Bătături 6: În genunchi taie răchita. Se roagă mult la Dumnezeu

- de vorbă cu Gheorghe Pavel, împletitor nuiele -

Ultimul meşter. Trebuie să îl găsim. Ne avântăm la Urlaţi, pe o pistă care s-a dovedit a fi falsă... Căutăm un meşter priceput, care să ştie împleti nuiele. Întrebăm în stânga şi-n dreapta. Până la urmă îl găsim. Şi la doi paşi, lângă Snagov, la Siliştea. Noroc cu Alexandru. Organizăm echipa. Pot veni sigur: Alexandru, Bogdan, Oana. Vorbesc şi cu Vlad. Prima dată îmi spune că nu poate să vină. Revine apoi, după puţin timp şi îmi spune că s-ar putea să vină, dacă plecăm mai târziu, după 12.00. Reorganizăm tot pentru ora 12.30. Între timp, vorbesc şi cu Genţiana. Ar vrea şi ea să vină, dar nu ştiu dacă mai e loc în maşină. O pun în stand by.

Ziua plecării. Ne strângem la Muzeu. Oana vine prima, apoi apare şi Bogdan. Între timp Vlad spune că nu mai poate ni se alăture, a intervenit ceva. O sun pe Genţiana să se pregătească. E bucuroasă că poate veni cu noi. Apare şi Alexandru, ne suim cu toţii în maşină şi plecăm!

Ajungem în sat şi întrebăm unde stă Domnul Dudă. Aşa ni s-a spus că îl cheamă... Întrebăm de şcoala veche. Două femei, binevoitoare, nu ştiu dacă e şcoala din partea de sus a satului sau cea din partea de jos. Par nedumerite. Într-un final, întrebăm de dl. Dudă. Se luminează la faţă instantaneu, râd, ne spun glume, noi nu le înţelegem... Dudă e de la noi! E de-al nostru! E acolo! (şi ne indică una dintre direcţii, mai încolo de o maşină albă). Are în faţa porţii nişte coşuri din nuiele. E imposibil să îl ratăm.

Ajungem la destinaţie. Nici ţipenie de om în curte. Strigăm încet, la început, apoi tot mai tare: "Dl. Dudă!" Iese un bătrânel uscăţiv pe o uşă. "Da! Eu sunt!" "Suntem de la Bucureşti"... aşa şi pe dincolo... explicăm noi ce vrem şi ce căutăm la el.

Bătrânelul ne invită înăuntru. Era în atelier, curăţa frunze de pe nuiele. Începem să povestim, ne explică ce face şi cum face, cum culege nuielele, cum le curăţă, cum le împleteşte... Cum stă ore în şir pe un scaun, zile întregi... Mai iese să culeagă nuiele, la 1 km distanţă. În ultima vreme, doar atât. Nici la sapă în grădină nu se mai duce de ani buni. Nu îi place. Viaţa lui e între nuielele pe care le curăţă şi le preface în coşuri.

Aflăm că nu îl cheamă Dudă. Ne dăm seama de gafă... noi îl strigam cu porecla pe care o avea de mic copil. Dar Gheorghe e obişnuit. Aşa îl ştie lumea în sat. Ne duce în casa în construcţie unde ţine nuielele curăţate, tăiate, uscate sau verzi. A strâns material pentru un an întreg. Ne uităm la nuiele şi apoi la mâinile lui înverzite. Mâini care împletesc de peste o jumătate de veac...

Acum e la pensie, după ce o viaţă întreagă a lucrat la Ocolul Silvic şi a făcut coşuri din nuiele. Dar nu se poate dezlipi de scaunul de pe care lucrează. Zi de zi. Ceas de ceas. Din august adună mii de nuiele, stând în genunchi să le taie. Apoi le cară, pe rând, în spate, 1 km până acasă, pe jos. Singur. Apoi, 3 luni întregi le curăţă de frunze şi de coajă, le despică în trei. Stă lipit de scaun. Stă cu mâinile în apă, pentru că doar umede nuielele sunt uşor de îndoit. Stă lipit de scaun. Nu se duce de ani de zile nici în grădină la sapă; muncile gospodăriei sunt toate în sarcina soţiei sale. Stă lipit de scaun. De dimineaţa până seara. Dar acum nu mai sunt cumpărători. Nu mai e nimeni în sat care să facă şi el coşuri. Nu mai e nimeni în sat care să vrea să înveţe să le facă. O viaţă de om într-o singură încăpere, pe un singur scaun.

Câte locuri au rămas nedescoperite de omul acesta? Toate...

(Interviul a fost realizat în cadrul proiectului Bătături. Urme lăsate de meşteşuguri, proiect cultural finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional)