Sigalit Landau, frumuseţe cutremurătoare (munca de exploatare a creaţiei)

Dacă veţi avea trecere prin Paris pînă pe 25 iulie 2012 şi veţi ajunge, eventual, pe una dintre cele mai central-turistice străduţe ale sale, Saint-André-des-Arts, opriţi-vă la nr. 47, şi faceţi apoi un scurt ocol şi pe strada Mazarine, la nr. 60, pe la cele două săli ale galeriei Kamel Mennour.

Cea mai frumoasă, în deplinul sens al cuvîntului, deci cu forţă şi chiar violenţă irezistibilă, în mod răpitor dar fără farmece, fără seducţia curentă (în sensul general pornografic pe care îl dădea Baudrillard acestui cuvînt), expoziţie, operă de artă prezentă zilele acestea în Paris nu este extraordinara retrospectivă Panorama a lui Gerhard Richter de la Pompidou, de pildă, ci mica serie de video şi fotografii intitulată Soil Nursing a artistei israeliene Sigalit Landau (1).

Eu, deja, cînd văd scris Sigalit Landau merg la sigur. La Berlin, acum o lună de pildă, la Martin-Gropius-Bau, în expoziţia "Arta şi Presa" (2), Sigalit Landau (care a reprezentat Israelul la Bienala de la Veneţia de anul trecut) expunea o lucrare anume concepută pentru acea expoziţie, în care rulourile Torei, din marmură, treceau, direct metaforic, în rulourile rotativei de presă, fiind imprimate cu negativul ştirilor curente, care deveneau astfel un arhetip al omului: Legea, ziare în marmură de Carrara (3 ).

Artist sigur şi îndrăzneţ, puternic, Sigalit Landau trece acum de la Marea Moartă în Deşertul Negev. Violenţa statică, coregrafică, htonică, ritualică a culesului măslinelor se transmite ca fabulă directă a violenţei artei, a frumosului smuls în mod violent, sacrificial, care doar aşa se transmite, îşi transmite forţa, adevărurile dur, grav, cutremurător salvatoare.
 
Ce am văzut şi scris eu la faţa locului, în faţa operei, asistînd în buclă, peste jumătate de oră, în special la filmul de 6 minute şi ceva intitulat Masik.
 
Violenţa culesului, roadele se smulg industrial. Sinecdocă politică.
 
Oamenii bat măslinii, se luptă cu arborii ca să le smulgă roadele - aşa cum smulg teritorii, avuţii, vieţi.
 
E vînătoare, hăituială, nu cules. Nu va fi existat poate niciodată paşnicul, idilicul, arcadicul cules, ci doar vînătoare, dintotdeauna oamenii luînd cu forţa ceea ce, paradisiac, adică mincinos, nu li s-a oferit, nu le-a fost dat, de către nicio divinitate (reunită, re-culeasă monoteist), niciodată.
 
Tinerii bărbaţi, culegătorii-vînători-hăituitori ai măslinului-Moby Dick sînt de fapt cei, politic, scuturaţi, cutremuraţi, extorcaţi fără a fi dislocaţi în mod tehnic, industrialo-militar (cules industrializat): terminalele violenţei.
 
Deşi se luptă cu măslinii, culegătorii sînt prelungiri ale lor, de aceeaşi parte a baricadei ontologice, supuşi aceleiaşi violenţe: săracii şi arborii fructiferi; săracii fructiferi. Procesul militaro-industrial al muncii ca violenţă nefirească.
 
Maşina, dispozitivul politic de zdruncinat-scuturat măslinii din care oamenii fac parte. Participăm nu atît la popoare, cît la maşini şi dispozitive de putere.
 
Ceea ce văd eu, ca revelaţia esenţial politică pe care numai arta o poate produce atît de direct, deci de violent, este o imagine-"fabulă" a exploatării: munca privită ca proces ne-natural, tehnic, de smulgere violentă a roadelor.
 
Munca tehnică, industrial-militarizată, este esenţial diferită de producţie şi de creaţie, este smulgere violentă a roadelor celor două procese din urmă.
 
Munca e un proces din capul locului ne- şi anti-natural, munca nu e producţie, ci doar smulgere violent-tehnică a roadelor, create printr-un proces pe care trebuie să-l disociem de cel pe care ne-am obişnuit să-l numim "muncă".
 
Munca nu e producţie, doar "cules", hăituire a naturii producătoare, vînare a creatorului.
 
Munca e direct şi exclusiv exploatare şi alienare, fără producţie.
 
Roadele ar fi căzut singure, dar nu sînt lăsate, sînt smulse şi prinse, la propriu şi în toate sensurile, în plasă. 

Ipoteză tulburătoare: munca nu poate fi liberă (şi, deci, eliberată, "eliberabilă", re-apropriabilă) pentru că e deja, prin ea însăşi, opusul creaţiei: extorcare, smulgere, asuprire, furt, viol. O capcană conceptuală, o schemă de gîndire-cursă. Sloganul Nu munciţi!, Să nu mai muncim! trebuie reluat din acest punct (epistemic, categorial, schematic) de vedere. Conceptul de muncă e putred "în sine". Dacă n-ar fi manipulare, munca n-ar putea fi manipulată. Etc. Voi reveni.
 
De mult n-am mai văzut ceva atît de frumos, adică de adevărat tocmai pentru că intrinsec violent (raporturile generatoare de sens sînt raporturi de putere; sens = putere).