Au fost tentative, dar nici una finalizată. Când apare însă un proiect european care îşi propune crearea în România a unui centru de informaţii şi documentare muzicală şi, evident, bani în acest scop, impresia că se va face, totuşi, ceva, pare să se contureze tot mai clar. Centrul ar trebui să se înscrie într-o reţea cu răspândire mondială – International Association of Music Information Centres – care în prezent cuprinde 43 de membri în tot atâtea ţări. Dintre acestea 29 sunt state europene şi amintim atât ţări membre ale Uniunii Europene la ora actuală (Austria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Germania, Franţa, Irlanda, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Olanda, Portugalia, Spania, Suedia), cât şi nemembre în acest moment (Islanda, Norvegia, Bulgaria, Cehia, Estonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Slovenia, Ungaria).
În România, proiectul a fost lansat public la data de 3 martie 2004, printr-un eveniment organizat de Junior Achievement România şi Jeunesses Musicales România la Reşedinţa Ambasadorului Suedez, E.S. Dl. Svante Kilander, cu sprijinul şi implicarea sa directă. În aceeaşi seară, a avut loc un eveniment de strângere de fonduri, urmând ca sumele colectate să fie donate în totalitate proiectului EMICA - România, ale cărui obiective sunt în primul rând sprijinirea tinerilor muzicieni în realizarea unor cariere de succes şi facilitarea contactului muzicienilor amatori cu patrimoniul muzical românesc.
EMICA ar putea reprezenta o punte de legătură cu restul centrelor de informaţii muzicale, furnizând informaţii utile celorlalţi membri ai reţelei şi oferind astfel posibilitatea lărgirii peisajului muzical european cu noi contacte, parteneriate utile şi interesante, generând schimburi culturale cu ţările europene şi nu numai. Dintre elementele concrete pe care şi le propune acest centru se desprinde ideea de prezentare şi promovare a muzicii româneşti şi muzicienilor români în întreaga lume. Centrul urmează să fie instrumentul destinat să ofere oricărei persoane interesate informaţii despre tot ceea ce s-a întâmplat în muzica românească de la începuturi şi până în prezent, prin intermediul prezentării personalităţilor reprezentative (interpreţi, compozitori, muzicologi), dar şi punând la dispoziţie înregistrări, partituri, fotografii, eventual filmări, tot ceea ce majoritatea ţărilor europene ştiu de mult să prezinte în ceea ce le priveşte, întreaga acţiune aducând doar beneficii de imagine. În plus, tot prin acest centru, ar putea avea loc activităţi de educaţie, asistenţă şi consultanţă în domeniu adresate unor tineri muzicieni absolvenţi care nu îşi găsesc locuri de muncă în domeniu sau chiar copii proveniţi din medii sociale defavorizate.
Ceea ce se doreşte este conturarea unei arhive imense cu patru secţiuni principale : o bază de date electronică, aflată în conexiune cu cele 43 de centre de informaţii muzicale din întreaga lume, o secţiune specială care să pună accentul asupra muzicii contemporane româneşti (partituri, manuscrise, înregistrări etc.), o bibliotecă şi o a patra secţiune, care să ofere asistenţă tinerilor muzicieni. De asemenea, va exista un site modern, uşor accesibil şi actualizat în permanenţă, o publicaţie lunară ce poartă titlul provizoriu Infomusic şi se vor organiza tot felul de evenimente, de la expoziţii şi concerte, la spectacole multimedia. Cei care s-au implicat deocamdată în pornirea acestui proiect (care are un buget estimat de 140.000 de euro şi ar trebui să înceapă să funcţioneze din iulie 2004) sunt în primul rând Jeunesses Musicales România şi coordonatorul EMICA - Luigi Gageos, care declară că îşi doresc să colaboreze cu organizaţiile existente în domeniul culturii şi nu numai.
Va reuşi, oare, acest program să creeze o imagine cât de cât coerentă a peisajului componistic şi intepretativ românesc? Va reuşi oare rigoarea cerută de derularea unor programe europene să se facă simţită şi într-un mediu dominat de prea multă vreme de izolare, suficienţă şi noncomunicare? Să sperăm că da. Să sperăm că ambiţioasele proiecte anunţate se vor identifica în sfârşit şi cu consecvenţa şi coerenţa, nu doar cu arbitrariul şi conjuncturalul.
Şi astfel, în măsura în care intenţiile promotorilor nu sunt numai "de paradă", în cursul acestui an am putea intra şi noi în categoria acelor ţări europene care pot prezenta publicului larg, într-o formă accesibilă, tot ceea ce e legat de muzica naţională, care vor avea şi o carte de vizită muzicală. Dacă tot ceea ce ţine de aspectele organizatorice se va rezolva, nu ar fi rău ca pentru conţinutul de informaţii să se apeleze la muzicieni profesionişti cu nume consacrate, pentru a evita o posibilă cădere în derizoriu a unei astfel de lăudabile iniţiative.