Sînt nopţi înfricoşătoare
cînd te zbaţi
de parc-aş fi un exorcist
ciudat
care încearcă
să-ţi scoată demonii
făcînd loc
unui demon
mai mare
Vecinii spun că uşile se trîntesc singure
de toţi pereţii
Cărţile de pe rafturi
se ofilesc şi cad
Bate un vînt ciudat
care nu se simte
dar se vede
Păpuşile de porţelan
se sparg în figuri
Icoanele se întorc
cu faţa la perete
plîngînd
Dar eu am jurat să nu mă mai tem
niciodată
de nici o femeie
nici măcar de maică-mea
1 comentariu
Arhiva rubricii
Isus din copilărie, Vasile VoiculescuLaudă pietrei, François Cheng, traducere de Ioana IeronimSă uităm înseamnă să nu mai scriem, Ioan T. MorarAutoportret, Linda Pastan, traducere de Ioana IeronimBocca di leone, Marin SorescuToate articolele din această rubricăRubricile categoriei
Poezia săptămâniiNichita StănescuDiscursuriTranslatioPictografiiEpistole indiscreteCrime perfecte (în La minor)Legile HazarduluiPublicitate