi că a fost vorba şi de talent.
R.V.: Bineînţeles, însă în profesia noastră dacă nu ai un dram de noroc, eşti pierdut... există foarte mulţi actori talentaţi care nu mai practică deloc.
D.B.: Ştiu. De aceea spuneam că sper că nu a fost DOAR noroc.
R.V.: Cum este pentru tine să fii angajat la "Berliner Ensemble"? Înclini mai mult spre titulatura de actor liber profesionist sau spre cea de actor angajat?
D.B.: Sunt angajat de 4 ani acolo şi de la sfârşitul stagiunii voi deveni actor liber profesionist. A fost o perioadă interesantă, dar de acum înainte voi încerca să mă îndrept spre ţărmuri noi.
R.V.: Cum ai ajuns la această decizie? Sau ţi-a expirat contractul cu această instituţie?
D.B.: Ambele. Pur şi simplu, nu am mai dorit să prelungesc contractul. Dar era deja vremea după 4 ani. Mă rog, este o poveste lungă.
R.V.: Ai mai colaborat cu Robert Wilson la "Berliner Ensemble", înainte de distribuirea ta în spectacolul Sonetele lui Shakespeare?
D.B.: Nu, aceasta a fost prima mea colaborare cu el. Primul spectacol pe care l-am repetat la începutul perioadei mele la "Berliner Ensemble", a fost într-adevăr într-o montare de-a lui, am preluat un rol în spectacolul Opera de trei parale.
R.V.: Ai beneficiat de o perioadă de repetiţii cu însuşi Robert Wilson pentru Opera de trei parale sau ai intrat singur în rolul respectiv?
D.B.: Am avut repetiţii cu asistenţii lui şi apoi o repetiţie cu Robert Wilson.
R.V.: Dar ai ajuns să fii distribuit în spectacolul său Sonetele lui Shakespeare. Povesteşte-mi un pic despre perioada de repetiţii, despre dezvoltarea momentelor tale în acest spectacol.
D.B.: După cum precis ştii, Wilson repetă în două etape: stage A şi stage B. Între aceste două etape a fost o pauză de peste o jumătate de an. A fost interesant să-l priveşti la lucru, deoarece totul este gândit de către el. Nu există un story liniar, prin urmare a dat frâu liber imaginaţiei sale. Noi, actorii, am participat minimal la munca artistică.
R.V.: Rolul vostru a fost să daţi personajelor carne. Cum aţi realizat acest lucru, aţi avut la dispoziţie întreaga muzică înainte de a vă apuca, propriu-zis, de repetiţii?
D.B.: Nu, nu. Muzica s-a scris între timp. Totuşi, unele partituri muzicale au fost gata înainte, astfel încât s-a putut lucra cu ele.
R.V.: Şi coregrafia? A fost şi aceasta creată între timp? Cred că aceste două componente sunt cele mai importante, cu siguranţă are importanţă şi textul, dar se pune mai mult accent pe muzică şi pe mişcare scenică. Sau mă înşel?
D.B.: Nu, nu te înşeli. Da, el lucrează foarte vizual. Ceea ce se descoperă în plus prin intermediul textului, se întâmplă în capetele spectatorilor. Mişcarea scenică a fost, de asemenea, dictată de către el. Normal că noi am rafinat-o în mod decisiv şi ne-am personalizat-o, dar în principiu am fost puşi pe scenă în acea formă de către el.
R.V.: Cum poţi să-ţi regăseşti ca actor libertatea artistică într-un spectacol în care totul este dictat? Este flexibil Robert Wilson în timpul lucrului?
D.B.: Minimal. Normal că poţi să vii cu o propunere din când în când, dar de fapt el este coregraful, iar în parametrii dispuşi de el trebuie să ne găsim fiecare libertatea proprie.
R.V.: Te simţi comod în rolul tău? Eşti conştient cât este de minunat acest spectacol? Mă refer, nu doar prin ecourile pe care le aveţi după spectacol, ci îţi spune Ego-ul tău artistic că este ceva special?
D.B.: Suntem conştienţi cât de interesant şi de special este totul, cu toate că nu ne-am văzut niciodată spectacolul din exterior... cu excepţia înregistrărilor TV.
Rolul meu... se ştie că întreaga operă îi aparţine lui şi că succesul ar fi la fel de mare şi cu alţi actori, cel puţin în ceea ce priveşte rolul meu mic. Bineînţeles, că ne bucurăm pentru succesul atât de mare şi de special al întregului spectacol.
R.V.: Nu ai niciun solo?
D.B.: Nu. Dar nu contează. Îmi face mai multă plăcere să joc în Opera de trei parale.
R.V.: Te vezi perfect, prins în întreg şi fiecare îşi dă seama din primul moment ce actor talentat eşti, aşadar nu ai de ce să-ţi faci probleme.
D.B.: Îţi mulţumesc.
R.V.: Ce rol ai în Opera de trei parale?
D.B.: Îl joc pe Jimmy, unul din banda de tâlhari a lui Mackie Şiş, un rol mic, dar care îmi face multă plăcere.
R.V.: Şi acest spectacol este regizat de către Robert Wilson. Ce este diferit? Sau ţi se pare mai lejer acel rol?
D.B.: Este o poveste şi există alte personaje şi rolul este diferit din multe puncte de vedere. Mă simt mult mai liber. Există şi acolo o schemă, dar aceasta îţi oferă mai multă libertate de joc.
R.V.: Înţeleg. Nu îţi place să joci atât de abstract?
D.B.: Ba da. Ba da. Îmi place foarte mult. Însă iubesc mai mult spectacolul Opera de trei parale.
R.V.: Se mai păstrează stilul epic brechtian? Se pune mult accent pe acest lucru? Sau există spectacole care sunt independente de acest stil?
D.B.: Da, normal. Există tot felul de lucruri foarte moderne, care nu mai au nimic în comun cu teatrul brechtian.
R.V.: Aşadar, s-a păstrat brandul "Brecht" doar ca nume?
D.B.: Tocmai.
R.V.: Totuşi, Sonetele lui Robert Wilson sunt foarte foarte brechtiene, adică includ cele mai importante componente ale Efectului de Distanţare. Ai remarcat acest lucru?
D.B.: Nu. Nu m-am prea gândit la acest detaliu.
R.V.: Cum ţi s-a părut publicul român? Cum ţi s-au părut românii, în comparaţie cu celelalte popoare?
D.B.: Un public excelent. Un public foarte recunoscător. Îi aplaud!
R.V.: Nu aţi avut parte în celelalte ţări de ecouri atât de puternice din partea publicului?
D.B.: Ba da. Am avut, dar aici a fost excepţional. Desigur, cred că ţine de mentalitate.
R.V.: Vreau să-ţi destăinui ceva. În Craiova, sala a fost plină de oameni de teatru şi de cultură, aşadar este cu atât mai remarcabilă reacţia de la final.
D.B.: Acest lucru ne bucură foarte mult!
R.V.: Parcurgându-ţi biografia am dat peste un amănunt foarte interesant. Am citit că ai lucrat la un proiect cu regizorul român Felix Alexa. Cum ai ajuns să colaborezi cu acesta? Cum a fost colaborarea voastră? Ai fi interesat să mai lucrezi cu alţi regizori români? Cunoşti alţii, în afară de Felix Alexa?
D.B.: Am colaborat cu Felix Alexa în anul 2011 în cadrul Festivalului Split Summer Festival din Split, Croaţia. Coordonatorii festivalului m-au întrebat dacă doresc să particip. Am jucat Hecuba de Euripide, iar eu l-am interpretat pe Agamemnon. A fost o colaborare foarte interesantă, aveam colegi actori croaţi şi eram eu şi încă un coleg din Serbia. Am putut să comunicăm numai în limba engleză. N-a fost foarte uşor, dar a fost foarte interesant.
Fireşte că aş dori să colaborez şi cu alţi regizori români. Singurul pe care îl cunosc este Felix Alexa. Am mai cunoscut un regizor la Craiova, din păcate nu i-am reţinut numele.