Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Fractalul Epic

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Danone


Sabina Balan

16.11.2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Într-un cabinet medical de pediatrie, o doctoriţă bătrână şi grasă, care arată cam ca o bucătăreasă de cantină la vârsta a treia, consultă o fetiţă de cinci ani. Fetiţa, cu bluza ridicată pe piept, până la umeri, stă pe marginea unui pat alb de consultaţii, cu picioarele în afară, în timp ce doctoriţa ascultă preocupată prin stetoscopul pe care îl mişcă pe spatele fetiţei în ritmul respiraţiilor ei. Se aude un ecou înfundat, ca din interiorul unui cilindru şi câte un şuierat puternic la fiecare respiraţie. Doctoriţa îşi scoate stetoscopul din urechi. Zgomotul se opreşte. O prinde pe fată de bărbie, îi întoarce capul şi spune: "Fă AAA!" scoţând limba mare în faţa ei. Fetiţa se conformează şi în timp ce doctoriţa îi analizează amigdalele, ea întoarce privirea către mama ei care stă la marginea patului cu hăinuţele ei în braţe. Mama, o femeie tânără, slabă şi cu cearcăne adânci, stă încruntată, dar zâmbeşte când fata întoarce privirea spre ea.
 
Doctoriţa ia mâna de pe bărbia fetei, îi trage bluza peste abdomen şi se aşează la biroul ei, fără să spună nimic. Mama vine lângă fetiţă, îi aranjează bluza, îi cuprinde umerii şi se uită îngrijorată la doctoriţa care scrie de zor. Fetiţa îşi leagănă picioarele pe marginea patului, privindu-şi papuceii roz de lac. Mama, fără să mai suporte tăcerea, scoate un: "E grav?" ca şi cum ar fi dat drumul unei înjurături. Doctoriţa răspunde: "Imediat vă explic..." continuând să scrie. Se ridică apoi, merge în dreptul uşii cabinetului, situată la polul opus al încăperii faţă de patul pe care stă fetiţa şi îi face semn mamei să se apropie. Mama ţine mâna stângă în dreptul gurii, ca şi cum şi-ar ascunde-o, şi se aşează în semiprofil, cu faţa spre uşă. Fetiţa o priveşte speriată, crezând că vrea să plece. Doctoriţa pronunţă cuvinte complicate pe care fetiţa nu le înţelege. Tot ce aude ea sunt nişte mormăieli. Mama se întoarce cu spatele la copilă când aude cuvântul "cronică" pe care fetiţa îl descifrează cu greu. Doctoriţa pune mâna pe umărul mamei. Fata înlemneşte, nu mai dă din picioare, stă nemişcată pe marginea patului de spital.
 
Reacţia mamei ei îi aminteşte de un alt moment. Mama este în casă, vorbeşte la telefon şi află că bunicul e mort. Fetiţa ţine minte poziţia mamei, aceeaşi, cu spatele la ea, tresărind. Doar decorul e diferit şi doctoriţa grasă care vorbeşte încontinuu la dreapta mamei. Fata îşi dă seama că, poate, şi ea e deja moartă şi, în acel moment, scoate un hârcâit de tuse din piept, ca un pui mic de leu, atrăgând privirile femeilor.
 
Mama merge rapid pe holurile spitalului, trăgând-o pe fetiţa apatică după ea. În cealaltă mână, femeia duce nişte hârtii pe care le ţine strâns. Intră amândouă pe o uşă mare pe care scrie "ANALIZE SÂNGE". Sunt întâmpinate de câteva asistente în halat alb. Una din ele ia foile din mâna mamei şi le citeşte. Dă din cap spre a doua. A doua o ia pe fetiţă de mână şi o aşează pe un scăunel, îi suflecă mâneca de la mâna dreaptă. O a treia asistentă pregăteşte la o măsuţă o seringă şi un ac, într-o perfectă coordonare cu celelalte. Se apropie cu seringa de mâna dreaptă a fetiţei, moment în care a doua asistentă îi întoarce brusc capul în stânga.
 
Tot ce vede fetiţa acum e imaginea mamei, care stă cu hăinuţele ei în braţe, lângă peretele din stânga încăperii. Fetiţa simte o înţepătură bruscă şi tresare. Mama zâmbeşte frumos şi întreabă blând pe fată, ca şi cum ar fi doar ele două într-o cameră, alta decât cea în care sunt: "Ia zi, ce vrei să-ţi cumpere mama când ajungem acasă?" Fetiţa o priveşte speriată, încercând să vadă ce se întâmplă cu mâna ei dreaptă şi răspunde fără să-i dea atenţie - "Nu ştiu". Asistenta scoate seringa plină de sânge din ac, lasă acul în braţul fetei şi ataşează de el o nouă seringă. Fetiţa scoate un scâncet prelungit, încercând să se smuncească. Mama face un pas înspre ea şi o întreabă din nou, mai apăsat: "Ce vrei să-ţi cumpere mama?" Fetiţa o priveşte disperată pe mamă şi ţipă: "DAAANOOONEEE!", ca o ultimă dorinţă, după care leşină în braţele asistentei.
 
Fata deschide ochii şi vede capul mamei pe fundalul tavanului alb al camerei de spital. Mama îi prinde obrajii cu mâinile ude. "Ce-ai făcut, mami, te-ai speriat de ac?" Fetiţa îşi priveşte uimită mama, apoi recunoaşte încăperea: "Cum adică, n-am murit?!" Asistentele încep să râdă. "Stai cuminte, eşti doar bolnăvioară, o să iei siropele şi-o să treacă..." - spune una din asistente şi aşează două fiole mari de sânge într-un stativ.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer