ce-ar fi de vrut între moartea pîndind şi lungile pauze dintre săruturile la gura metroului.
visele tăiate cu amfetaminele dorinţei, ţăndări sărind într-o parte şi alta, strivite apoi de călcîie cotidiene de la o cenuşă la alta. starea de nod în gît, patima desprinsă de piele, aciditatea unei priviri şi cea ascunsă-n gulerul hainei. am impresia cîte odată că desfaci un sertar şi mă priveşti mai aproape, întins în marginea de furnir. apoi mă iau după vise şi tac pînă ce-mi aud carnea desprinzîndu-se de pe oasele cuvintelor. de fapt carnea mi se ia de pe mine cu fiecare răsuflare a aşteptării. ce bune mi-s buzele tale, ce bune...
ce-ar fi de avut între mîna-mi sub fusta ta în carouri şi cafeneaua plină de ţipete.
am senzaţia că timpul se împiedică de noi parcurgîndu-se în cicluri, e un soi de tinereţe fără îmbătrîneţe şi viaţă diluată pînă la nu se trece nimic în nimic. oboseala de a fi soare şi glume ţinute cu dinţii sperînd că dorind că... pînă la saturaţia stării de adolescentă împerechere a palmelor. buzele fugind peste frică. ce-ar fi să te ţin odată şi-odată-n braţe şi să nu-mi pese că ai primit un telefon de acasă, de aiurea, că trebuie să fugi, să nu stai mult, să nu te laşi în valurile mele. ah valurile mele cotropind toate nisipurile. nu, nu era o întrebare, doar o posibilă altă frică, doar o posibilă înştiinţare că sunt.
ce-ar fi de fiind între glasul tău fără aparente distorsiuni de emoţie.