Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Fractalul Epic

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Fabuloasa poveste a...


Sabina Balan

11.01.2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
- Deschide-ţi palma.
- Nu acum. N-am chef... Nu te mai uita cu ochii ăia la mine.
- Ai o palmă aşa frumoasă! Şi lobul urechii tale stângi e drăguţ. E perfect rotund, ca să nu mai vorbim de...
- Termină!
- Scuze.
- Îmi intră părul tău în ochi. Mă gândeam să scriu o carte despre noi doi.
- Pff... Plictisitor.
- Ba nu! O să fim eroi. Oamenii or să vrea să fie aşa ca noi.
- Aşa cum?
- Aşa... fericiţi.
- Zău? Şi cum o să se numească?
- Cartea?
- Da.
- Nu ştiu încă. Ceva de genul  "Fabuloasa poveste a...". Nu mai râde.
- Mă gâdilă buza ta superioară.
- Bine, atunci nu mai vorbesc!
- Da' ce-o să faci?
- O să tac.
- Nu poţi. Ştii de ce? Pentru că ai un pitic pe creier. Îl văd. Dacă mă uit bine în pupila ta, văd un pitic care se uită la mine. E piticul tău de pe creier care te face sa vorbeşti încontinuu.
- Nu-i adevărat. Minţi.
- Nu mint. Eu nu mint niciodată.
- Ba da. Mai ţii minte când mi-ai spus ca daca mănânci flori de salcâm rămâi copil toata viaţa?
- Păi şi n-am avut dreptate?
- Ce vrei sa spui? Tot timpul ăsta am crezut că nu mai sunt copil. Toată lumea îmi spunea asta şi se întâmplaseră atât de multe lucruri care nu aparţin lumii unui copil încât am început să-i cred. Prima pereche de pantofi cu toc, primul sutien, corpul meu enorm care nu mai încăpea în niciun leagăn sau balansoar! Mă panicasem, zău. Ceilalţi copii nu mă mai înţelegeau, deşi eu ii înţelegeam perfect pe ei. Ştii ce spuneau, spuneau că sunt prea MARE ca să mă mai joc cu ei. "Prea MARE... adică cum PREA MARE?!" Puteam încă să sar coarda sau elasticul sau să joc şotron! Iar apoi mi-am dat seama. E ciudat să fii un copil mare, iar eu cum eram deja PREA MARE, însemna un singur, cumplit, inefabil lucru. Nu mai eram copil. Aşadar, m-ai minţit!
- Nu te-am minţit şi sunt dispus să îţi demonstrez!
- Cum?
- Cu ajutorul unui test simplu care constă în zece întrebări de netăgăduit, întrebări menite să dovedească dacă eşti sau nu COPIL! Până acum nu au fost semnalate reacţii adverse sau erori, deşi, bineînţeles, există o oarece marjă de eroare...
- Accept!
- Bine. Întrebarea numărul unu! Ce urăşti tu cel mai mult şi mai mult?
- Gândacii mici şi negri. Gândacii mari şi negri. Cei cu aripi şi cei care mişună. Păianjenii...
- Întrebarea numărul doi. Care este, după părerea ta, cea mai grea meserie?
- Cu siguranţă cea de brutar! Domnul brutar de la brutăria din colţ, de exemplu, lucrează în fiecare zi în temperaturi istovitoare, hămesit de foame, în faţa unor pâini mari şi calde cu crustă aurie din care nu se poate înfrupta decât dacă după programul său de zece ore, plăteşte la fel ca orice alt client. Şi poartă aceleaşi haine albe pătate mereu. Trebuie să fie oribil.
- Întrebarea numărul trei! Câinii vagabonzi ar trebui eutanasiaţi?
- Glumeşti?! Nişte fiinţe atât de inocente şi adorabile ar trebui să fie hrănite şi îngrijite şi iubite de toaaaată lumea.
- Întrebarea numărul patru, doamnelor şi domnilor! La ce te gândeşti când ţi-e foame?
- La bomboane gumate.
- Hm. Un răspuns interesant, dar să vedem Întrebarea numărul cinci! Ce ai face dacă ai fi pentru o zi preşedinte?
- Aş da tuturor bomboane gumate gratis!
- O, da? Ia spune, ţi-e frică de fulgere?
- Uneori... când sunt singură.
- Îţi place să mergi la dentist?
- Nu, îl urăsc.
- Desenele animate există?
- Bineînţeles.
- Numeşte trei oameni care au salvat lumea!
- Superman! Căpitan America! aaa... Sailor Moon!
- Care este raportul dintre segmentele determinate de piciorul unei mediane pe o latură a unui triunghi?
- Habar n-am.
 
- Am aici rezultatele. Testul a ieşit pozitiv!
- Adică?
- Adică s-a demonstrat! Eşti copil!
- Sunt COPIL! O doamne, ce bine! Sunt copil...
- Mda, şi ştii ce înseamnă asta? Că nu am minţit. Iar asta ştii ce înseamnă? Că ai într-adevăr un pitic pe creier.
- Lasă asta. Pot să am o duzină de pitici pe creier atâta timp cât sunt copil! Sunt copil. Eram sigură, simţeam asta... dar acum că am aflat, sunt atât de fericită. Stai puţin. Tu ţi-ai făcut testul?
- A, da. Mai demult. Dar pun pariu că încă mai e valabil. Adică nu i-am verificat termenul dar...
- Spune!
- Sunt şi eu copil.
- Deci n-am mâncat salcâm degeaba. Super. Păi dacă suntem amândoi copii. Şi suntem, nu-i aşa? Hai să ne jucăm.
- De-a ce să ne jucam?
- De-a mama şi de-a tata!
- Deschide-ţi palma.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




1 comentariu

  • Tragedie!
    alina nedela, 15.01.2013, 21:20

    Stimata, Balan.
    Ma numesc Alina Nedelea.
    Am citit articolul tau si si am ramas muta.
    Esti exceptionala.
    Mi-a explodat vena de la gat de invidie. Nu glumesc! Din pacate...
    Felicitari.

Spacer Spacer