Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  Jurnal de călătorie

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

America în 36 de zile (II)


Daniel D. Marin

08.10.2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
19 august 2008
Las Vegas stays in Las Vegas


Anunţurile din autobuzele texane sunt toate în engleză şi spaniolă. One day pass costă numai 3 dolari, iar o călătorie 1,5. Trebuie să ai suma exactă când urci în autobuz. Dacă automatul care furnizează bilete e defect, nu poţi cumpăra biletul şi călătoreşti gratis. Mi s-a întâmplat o singură dată. Ceilalţi călători erau fie sud-americani, fie afro-americani, fie turişti.
Pe Akard Street am văzut cea mai mare limuzină ever.
Am vizitat The Women's Museum din Fair Park şi Dallas Arts District, iar seara m-am plimbat prin centrul istoric, West End. Am comandat Chicken Chimichanga la un restaurant mexican şi m-am pregătit sufleteşte pentru Vegas.

După o decolare umedă cu mulţi nori, deasupra Marelui Canion priveliştea a fost superbă. Aeroportul din Las Vegas este cel mai colorat şi singurul unde am zărit peste tot jocuri de noroc: Wild Cherry, Red-White-Blue, Double Bonus Poker, Wheel of Fortune, Mucho Dinero, White Ice, Five times pay, Game King şi altele.

Pentru a ajunge la baggage claim a trebuit să iau un mini-metrou şi să cobor într-o sală ce vibra a opulenţă şi ispită. Pe un ecran am văzut ce mă aştepta, dar nu o să spun. What happens in Las Vegas stays in Las Vegas.

Venezia din Las Vegas

21 august 2008
Grand Canyon


Am luat cel mai matinal tour bus al singurei companii care circulă pe celebra route 66, "the mother road" ce leagă Chicago de Los Angeles. Pe partea dreaptă ne-au însoţit mult timp cele mai lungi trenuri de marfă (ajung şi la două mile lungime). De la Hackberry încolo peisajul e superb. Doar undeva în Turcia, în apropiere de Pamukkale, am mai întâlnit forme de relief atât de pregnante, cu mici stânci una lângă alta, un fel de Babele, dar mai mici şi mult, mult mai multe. Am trecut prin gold towns, iar când a început să se simtă Canionul eram deja pe unul din vastele teritorii ale the native americans. Nu am văzut nici un native american, din păcate, dar în momentul în care am început să ascult muzică indiană, chiar în acel moment pe partea dreaptă a autostrăzii am zărit cum se jucau cu voluptate câteva căprioare.

Am străbătut cu propriile picioare "a picturesque 2.5 mile paved trail". Grand Canyon s-a dovedit spectaculos şi viu. La Mather Point şi Bright Angel avea adâncimea de o milă.


La întoarcerea în Las Vegas am mai trecut o dată prin Hoover Dam, care, deşi e una din minunile inginereşti ale lumii (şi unde au murit, totuşi, pentru realizarea construcţiei, atâţia oameni...) nu impresionează deloc prin aspect.

Înainte încă de întoarcerea în oraşul luminilor am aflat în detaliu câte ecrane cu plasmă vin spre tine la... toaletă dacă te afli în turnul Trump, de ce nu-i place şoferului bus-ului celebrul show în aer liber de la Treasure Island, Sirens of TI (în care, totuşi, măcar o corabie se scufundă), cât costă doar unul din cele câteva superbe daily shows de lumină şi apă de la Bellagio (15.000 dolari), cine e în prag de faliment pe Strip (Las Vegas Boulevard) & cum a ascuns guvernul SUA într-o anume săptămână cifrele ce miros a recesiune şi de ce.


22-23 august 2008
Nice Hollywood


M-am mutat la Hollywood. Prima surpriză: şoferul bus-ului (o afro-americană) nu mă lasă să cumpăr bilet, dar îmi spune what is a must in LA. Mi-am lăsat bagajul în cameră şi am ieşit imediat, pentru că deja se întuneca.

În staţia de metrou o fată cântă atât de emoţionant încât o aplaudăm spontan cu toţii (nu pentru bani, de plăcere). Evident că de la Hollywood / Highland mai în inima Hollywood-ului nu poate fi decât Universal Studios Hollywood (la prima staţie). Acolo am coborât. Adică foarte aproape. Am mai parcurs pe jos circa 500 de metri, n-am luat free shuttle bus-ul, pentru că mi-a plăcut peisajul verde. Pe bulevard un indicator: "Caution! Deer Crossing".

Universal City Walk

Un elegant spectacol de lumină, muzică, artă şi turism. Chiar la intrare atrage atenţia Martin Lawrence Galleries. Aici am descoperit-o pe Ludmila Kondakova. "Her paintings portray images and locations that combine reality with a dose of wistfulness"... emigrarea ei din Rusia în SUA, cu "escală" la Paris, mai ales această întâlnire a ei cu Parisul (1991) şi-a pus amprenta asupra viziunii artistice: "I have been dreaming of Paris since my childhood in Russia. I fell in love with Paris at first sight; with its creative vitality, its architectural beauty, the magnificent river Seine and colorful Montmartre... I have always felt that this city has the most romantic heart". Din picturile ei mi-au plăcut cel mai mult "Quai de Conti", "Paris Nocturne", "The Latin Quarter", "Paris, ville lumiere" şi "Brasserie".

Back to citywalk: "you may walk-through or stand in this fountain". Poţi să treci şi fără să te uzi dacă ai noroc, vreo două persoane au avut. Altele nu!

Poate că au trecut pe lângă mine câteva staruri nocturne, dar eu nu le-am observat. de fapt, mi s-a spus că le pot vedea la Universal Store. Store... no way! M-am plimbat ascultând muzica unui concert.

Metroul din LA e mult mai plăcut decât cel din New York (nici nu era greu), it looks pretty well şi are aer condiţionat. La staţia Hollywood Universal City poţi afla aproape tot ce te-ar putea interesa despre native americans - o mini istorie în artă şi cuvinte pe stâlpii de susţinere ai staţiei de metrou.

La Hollywood / Highland sunt pe partea cealaltă a dealului. Cum urc treptele, un grupuleţ de 10-12 persoane poartă două cruci de lemn, de câte 2 metri fiecare şi un microfon. "It's about relashionship not religious". După care au executat, firesc, break dance, pe o muzică destul de tare. Sunt cazat la numai 30-40 de metri, pe Hollywood Boulevard, chiar în faţa Kodak Theatre. Am rămas vreo 20 de minute pe bulevard înainte să intru. Muzică non-stop, improvizaţie, limuzine, panouri luminoase, domnişoare aproape dezbrăcate. Dacă Las Vegas este locul unde lucrurile se petrec în general în casinouri, la Hollywood acţiunea se petrece pe stradă!


26 august 2008
L.A
.

Beaches

Cu 75 de mile de "sunny coastline" în faţă a trebuit să fiu foarte selectiv. Am ales Long Beach, până la Queen Mary, Venice City Beach şi, desigur, Santa Monica. M-am despărţit cu greu de Third Street Promenade, destinaţia numărul unu pentru shopping, live theater & street performers.

Salsa
& "why is it now unpatriotic to ask questions?"

La numai 100 de metri de locul în care cuplurile cu acte în regulă sau ad-hoc au arătat tot ce poate scoate mai frumos la iveală muzica Salsa, pe aceeaşi Promenade se lasă brusc o dată cu seara o grea întrebare: "Why has the greatest crime in US history never had a criminal investigation?"... "why you should demand a new 9_11 investigation!"... pe mine m-au cam zguduit din temelii materialele video şi pliantele prezentate acolo... multe semne de întrebare care, într-adevăr, par să justifice astfel de iniţiative chiar şi după atâţia ani.

Beach yoga

La 8:30 pm se vede foarte frumos plaja Santa Monica. Deasupra, paralel cu Main Street, printre palmieri e o zonă verde foarte frumos amenajată, un loc tocmai bun unde să mă întind şi să privesc de sus Pacific-ul.

Nu mi s-a părut foarte... yoga ce făceau nişte oameni acolo, dar mi-a plăcut locul de desfăşurare; m-am aşezat lângă ei fără urmă de regret. Nathalie, yoga advisor, mi-a lăsat cartea ei de vizită. evident că nu-i voi urma cursul (mă voi întoarce acasă...). Firavă la prima şi la a doua vedere, m-a impresionat prin rafinament şi linişte interioară.

Soul of Los Angeles

Dacă îl separi de fâşia superbă de litoral, dacă tai şi Hollywood-ul şi câteva case foarte frumoase, rişti să rămâi cu nimic. Los Angeles pare o imensă întindere şi atât. Little Tokyo e doar un mic cartier, Fashion District nu înţeleg de ce se numeşte aşa, Arts District nu are prospeţime. singurul cât de cât ok, Financial District, locul înalţilor skyscrapers, e totuşi mai puţin vizibil decât cel similar din Dallas (deşi de departe pare invers). Prin urmare, o coborâre în Downtown poate fi extrem de plictisitoare. Nu şi dacă nimereşti o seară Grand Performances în California Plaza. Eu am ajuns tocmai la fix pentru daKAH Hip Hop Orchestra. Ştiaţi că există o asemenea orchestră?

Geoff "Double G" Gallegos a oferit o seară muzicală diversă, cu influenţe cubaneze, indiene, africane, precum şi din Mingus şi Ellington.

Cu un program de concerte ce se întinde pe toată perioada verii, până la începutul lui octombrie, "Grand Performances" nu are cum să nu te surprindă. Dacă mă voi mai referi la acest eveniment îl voi numi de acum simplu: "Soul of Los Angeles".

27 august 2008

Cum cobor din hostel, trec printre Jane Powell şi Spike Jones. Puţin mai încolo, două chinezoaice se fotografiază cu steluţa lui Jackie Chan de pe trotuar. Asta îmi aduce aminte să vizitez Chinatown, iar după aceea, ca orice turist, El Pueblo Historical Monument de pe Olvera Street, "birthplace of L.A.". Nu mai cobor în Downtown (cu Walt Disney Concert Hall, LA City Hall, Museum of Contemporary Art (MOCA) etc.), pentru că am fost ieri, şi o iau în direcţia opusă.


Griffith Park este cel mai mare parc municipal din America de Nord conform unui pliant, deşi nu sunt sigur. Cu numai două zile în urmă o parte din el a fost cuprinsă de flăcări (iar suspectul reţinut de Poliţie), dar, don't worry, Observatorul cu acelaşi nume atrage în continuare o mulţime de turişti. Eu nu m-am oprit să-l vizitez, am căutat un loc de unde să fotografiez the Hollywood Sign. Nu am avut prea mult timp la dispoziţie, pentru că la 16:00 a început înregistrarea show-ului meu preferat şi evident că am ajuns la studioul 3 al NBC cu două ore înainte. The Tonight Show i-a avut ca invitaţi pe John Mc Cain, Dara Torres şi Juliana Hatfield. Juliana doar a cântat. Mi-ar fi plăcut să-l văd şi pe Obama, dar Mc Cain, trebuie să recunosc, a făcut o impresie destul de frumoasă, dovedind că are simţul umorului. Eu venisem în special pentru Jay Leno. Am avut o poziţie grozavă: în faţa mea, la vreo 6 metri, senatorul Mc Cain, candidatul la Casa Albă. Puţin la dreapta, sub un unghi de 7-8 grade, l-am urmărit în detaliu pe Jay Leno. Care încă dinainte să înceapă înregistrarea ne-a arătat cât poate fi de simpatic; a făcut picture show cu publicul, a invitat pe scenă spectatori să cânte, să spună orice, să se facă de râs (două puştoaice suedeze au cântat Happy birthday to you în suedeză prietenului lor de acasă; evident că el nu le-a putut auzi...). Într-una din pauze a luat medalia recent câştigată de Dara Torres la Jocurile Olimpice şi a mers cu ea s-o arate lui Kev, tipul ce conduce formaţia muzicală a show-ului. Foarte drăguţ! Asistenta lui din umbră (o blondă în negru) a scris tot timpul câte ceva pe nişte plăcuţe şi nu a fost pauză în care să nu se ducă la el pentru comentarii (sau indicaţii). A fost o emisiune ca la carte. Luni după-amiază în studio cu Jay Leno - nici că se putea încheia mai frumos ultima mea zi la Hollywood.

(va urma)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer