Poveşti de pe vremea când toţi prietenii mei erau nefumători

Fragmente de jurnal adolescent (2009-2011)

Astăzi m-a lovit un puternic dor de vară fix în plexul solar. Am căzut pe asfaltul fleoşcăit şi am aşteptat să se scurgă toată zăpada topită în canalizare. Soarele a bătut aşa frumos...

Cred într-o teorie karmică. Dacă urăşti o furculiţă şi te comporţi urât cu ea, cândva, undeva, zeul furculiţelor, având la cunoştinţă fapta ta, se va răzbuna pe tine şi, de unde nici nu te aştepţi, vei fi lovit de o furculiţă. Am urât poleiul şi, astăzi, poleiul m-a atacat. În cârdăşie cu gravitaţia.

Lucruri care te-ar face oricând să te simţi mai bine: leagăne, madlene, mărţişoare, o glumă de-a ta la care a râs toată lumea şi pe care te abţii să o repeţi, o cafea, să cânţi colinde până când simţi că nu mai ai aer, să ieşi din sală după examen, să mănânci pe banii altora, Coca-Cola de 2,5 litri la preţ de 2 litri, să treci pe lângă o persoană şi să ai grijă să o mai întâlneşti o dată, să găseşti ceva ce credeai că ai pierdut, tenişi Converse, să chiuleşti, să stai cu coatele pe masă şi să aştepţi să îţi vină pizza comandată, o pastilă efervescentă pe limbă, să ţi se zbată o pleoapă şi să te întrebi care e semnificaţia ascunsă, să stai la soare şi să îţi fie lene să deschizi ochii, să te trezeşti, să îţi dai seama că nu trebuie să mergi la şcoală şi să te culci la loc, mâna unui băiat pe mâna ta când nu e nimeni prin preajmă, să faci cumpărături pe o vreme ploioasă, prima ninsoare, florile de tei, o voce groasă de bărbat vorbind spaniolă, unele ritmuri de violoncel, crema rece pe pielea bronzată, un anume parfum, aplauzele de la finalul spectacolelor.

Simt că timpul o ia înainte. Când simt asta, e de ajuns să mă întind la nivelul solului, pe o suprafaţa covorului şi să contemplez timpul. Timpul nu se mai loveşte de mine, împingându-mă, ci trece nedumerit pe deasupra mea, mă priveşte şi se sperie. În clipa aceea, profit de faptul că s-a oprit pentru mine, îl încalec, iar el porneşte cu aceeaşi viteză, acum confortabilă.

Odată, pe la 5 ani, trebuia să dorm la amiază şi mă plictiseam teribil. M-am gândit atunci dacă, atunci când voi creşte, îmi voi mai aminti acea zi complet banală. Aşa că m-am concentrat, mi-am lipit faţa de perete, de varul galben şi zgrunţuros şi am spus "Să-ţi aminteşti peste ani!". Şi mi-am amintit. Dacă mă gândesc acum la asta, e ca şi cum copilul de atunci trimisese un satelit în spaţiu, ca peste ani (lumină) să fie găsit de formele de viaţă care vor veni. Satelitul conţinea o hologramă cu un mesaj codat, dar uşor descifrabil "Să-ţi aminteşti copilăria!" Copil Sabina, stai liniştit, mesajul tău a fost interceptat. Peste ani, când voi găsi textul ăsta, voi spune la fel: extraterestu' Sabina, stai fără grijă, mesajul tău a fost citit.

Eu nu sunt făcută din carne şi oase ca toţi ceilalţi, din viscere putregăioase, eu sunt făcută din materie stelară provenită din cel mai bun univers, de la cea mai bună fabrică de materie stelară din galaxie. Mă deosebesc de toţi ceilalţi cu toată făptura mea. Eu, eu, numai eu şi în întregime eu sunt o fiinţă specială cum nu va mai fi niciodată o fiinţă. Eu scriu. Exprim şi mă exprim în cuvinte, trăiesc prin cuvinte, înţeleg, iubesc, respir, mănânc şi simt cuvintele. Ele compun materia mea stelară într-un anumit procentaj. Aerul pe care îl respir îmi este destinat numai mie, fiecare moleculă de oxigen din el conţine o particulă specială, infinit minusculă pe care scrie numele meu. Eu nu gândesc ca toţi ceilalţi sau nu gândesc deloc. Tot ce fac eu este să scriu.

De când stau aici, la geamul camerei mele se văd ramurile unei sălcii. Biroul la care scriu e chiar lângă geam. Salcia aceea e copacul meu. Sau al copilăriei mele. Când eram mică, într-o primăvară, am îmbrăţişat salcia aia şi am numit-o "copăcel-prietenul meu". E un axis mundi. E salcia poetic evocată în fiecare compunere de la şcoală, când nu aveam despre ce să scriu şi mă uitam pe fereastră. E zgomotul de vânt prin ramuri. E verde şi apoi galbenă. E singura privelişte de la etajul patru al unui bloc. Astăzi s-a rupt salcia de la geamul meu, în timpul marii furtuni care a doborât mai mulţi copaci prin oraş. Cred că mă maturizez.