30.11.2012
Podea. Podea. Podeaua. Plintă. Perete. Un Gândac-Mare intră în cameră. După sunetul şlapilor şi mişcarea lor ucigaşă... Stau nemişcat, ca să nu mă observe. Peretele. Oricum, până îşi scoate şlapul ucigaş, am timp să fug. În cazul în care mă observă. Faianţa era mai bună. Asta le spun şi copiilor mei. Cum aude vreunul sunetul şlapilor, să se ascundă repede pe spaţiile dintre plăcile de faianţă. Dacă sunt norocoşi şi au timp, să caute o gaură cât de mică în spaţiile alea. De cele mai multe ori, maro, ca şi noi. De fapt, în cartierul nostru, toate sunt maro, în afară de o baie. Acolo, dacă te prind pe perete, eşti mort. Gândacul-Mare nu se mai mişcă. Dacă închide lumina, pot să mă mişc în voie. Întuneric. Perete. Perete. Masă. Muşama. Mâncare. Ah, resturi! Firimituri, bucăţi, rămăşiţe. Mâncare. E un loc bun. Am să-i trimit şi pe ceilalţi. La Gunoi nu mai e mare lucru. Nu prea mai dăruiesc ăştia nimic la Gunoi. Gândacii-Mari ţin totul numai pentru ei. Gunoi numai pentru ei, nenorociţii. Şi mai dau şi cu otravă. Mâncare cu otravă. Mâncare. Ar trebui să mă grăbesc până ce nu deschide lumina. Dar Gunoiul e atât de bun, de moale şi de primitor. Mâncare. Lumină! Am zis eu... Stau nemişcat. Gândacul-Mare se mişcă. Nu cred că mă observă. Nu zice nimic. Fug până la perete. Acolo mă ascund şi merg spre podea, pe-acolo pot să ies uşor pe sub masă. Fug. Nu m-a văzut. Nu se mai mişcă, dar e aici. Perete. Perete în jos. Simt tot mai aproape şlapii ucigaşi. Se mişcă. Mă mişc. Podea. S-a oprit. M-a văzut. Stă. Mă aşteaptă. Unde. Ascuns. Găuri. Vine. Fug. Podea. Podea. ŞLAP!

0 comentarii

Publicitate

Sus