RODIPET

Un ziar, doamnă? Un ce? Cosmopolitan? Napolitane nu ţinem aici, ne pare rău... Am glumit, staţi aşa. Un Cosmopolitan vă dau. Zece lei nouăzeci cu tot cu şlapi. Rozi sau verzi şlăpişorii? Un 36 după cum vă văd. Miss Litoral o să fiţi cu ăştia! Mulţumesc, la reve... Auziţi, doamnă, nu vreţi să veniţi în toneta mea vreo opt ore pe zi? Hai, cinci, ca să nu vi se strice manichiura. Cinci ore pe zi închisă acolo până ţi se dezlipeşte tencuiala de pe faţă. Când văd una din asta pe stradă, uite-aşa îmi vine s-o prind de ceafă şi să-i lipesc botu' de vitrină, cu tot cu ruj. Noroc că mai citeşti şi tu o Napolitană din aia ca să te-nveţe şi pe tine cum să te machiezi.

Taci, tu, Cosmopolitano, nu mai plânge! Ce nevoie ai tu de vopsite din astea să te cumpere, lasă că pe tine te citesc eu, om cult şi cumsecade şi de o mie de ori mai frumoasă ca una din aia! Ce, nu mă crezi că-s cultă? Păi la câte cărţi am citit eu în copilărie... Căpşunarii. Ba nu, Cireşarii! Toţi trei într-o săptămână! Cei trei muşchetari! Şi-s şi patru, fir-ar ai dracu'. Unu-i promoţie, ca şlapii la Napolitane. Nu râde de sor'ta, noroc că-ţi mai aerisesc eu paginile că altfel nu te ia nici dracu'! Aşa, ce-am mai citit... Singur pe lume. Cum îl chema pe ăla? Putea să-l cheme ca pe mine, tot aia. Pot să-i pun ce nume vreau şi să-l dau în ziar, că nu se prinde nimeni. Păi aici la mine în tonetă e plin de cărţi, nenică! Nu le scrie nimeni, asta-i altă treabă, dar cum stau săracele şi aşteaptă... De unde ştiu eu că ăla de-a fost singur pe lume la vremea lui nu a fost dat la ziar înainte? Cine mai ştie unde e realitatea? Povestea contează. COPIL. PIERDUT. Dacă aş fi eu mai deşteaptă decât sunt, aş scrie eu câte o carte pentru fiecare bucăţică de ziar de aici, că merită. E bine să citeşti. Te pune să gândeşti. Eu am citit la viaţa mea, da' am uitat mult. Sunt unii oameni care nu uită aşa ca mine, care citesc cărţi întregi şi ţin minte totul. Mai greu cu manichiuristele astea, lipi-le-aş feţele de ghişeu! Pe astea nu le interesează decât cine cu ce ojă s-a mai dat şi cu ce să-şi mai acopere curu' ca să fie la modă. I-auzi cum ţipă Cosmopolitanele la mine... Gura, băi, că nu-i vina voastră!

Noroc că mai vin aicea în tonetă şi mai stau de vorbă cu voi, necititelor. Să nu muriţi necitite. Cu Fănică al meu aş mai vorbi, da' e cenuşă. Era să-l trag odată în aspirator. De la morgă, după ce l-au incinerat complet, mi l-au dat într-o caserolă, eu mă gândeam că-mi dau şi ei măcar o vază, ca-n filme, da' cică trebuie să fie "mediu steril", aşa mi-au spus. Bine, nu chiar o cutie din aia de plastic în care-ţi pune măsline la kilogram, dar ceva în genul ăla. Şi l-am dus acasă. Ce dracu' să fac cu el? L-am pus aşa pe mobilă, nu prea se potrivea. În dulap dacă-l pun, oi uita de el. Până la urmă l-am pus sub pat. Într-o zi, după vreo doi ani, când trebuia să vină instalatorul, zic să trag cu aspiratorul prin camere, ca să nu se sperie omul dacă intră. S-a răsturnat Fănică al meu şi direct în furtun s-a dus. Stai după aia să-l separi de praf. Un grăunte de bărbat, unu' de mizerie. De atunci nu mai şterg prafu'! Nici să zică Papa de la Roma: "Iubiţi credincioşi, azi merg în casă la Rodica Petronela". Zic: "Nene, îmi pare rău, e cam murdar la mine, da' eu am o relaţie foarte apropiată cu soţul meu, mi-e frică să nu-l şterg cu Pronto, c-a mai zburat din el când am mutat caserola de sub pat." După ce-a murit Fănică, Dumnezeu să-l ierte, m-am angajat aici...

Visu' meu e să am o librărie a mea, poate să fie şi într-un chioşc din ăsta, nu m-ar deranja, să am acolo multe cărţi şi să vină oameni buni să mi le ceară... da' ştiu că-s prea proastă pentru asta. Rămân la revistele mele care mă ascultă. Şi lu' Fănică îi plăcea să citească. Ziare, dimineaţa, în bucătărie şi la amiază, în maşină, când nu avea clienţi. Eu i le cumpăram, încă de pe atunci. Ce linişte era în casă când citea, nici frigideru' nu se auzea, şi săracu' de el, era un Arctic de prin '80. După ce le citea, îşi făcea vânt cu ele şi eu stăteam şi mă uitam la el. Nu ştiu la ce naiba se gândea sau dacă lui chiar îi păsa de ziarele alea, da' erau singurele clipe de linişte din casa aia. După aia se îmbăta. În zilele în care nu avea curse. Era taximetrist. Până într-una, în care s-a îmbătat şi a plecat cu maşina lui de 1 leu 39 kilometru' şi dus a fost. Mi l-au dat apoi cenuşă. Cică s-a izbit într-o maşină pe la marginea Bucureştiului şi i-a luat foc motoru'. Unde dracu' se ducea, nu ştiu, cred că la sor'sa care stă pe la Videle. La ea se ducea de fiecare dată după ce ne certam, de frică să nu sun la poliţie. N-am sunat niciodată la poliţie. Ce să-mi zică ăia? "Ce-ai spus la cununie? Cetăţeană Rodica Petronela, îl iei în căsătorie pe cetăţeanul? Îl iau, dom' primar. Păi stai, fă proasto să te rupă în două, dacă îl iei!" Mai dă-te şi tu cu un pic de machiaj ca să nu te vadă careva cu faţa aia umflată. Uite, ia-ţi şi o revistă, să te înveţe care-s culorile la modă, poate prinzi şi tu sezonu' ăsta verde sau mov. Ce am cu simandicoasele astea?! Ei asta am! Eu măcar aveam de acoperi, da' ele? Când le văd, pe loc îmi aduc aminte şi mă apucă greaţa. Lipi-le-aş faţa de ghişeu, cum mi-o lipea mie Fănică de muşamaua din bucătărie...

Am şi înnebunit, vorbesc singură cu revistele. Măcar de s-ar scrie în vreo una despre mine, ca să citească şi alţii şi să gândească, aşa cum fac eu.