Uitare colectivă: locatarii parcelării nu îşi aduc aminte de Aşezămintele Brâncoveneşti

Istoria construirii cartierului Şerban Vodă reiese în mare parte din documentele consultate la arhive, dar am fost curioşi să vedem ce îşi amintesc locuitorii în privinţa acestui aspect. Am străbătut străzile dintre Calea Şerban Vodă şi parcul Tineretului în căutarea unor mărturii despre începuturile şi evoluţia acestui mic cartier, pe vremuri undeva la marginea capitalei, acum un punct central pe harta Bucureştiului.
 
Pe strada Nicopole, primul locatar îşi aminteşte că acest cartier, ("primul sistematizat din Bucureşti"), a fost construit pentru ofiţerii în rezervă de către Ministerul de resort, însă nu ştie nimic despre Epitropia Aşezămintelor Brâncoveneşti. La acest punct, informaţiile sunt contradictorii cu ceea ce ştiam noi, dar curând aflăm că nu este departe de adevăr. Ca şi în cercetările anterioare suntem îndrumaţi către persoanele mai vârstnice de pe stradă, care din păcate nu sunt de găsit. În schimb, strada gen. Gh. Lupu este mai animată. Primul cu care stăm de vorbă, dl M.P, fost constructor, mutat în cartier în anul 1981. Din amintirile sale aflăm că toate casele sunt construite în acelaşi timp, în anul 1916, unele au fost acoperite cu ţiglă, altele cu eternit. Au aproximativ aceeaşi suprafaţă, cca 200mp, pereţii nu sunt din cărămidă, ci dintr-un fel de cărămidă albă (cu mai mult var), iar podurile sunt construite din lemn. M.P. consideră că tot cartierul a fost construit în acelaşi timp şi că mai există cartiere asemănătoare în zona Eroii Revoluţiei (cartier construit pentru C.F.R - işti), la Răzoare, (Drumul Sării) şi la Vatra Luminoasă. Numele arhitectului nu îi este cunoscut, însă punctează similaritatea cu casele din Drumul Sării (mai precis str. Caranda şi Negel) din fosta parcelare Lupească.
 
Datorită domnului M.P, ne este elucidat şi misterul prezenţei ofiţerilor în zonă: după schimbarea de regim din 1944, casele au fost repartizate ofiţerilor, pe măsură ce foştii locatari se mutau, fiind vorba de intelectuali, negustori sau evrei care au părăsit sau au fost nevoiţi să părăsească Bucureştiul sau ţara. Reprezintă de asemenea o bună oportunitate de a ne prezenta şi vecinii: un zidar, un vânzător de textile, un doctor "mare specialist în boli de inimă", un colonel care făcea parte din "comitetul celor care au luptat în război", un contabil-şef, dar şi membrii unei formaţii de muzică uşoară. "În rest, personalităţi nu am avut, mai mult oameni simpli", concluzionează dl M.P şi ne recomandă să vorbim cu inginerul P. pentru mai multe detalii. Mutat în cartier în 1970, ing. P.  îşi aminteşte că imobilele au fost construite în 1913-1914 şi au fost locuite de funcţionari şi de diverse alte categorii sociale, în special "desţeleniţii de la ţară". Păstrându-şi casa fără modificări radicale, nu ascunde o nostalgie critică faţă de cei care au modificat aspectul iniţial: "au dat peste cap arhitectura iniţială. Trebuia lăsată aşa cum era. Mi se pare că autorităţile nu au dat aprobarea să nu se treacă de vechea înălţime, dar unii şi-au permis."  Despre locuinţă în general, inginerul P.  este convins: materialele foarte bune folosite la ridicare imobilului asigură confortul atât vara, cât şi iarna. Tot pe Gh. Lupu mai stăm de vorbă cu dna B. mutată în cartier în 1972. A cumpărat casa de la o anume doamnă Iarovici, o casa fără încălzire, sau mai bine zis cu încălzire cu sobe pe lemne. Îşi aminteşte că a fost construit în 1911-1912 pentru oamenii săraci ("locuinţe ieftine") şi că s-au vândut în condiţii bune. La fel ca majoritatea celor intervievaţi îşi aminteşte despre aceeaşi clasă de mijloc care a locuit în cartier.
 
Pe str. Mihail Cerchez, nu întâlnim pe nimeni, aşa că mergem mai departe pe strada Muguraş, singura cu un nume care nu corespunde toponimiei. Ultimul locatar cu care discutăm este dl. Ş care ne explică faptul că strada s-a numit iniţial colonel Albu, dar nu ştie de ce şi când s-a produs schimbarea. Totodată, ne confirmă faptul că şi alte cartiere au fost construite în aceleaşi condiţii, dând exemplu pe cel de la Pieptănari construite pentru C.F.R-işti. Din familie a auzit că aceste case au fost construite de Ministerul de Finanţe (sau de "bancheri"). S-a mutat în pe strada Muguraş în 1978, însă poveştile despre cartier le ştie de la socrii care se mutaseră încă din 54, cumpărând casa de la Ligia Macovei, graficiană şi pictoriţă. Despre ceea ce ne spun sursele însă, şi anume construcţia caselor de către Epitropie, nu ne poate confirma nimic. În ciuda informaţiilor deloc de neglijat pe care ni le dă, ne sfătuieşte să discutăm cu una dintre cele mai vechi locatare ale cartierului, dna I., în vârstă de 93 ani. Din păcate, situaţia doamnei Ioan nu o inspiră să ne împărtăşească poveştile cartierului. În fapt, are date foarte puţine despre acest loc: s-a mutat în casa de pe Muguraş la jumătatea anilor 60,  imediat după căsătorie. Atât dumneai cât şi soţul au lucrat întreaga viaţă la Compania de Petrol şi Gaze în Bucureşti. Pe strada Ilie Şerban, ultima stradă a parcelării, nu am găsit pe nimeni care să ne ofere detaliile de care am fi avut nevoie.
 
La final, facem un scurt bilanţ: sunt cinci sau şase imobile cu câte două locuinţe sub acelaşi acoperiş pe fiecare parte a străzilor, cu excepţia străzii Ilie Şerban, unde doar două locuinţe pe partea stângă fac parte din parcelare. Aşadar, contabilizând şi clădirile de la intrarea pe străzilor (care aparţin Căii Şerban Vodă), sunt aproximativ 50 de locuinţe-duble, totalizând 100 de locuinţe individuale. Dintre aceste locuinţe individuale, doar 25 şi-au păstrat aspectul original, fără mari schimbări şi rare sunt cazurile în care ambele case unite să nu fi suferit vreo modificare. Altele sunt radical schimbate, locatarii alegând să-şi ridice încă un etaj sau o mansardă, înlocuind materialele iniţiale (eternit şi ţiglă) de pe acoperişuri sau înlocuind uşile şi ferestrele din lemn cu unele "moderne". De o arhitectură aparte sunt cele de pe strada Ilie Şerban şi de pe Calea Şerban Vodă construite iniţial cu etaj.
 
Concluzii
 
Deşi ridicate de către Epitropia Aşezămintelor Brâncoveneşti, nimeni nu îşi aduce aminte adevăratul constructor, sau mai bine spus, comanditar. Privind începuturile ridicării acestor imobile, singurele date corelate cu documentele din arhive sunt cele legate de anul construcţiei (1911-1912), menţionat de mai mulţi locatari. Importantă este şi realizarea similitudinii cu alte parcelări, precum cele de la Drumul Sării şi Pieptănari. Motivele acestei confuzii sunt diverse: niciunul dintre cele persoanele cu care am vorbit în această zonă nu moştenise casa de la părinţii sau bunicii săi, funcţionari ai Epitropiei. Întrebările pe care le pregătisem s-au dovedit nefolositoare, şi în acest mic cartier pare că niciun locatar nu păstrează memoria în concordanţă cu adevărul din documente, la fel ca şi în cazul episodului precedent de pe strada Lânăriei. Ultimul aspect este legat de modificările arhitecturii originale: deşi aflate pe lista monumentelor istorice, locuitorii nu par că cunoască beneficiile şi restricţiile pe care le prevede legea monumentelor istorice, modificând casele fără să ia în considerare prevederile legii.