Arkadi & Boris Strugaţki: "Luaţi binele din rău, că din altă parte nu aveţi de unde-l lua." (motto-ul nuvelei lor, Picnic la marginea drumului) Binele din rău, vasăzică dintr-o lume în care ceea ce numim "rău" există cu asupra de măsură. Dar existenţa răului nu trebuie nici să ne sperie, nici să ne producă deznădejde. Ceea ce ne pare ostil - "nefârtatele", "duşmanul" - are un rol bine precizat: acela de a ne pune la încercare autenticitatea entuziasmului, a crezului nostru. În fapt, fără opoziţia "celui potrivnic" (oricare nume ar purta), ţelul nostru este de neatins. Fie pentru că, neavând niciun adversar, ne blegim şi ne pierdem prospeţimea dorinţei de a-l atinge (asemenea animalelor dintr-o grădină zoologică, care nu mai trebuie să vâneze pentru hrană), fie pentru că, nefiind nevoiţi să trudim pentru lămurirea noastră, ne smintim de prea multă "cocoloşire" (asemenea flăcăului răsfăţat de mamă din povestirea pentru copii, Banul muncit). Prin urmare, nu se poate altfel: homo homini lupus est. Mai de folos este, ne învaţă pildele înţelepţilor din vechime, a petrece timp în casa celui îndurerat decât în casa celui vesel. Şi durere găsim - dacă ştim să vedem dincolo de aparenţe - în fiecare. Doar înşelarea (cu numele său de cod: "părintele minciunii") poate să ne facă să credem că unul sau altul e doar zurbagiu, doar zeflemitor, doar arţăgos ş.a.m.d. Şi-atunci uităm să mai desluşim binele din rău.
În privinţa durerii, iarăşi nu se cade s-o căutăm prea mult în afară - dacă ni se pare cumva că am fi privilegiaţi ai sorţii. Există în noi, în fiecare din noi, ceva frânt de care ne putem agăţa. Abia atunci când reuşim să dăm acelei dureri numele real - acela de "cruce" - vom înţelege că în noi (iar nu în afara noastră) se cuvine să căutăm schimbarea, îmbunătăţirea, îndreptarea. Abia atunci vom ajunge - în fine - la pace cu noi înşine.
