Pentru un spaţiu politic european

Încet, încet, în ceea ce cei mai mulţi dintre noi vedem încă doar defecţiune, criză, dezastru, începe să se profileze o evoluţie absolut firească, prin urmare benefică: posibila apariţie a unei Europe politice, a unui spaţiu politic european transnaţional.

În prelungirea conflictului politic bucureştean, dintre Preşedinte şi Guvern via Parlament şi alte organisme, la nivelul Uniunii Europene între, de fapt, foştii creştin-democaţi vopsiţi (sau decoloraţi) popular şi socialişti, între dreapta şi stînga, deci între cadrul naţional şi cel comunitar, eu înclin să vad mai curînd un lucru bun, deblocarea unei situaţii de ipocrizie şi de mutism instituţionale, altfel spus o şansă de creştere şi creaţie.

Mi se pare mai cinstit, şi oricum deloc anormal, ca dreptele şi stîngile să se dispute, chiar prin mijloace mai puţin "ortodoxe" (cînd este politica, de fapt, "ortodoxă"? Politica nu e gestiune!), la nivel european şi, mai ales, în mod declarat.   
 
Europa suferă de evitarea politicului, deci a conflictualităţii inerente, a disputei şi a luptei.
 
Or, în plină criză, adică în plină (şi ilegitimă) transferare-ocultare (ocultare prin transferare, prin contaminare) a Crizei dinspre capitalul privat către stat, deci în plin (nou) atac asupra statalităţii, extinderea conflictualităţii politice la nivelul Uniunii Europene, într-un mod literal trans-statal şi trans-naţional (depăşire cu trecere "prin", prin străpungere), mi se pare, repet, o şansă, un semn mai degrabă de sănătate.
 
În sfîrşit, politicul nu mai poate fi evitat, transferat, deviat, edulcorat, lupta politică la nivel european va trebui, în sfîrşit, asumată. Atacul l-a declanşat dreapta. Stînga va trebui să răspundă, şi nu doar recucerind ici şi colo (în Franţa, de pildă) puterea.
 
Via Grecia, Ungaria şi, acum, Romania, dar şi via Spania, Portugalia, Italia, Europa se re-politizează, deci ar putea să evolueze (nu este obligatoriu).
 
Oamenii politici sînt datori să ia măsura acestei mutaţii în curs şi să fie la înălţimea ei: să acţioneze în mod conştient şi asumat la nivel european. Deja, via Bucureşti, lupta politică se poartă între o anumită dreaptă europeană şi o anumită stîngă europeană, este globală, a depăşit cadrul naţional.
 
Sau, mai curînd, cadrul naţional se profilează ca locul (firesc) de disputare a politicii europene. Ceea ce ar însemna mai curînd o criză de creştere şi de însănătoşire a Europei, forţată de transferarea crizei (epistemic, categorial) financiare asupra statelor.
 
Politicul este trezit dintr-o catalepsie deja istorică de nişte presiuni distructive care ar putea, însă, să-l oblige să se reformuleze, adaptîndu-se noilor cadre.
 
Cu toate anacronismele, înainte! Tot înainte!
 
(Nu asta înseamnă oare tradiţia?)