19.08.2012
Dacă nu-ţi place o carte, poţi s-o arunci şi să nu mai cumperi niciodată alta de acelaşi autor.
 
Dacă nu-ţi place un disc, un anumit fel de muzică, idem.
 
La fel în cazul artelor plastice, vizuale, al televiziunii chiar (deşi aici alternativele sînt mimate).
 
În cazul unei opere de arhitectură, al unei străzi, al unei zone, al unui oraş ce poţi însă să faci? Nimic. Fac ele asupra ta, ceea ce e construit şi organizat într-un anumit fel de oameni îi construieşte şi îi organizează într-un anumit fel pe oameni, construieşte şi organizează un anumit fel de oameni.
 
Arhitectura este artă într-un alt sens - suprem, intangibil, fundamental - decît toate celelalte arte, care sînt opţionale (comutabile), sînt supuse alegerii indivizilor, se află la dispoziţia şi în puterea publicului. Şi totuşi, de cele mai multe ori, arhitecţii vor ca operele lor să fie tratate asemenea artelor pe care le-am numit opţionale, comutabile, arhitectura fiind însă arta supremă şi inevitabilă, determinantă.
 
La şcoală se face (cît şi cum, nu discut acum) educaţie literară, plastică, vizuală (mă rog...), muzicală, dar nimeni, vreodată, nu ne-a educat spaţial, adică civic. Şi nu întîmplător, căci puterea şi arhitectura, puterea şi spaţiul construit (nu există decît spaţiu construit), puterea şi peisajul (urban şi în general) construit (nu există decît peisaj construit, natura însăşi e un construct) sînt legate arhi-arhitectonic.
 
Simţul civic, adică politic, începe (arhi-arhitectonic) cu bunul-simţ spaţial, cu sensibilitatea spaţială, altfel spus cu sensibilitatea la constructibilitate/deconstructibilitate, adică la relativitatea "datelor" şi a fundamentului, în sensul posibilităţii neîntreruptei lor ameliorări. Oricînd se poate construi mai bine, adică mai frumos!

*

Pentru că e încă vară, voi lua exemplul staţiunii Mamaia, district estival şi de petrecere, din păcate, al Constanţei, pradă, aşadar, imaturului sau supermaturului primar Mazăre, care vrea s-o transforme într-o Copacabana.
 
Mamaia constituie o locaţie excepţională: este o fîşie de pămînt şi nisip între două (feluri de) ape, mare şi lac.
 
Această locaţie prezintă un extraordinar potenţial "constructiv", dar este de o fragilitate extremă, adică pe cît de mult oferă, pe atît de uşor poate fi deformată, distrusă, ca peisaj.
 
De ce spun asta şi încotro bat?
 
Tot mai mult, din deschidere spre două tipuri de "stihie" acvatică, Mamaia tinde să se închidă, devenind un tub, un circuit, un fel de intestin urban, o simplă şosea între două şiruri de blocuri. Este ceea ce se cuvine numit privatizarea peisajului.
 
Dintr-un loc deschis către cosmos, în care expunerea solară e maximă, în care, stînd în acelaşi punct, poţi urmări soarele (şi poţi fi "văzut" de către el) de la răsărit (în largul Mării Negre) pînă la apus (peste lacul Siutghiol), Mamaia tinde să devină, cu concursul colaboraţionist al arhitecţilor, un loc loc umbros şi neprietenos, un banal, "comunist" cartier de blocuri - peisaj, cadru urban transcendental cu care toţi sîntem deja (armonie prestabilită!) obişnuiţi, care ne-a format deja, împotriva căruia nu putem, nu avem, prin urmare, cum să ne revoltăm: e (în) însăşi natura noastră.
 
Mamaia, ca potenţial, a fost bine, corect şi chiar ecologic deservită (slujită, respectată) de către arhitecţii şi urbaniştii care au desenat-o şi construit-o, în valuri, în perioada comunistă: nu există multe hoteluri înalte, acestea sînt înconjurate de construcţii joase, formînd mici arhipelaguri, şi, mai ales, sînt construite perpendicular pe mare, nu paralel cu marea, astfel încît nici să nu umbrească, deci să distrugă plaja, dar şi să ofere o expunere solară maximă tuturor turiştilor, indiferent de poziţie.

Acum, după ce am scuturat jugul comunist, Mamaia, cum spuneam, începe să fie distrusă prin privatizare stupidă, contraproductivă, cu concursul colaboraţionist al arhitecţilor, care nu fac, astfel, decît să-şi nege suprema şi delicata artă pe care pretind, tot mai neacoperit, c-o exercită, sinucigîndu-se profesional.

În Mamaia începe să se construiască tot mai înalt şi tot mai puţin perpendicular pe linia celor două ape (lacul şi marea), astfel încît, spre capătul ei de nord, de pildă, peisajul excepţional al lacului Siutghiol devine tot mai greu accesibil vizual.

Pe măsură ce, aşa-zis, se tranformă într-o locaţie de distracţie, "modernizîndu-se" la fel de arierat, de anacronic, de depăşit ca şi statul român, Mamaia se distruge ca peisaj. Devine un loc pentru proşti, pentru zombi.

Astfel încît îmi spun că numai un client (la propriu, tehnic, fără metaforă) cretin ar putea da bani (probabil foarte mulţi, probabil necîştigaţi cinstit) pe un apartament din reşedinţa Caelia, de pildă, de lîngă hotelul Rex (cu care merită comparată), un bloc înalt şi paralel cu marea, fals luxos, care îşi umbreşte plaja privată cam de la jumătatea după-amiezei, şi din care doar jumătate, deci, e orientat spre mare, cînd toţi clienţii ar fi putut beneficia de vederea acesteia şi de expunerea la soare.

Privatizare în plus ratată a peisajului! Oare nu tocmai asta se numeşte tot mai mult profesionalism, expertiză, azi? În loc să producă, în sens strict capitalist, valoare adăugată, arhitecţii privatizatori au reuşit, în acest caz-model, să distrugă valoare dată. (Căci este tot mai clar că nici măcar de modernitate capitalistă nu poate fi vorba în România, ci doar de feudalism rezidenţial, de "boierism" compulsiv, de complexe psihic rezidenţiale nerezolvate...)

Bogaţi sau săraci, este urgent ca, în tot mai marcata dispariţie nu doar a conştiinţei civice, ci şi a celei profesionale, specifice (să distrugă oare capitalismul periferic chiar toate resursele, de orice fel?), să învăţăm să judecăm cum se construieşte, să ne formăm un bun-simţ (adică simţ politic) urbanistic-arhitectural. La fel ca şi în politică, deci în general, nu ne mai putem lăsa pe mîna niciunui profesionist sau specialist, persoane tot mai suspecte, dat fiind că delapidează tot mai mult (şi tot mai mult din prostie, la propriu) bunul comun, nereuşind nici măcar să-l privatizeze, să-l "capitalizeze" cu adevărat, adică să-l exploateze eficient, decredibilizîndu-şi expertiza şi desfiinţîndu-şi profesia.

Tot mai mult, avem de luptat cu deprofesionalizarea, altfel spus cu triumful Prostiei.

0 comentarii

Publicitate

Sus