cum te descurci între atîtea fire nespuse? cum e să stai spectator cu greaţa prinsă de piept ca o floare de nuntă? cum e să-l priveşti găurindu-te cu gloanţe de muci? mă-neacă copleşitoarea admiraţie, limpiditatea unei pasivităţi de membru amputat, arheologia situaţiei în sine.
înghesuit în pleaşca tronînd pe asfalt ce bine le zici, mîndreţe de ipotecar cu vorbele prinse-n dunga pantalonilor, în pantofii de lac şi obrazul subţire, apos, dizgraţios de cristalin în care se taie vorba caldă a numelui. ce bine le ştii desfăcînd minut de minut retorica de înţelesuri aruncînd ocheade la dame şi stropi de salivă ca diamantele strălucind în amiaza-nsorită. ce de căcat aduni delicat, firav, cu degetele-ţi lungi obosite de moartă-n lăuzire, şi-l întinzi peste ochii prea proşti să compare. întrebările-ţi fac doar grohăitul mai gros, mai parşiv decît este încalcularea unei mitocanii agresive peste care te facem "dăştăpt", umorist, şmecher, hlizindu-ne cu buzunarul pîn’ la urechi. mă putrezesc privindu-te dînd verdicte, trecînd în costumul de grande peste mahalaua umilă, împărţindu-te precum pîinea şi mirosul celor cinci peşti la gurile căscate-a minune.
domnule, nu vreţi dumneavoastră să-mi spuneţi... şi chicotele plevei vă îmbărbătează manşonul de iarnă...
treceţi, domnule, dvs cu toată pleaşca aia de maro din care vă scoateţi la întîlniri celebre pentru uzul naţiunii presată-n cataloage albume ciosvîrte de lene unsă pe coli mari de carton fumuriu. treceţi cadorisind ambulanţe festive şi leproşi. treceţi în postumul de stofă prin noi ca prin nimeni.