eu nu ucid nimic, doar tac învăluind în ceţuri verzi dimineţile, cînd prea zîmbeşti amestecîndu-ţi geamătul coapsei ridicate a soare cu pustiul de tine-nşirat peste dealurile orelor.
cu trandafirul tău între dinţi, numai puţin strivit cît sîngele să dea o pată de ţipăt amiezii, o ghiară de împuns liniştea inimii cele plictisite de ziua cerată. îmi cauţi dorinţele printre amintiri, o lungă expunere de motive, lungimile de tot soiul aduc oarece pace condamnatului, un tremur de cuprins capul meu în palmele-ţi aducătoare de... ce rost ar avea să-ţi spun cum aştept eu?
nu, n-ai fost prea curioasă. nici n-ai vrea să ştii în fapt cum te trec cutremure şi ape despicînd pietrele cuprinse de spaimă. nici n-ai să afli daca am cursul în tine sau e doar c-ai visat tunele, trenuri şi fum. nici n-ai să mă vrei altfel decît înspicat în tonuri de verde şi roşul marginii drumului. cu tine vorbesc, chiar dacă nu eşti.
ea aluneca în braţele mele. ea aluneca din braţele mele. ea aluneca fără braţele mele.
nici mîna nu mi-e întinsă precum buzele, precum miezul meu întrandafirîndu-te ca pe-o madonă cu pruncu-ţi, ce va să nu vie alintîndu-ţi sfîrcurile mugur de roz violet cu speranţă. dacă te-aş vrea? telefonul politicos de dragul colegilor, strada fugindu-se, cele cîteva minute parcurse cu grijă atent la leneşa ta apropiere, mai am multe de spus despre cum mi se cerne fiece clipă, despre cum mă aleg după sărutu-ţi desfăcător de altă şi altă... în dicţionar le zice fără temei, minune. despre...
braţele. două îţi sînt, de-o parte şi de alta a unui nu. şi doar ele-s.