Fuma ţigară de la ţigară

Lui îi muriseră

de curând soţia şi tatăl.

Fuma ţigară de la ţigară.

Trecuse el prin mai multe

decât am trecut noi toţi la un loc.

Avea 25 de carnete cu autografe

de la cei mai mari oameni ai ţării.

Îl cunoscuse pe Nichita

cu trei ani înainte să moară,

pe Toma când juca remi

în casa unei mătuşi actriţe din Ploieşti,

cunoscuse tenori internaţionali

şi alţi artişti de renume.

Cunoscuse mari şi mulţi.

Iubea el lumea asta a artei.

Asculta Şeicaru

Romanţă între două iubiri.

Simţeam cum i se zbârleşte

părul pe mână când auzea:

Etern pasager, mai vine un tren

Adio! Mai trece un tren.

Mi se zbârlea şi mie părul pe mână.

Numai el şi Dumnezeu

să fi ştiut câte trenuri pierduse.

Câte trenuri aveam să mai pierd şi eu.

Cu el în maşină am simţit

pentru prima dată

poezia lipsei de dragoste.

E ca un abur fin care pluteşte

în jurul oamenilor care ştiu

să nu răsplătească încruntarea

cu încruntare.

M-a trecut într-unul din carnetele lui

cu tot cu nume şi număr de telefon.

Aşa, ca pe o tânără speranţă

a artei româneşti.

- Ia vino încoace să te văd

mai bine la faţă, mi-a zis. Poate

pun o vorbă bună la televiziune

că îi cunosc pe toţi ăştia mari.

Am autograf şi de la Laurenţiu Cazan.

Simte-te ca acasă pe scenă, mi-a zis

şi mi-a dat o iconiţă cu Sfântul Ilie.

Era un bătrân şofer de taxi

căruia de curând

îi muriseră tatăl şi soţia.

Fuma ţigară de la ţigară.