şi dac-ajungi uneori umbră sau o umbră, nici măcar atunci nu vei ştii. ce? amintirile-s blocate în torsiunile din asfalt, în urletul zidului expus indecent de un «ce mai vrei» numărând secundele.
ai să mă rogi să te aleg coapsă cu coapsă. pielea transpirată de frică, de frica în sine, cît să mai ramînă doar mirosul ascuţit al cerşelii, plastografia strivit-a dorinţei, unde-am mai spus asta şi de cîte ori? te ascund seară de seară cu grijă printre urările domestice îndemnuri de bine propăşituri de angoase, adevăratele ceremonii de dinaintea închiderii sinelui din sine. o să-mi petrec doar trupul între tine şi groază, cît să mă scurg pînă şi-n amintirile care n-au fost. le voi umple cetluind adîncimea.
doar «te iubesc» e atît de simplu de pus între palme cît să nu mai spui nu. obrazul tău de ascuns pe sub pielea cuvintelor. zîmbetul ăla bun, chemător şi-n nenorocirea asta de primăvară, este doar ploaie.