25.03.2004
Casa de discuri Electrecord a editat recent cel de-al zecelea titlu pe CD care îl are ca protgagonist pe violonistul Ion Voicu. Dintre acestea. multe sunt albume cu câte 2 CD-uri, iar în unele cazuri, marelui nostru violonist i se alătură fiul său Mădălin Voicu, în postura de dirijor.

Alte înregistrări de arhivă au fost transpuse pe CD de Editura Casa Radio. Ceea ce este evident e că toate acestea nu s-ar fi întâmplat în lumea prea puţin preocupată de cultură în care trăim, dacă nu ar fi existat grija şi perseverenţa muzicianului şi politicianului Mădălin Voicu. Cine şi-a propus să achiziţioneze toate CD-urile cu Ion Voicu are şansa să-şi creeze o mică bibliotecă muzicală din care lipsesc puţine opusuri reprezentative din literatura viorii, realizare ce nu are echivalent în cazul nici unui alt muzician român care a trăit în ţară. Preţul relativ accesibil este un alt argument care susţine faptul că aceste înregistrări pot ajunge în casa oricărui meloman.



Printre albumele pe care vi le recomandăm există unele care se ocupă mai mult de miniaturi, panoramând literatura violonistică a secolelor al XIX-lea şi XX, în care Ion Voicu ne demonstrează că există nenumărate pagini sclipitoare care pot atrage către acest repertoriu şi respectiv către sala de concert o categorie foarte largă de public, subliniind şi virtuţile de divertisment ale marii muzici. O altă parte conţin fie concerte, fie sonate pentru vioară şi pian, lucrări de mare profunzime din repertoriul violonistic, pe care Ion Voicu le-a înregistrat în versiuni de referinţă.

Căutând, dintr-o curiozitate firească, numele lui Ion Voicu în dicţionarele internaţionale de specialitate, am avut plăcerea să descopăr prezenţa sa în multe astfel de lucrări. Pentru cei mai tineri, care poate n-au avut ocazia să-l audă "pe viu" pe Ion Voicu, o biografie selectivă a maestrului ar suna cam aşa. Născut la Bucureşti la 8 octombrie 1925, începând din 1938 şi-a realizat studiile muzicale la Conservatorul din Bucureşti cu George Enacovici. A debutat la Bucureşti, la concertele Radioului, în 1940. Ulterior, a studiat între 1955 şi 1957 la Conservatorul din Moscova, cu Abram Yampolski şi David Oistrach. A devenit solist al filarmonicii bucureştene din 1949 şi a mers în numeroase turnee cu această orchestră. În 1963 debuta în Anglia. Numit director artistic al Filarmonicii "George Enescu" în 1973, el pusese deja bazele Orchestrei de cameră "Bucureşti" în 1969. Mult timp, a cântat pe o vioară Antonio Stradivarius. Ion Voicu a compus piese de virtuozitate pentru vioară. A murit la Bucureşti în 1997. De-a lungul vieţii a realizat înregistrări şi pentru Decca, Deutsche Gramophone, Eterna sau Heliodor, s-a aflat în juriile multor concursuri internaţionale, a susţinut cursuri de măiestrie în întreaga Europă şi a concertat în toată lumea alături de orchestre importante precum Berliner Philarmoniker sau London Symphony Orchestra, sub bagheta unor dirijori precum Antal Dorati, Sir John Barbirolli, Andre Cluytens sau, dintre români, George Georgescu, Theodor Rogalkski, Constantin Silvestri etc.



Cel mai recent dublu CD editat de Electrecord sub titlul Etern cuprinde 18 titluri, fie miniaturi fie părţi de concerte, alese din cele mai spectaculoase pagini din repertoriul viorii. De la Melodii lăutăreşti op. 20 nr. 1 de Sarasate se ajunge la Dimineaţa după nuntă pentru vioară solo de Ion Voicu, de la Balada de Ciprian Porumbescu, Frumosul rozmarin de Kreisler sau Perpetuum mobile de Novacek la Sonata nr. 6 pentru vioară solo de Ysaye. Dar alături de astfel de lucrări de mare impact veţi descoperi pe acest album şi fragmente din cele mai importante titluri ale repertoriului concertant violonistic, precum Concertul pentru două viori şi orchestră de Bach (alături de Mădălin Voicu), concertele pentru vioară şi orchestră de Brahms, Beethoven, Mendelssohn-Bartholdy şi Ceaikovski, Concertul nr. 3 în Sol major de Mozart, Concertul nr. 1 în sol minor de Max Bruch, Concertul nr. 1 în la minor de Bach, Concertul nr. 2 în re minor de Wieniawski, Simfonia spaniolă de Lalo sau Concertul nr. 1 în Re major de Paganini, aşa cum spuneam, din acestea fiind selectată câte o parte, de obicei cea mai reprezentativă din punctul de vedere al virtuozităţii. Realitatea este că un spectru stilistic atât de larg parcurs în ceva mai mult de două ore de muzică reprezintă un mod extrem de convingător de a portretiza arta unui muzician cum a fost Ion Voicu.

0 comentarii

Publicitate

Sus