28.03.2004
Înainte de a relua seria britanică vă propun o scurtă pauză de cafea. Nimic nu se compară cu o cafea bună: neagră, tare şi cu puţin zahăr - cel puţin aşa o prefer eu. Lui Voltaire i s-a atribuit zicala: "cafeaua trebuie să fie neagră precum iadul, tare ca moartea şi dulce ca iubirea". Nu ştiu dacă sunteţi de acord cu Voltaire, dar din fericire există azi o mare varietate de cafele şi de moduri de preparare care să-i mulţumească pe toţi.

Citind mai multe istorii despre cafea, am aflat că Homer şi multe legende arabe povestesc despre o băutură neagră, amăruie, misterioasă, cu puteri stimulative. Apoi, abia în secolul al XVI-lea primii negustori au adus cafeaua în Europa şi încet-încet ea a devenit o prezenţă zilnică în viaţa noastră. Se zice că prima plantaţie de cafea a fost în Africa, într-o regiune din Etiopia (Kaffa). De aici s-a răspândit apoi în Yemen, Arabia şi Egipt.

Cererea crescândă, taxele mari de transport (şi nu numai) cât şi îmbunătăţirea cunoştinţelor legate de plantaţiile de cafea şi în general de caracteristicile biologice ale cafelei, au dus la cultivarea acesteia în coloniile olandeze, franceze, britanice, spaniole şi portugheze din diferite colţuri ale lumii. În Brazilia de exemplu, plantaţiile de cafea au fost testate mai întâi în 1727 undeva în nord într-un mediu nefavorabil şi doar mai târziu au devenit o resursă importantă pentru economia acestei ţări. Preţul cafelei este urmărit cu mare grijă pe bursele de mărfuri de către firmele de comerţ dar şi de cei care speculează pe baza contractelor cu acest produs agricol.

Nu voi intra în amănunte privind climatul favorabil pentru plantaţiile de cafea între Tropicul Racului şi Tropicul Capricornului cu ploi frecvente şi temperaturi între 15 şi 25 grade Celsius şi nici privind condiţiile speciale necesare pentru obţinerea unei recolte bune. Voi spune doar că marii producători de cafea sunt răspândiţi şi poţi găsi cafea din Guatemala, Costa Rica, Columbia, Mexic, Brazilia, Kenya, Angola, Yemen, Java, Sri Lanka, etc.



Sunt două varietăţi principale de cafea cultivate în cele mai importante ţări producătoare: Arabica şi Robusta. Evident există şi sub-tipuri, denumiri care ţin de ţara de provenienţă.

Cafeaua Arabică reprezintă cam trei-pătrimi din producţia globală şi are varietăţi precum Moka, Maragogipe, San Ramon, Columnaris, Bourbon, etc. Cafeaua arabică provine din Arabia şi este cultivată în Brazilia, Columbia, Venezuela, Peru, Guatemala, Salvador, etc. şi unele locuri din Africa. Gustul boabelor de cafea arabică (mai alungite) este diferit - datorită varietăţilor acesteia şi, au un conţinut mai mic de cofeină (cam jumătate) faţă de cafeaua Robusta.

Arborele de cafea Robusta creşte rapid (poate ajunge până la 12 metri înălţime), a fost descoperit în Congo în 1898 şi apoi răspândit în Africa, Asia şi Indonezia. Boabele de cafeaua Robusta (mai mici şi rotunjite) sunt folosite în amestecuri aducând un caracter şi un gust aparte.

Există (ca în orice sector) un limbaj specializat care descrie tipul de cafea, calitatea, starea boabelor, etc. În limbajul specialiştilor 1aaa reprezintă cel mai înalt grad de calitate acordat boabelor de cafea. Boabele de cafea culese, depozitate, procesate pentru reducerea acidităţii, spălate sau nu, sunt apoi prăjite amestecate în reţete pre-stabilite, vândute (boabe sau măcinate) sub denumiri care ne sunt cunoscute şi astfel avem şi preferinţe... şi de aici şi o terminologie a consumatorului de cafea...

Modul italienesc de preparare a cafelei a fost adoptat peste tot în lume, astfel că, în baruri, cafenele, restaurante dar şi acasă (dacă ai cafetiera necesară) te poţi delecta cu o cafea pregătită în "Stil Italian".

Espresso
- Espresso: o cantitate mică de cafea neagră, tare servită în ceşti mici, încălzite. La americani se mai serveşte şi cu lămîie sub denumirea Espresso Romano.
- Doppio: sau Espresso Dublu , reprezintă cantitatea a două Espresso într-o singură ceaşcă.
- Ristretto: un Espresso mai concentrat obţinut din aceeaşi cantitate de cafea însă cu apă mai puţină.

Espresso Lungo
- Lungo: un Espresso mai diluat, obţinut din cantitatea normală de cafea cu mai multă apă.
- Caffe' Americano: similar cu Lungo, este un Espresso peste care se toarnă apă fiartă.
- Macchiato: Espresso cu o linguriţă de lapte-spumă.
- Corretto: Espresso "corectat" cu puţin alcool (grappa, coniac, sambuca, sau orice altă băutură spirtoasă).
- Con panna: Espresso cu o linguriţă de frişcă.
- Caffe' freddo (Iced Espresso): Espresso rece, îndulcit servit cu gheaţă într-un pahar înalt.

Caffe' latte
- Caffe' latte (Latte'): Espresso amestecat cu lapte-spumă; servit în mod normal la micul dejun. De obicei în Italia cafeaua pentru pregătirea acestei specialităţi este obţinută pe aragaz, la acel "Filtru de cafea italienesc" (de obicei din aluminiu) şi nu la "cafetiera Espresso" - din acest motiv, caffe' latte nu este în mod normal servită în baruri sau restaurante.
- Latte macchiato: lapte-spumă peste care se pune un Espresso, servit într-un pahar înalt.

Cappuccino
- Cappuccino: Espresso cu lapte-spumă - 1 parte Espresso, 1 parte lapte-spumă, 1 parte spumă.
- Cappuccino scuro (denumit şi Dry sau Dark cappuccino): Cappuccino preparat cu mai puţin lapte decât în mod normal.
- Cappuccino chiaro (denumit şi Wet sau Light cappuccino): Cappuccino preparat cu mai mult lapte decât în mod normal.
- Cappuccino freddo (Iced Cappuccino): Cappuccino servit cu gheaţă.
- "Skinny": (Skinny Cappuccino or Latte): un Espresso plus lapte degresat.
- "Tall": (denumit şi Double sau Grande): o porţie mai mare (nu neapărat dublu), de exemplu Tall cappuccino.

Dacă vei comanda o "cafea" în orice restaurant, vei primi o cafea pregătită "la filtru". Chiar şi cafeaua din pauza de cafea de la o conferinţă sau un curs de aiurea va fi preparată la filtru: cafeaua măcinată mai grosier este pusă într-un filtru de hârtie; apa fiartă "picură" peste cafea şi trece prin filtru relativ repede. Ai obţinut o băutură destul de slabă chiar dacă pui mai multă cafea. Specialiştii spun că "substanţele" extrase prezente în ceaşca ta sunt de aproximativ 16% comparativ cu 22% dacă vei folosi un filtru de aragaz italienesc de care am vorbit mai sus...

În Balcani, deci şi pe la noi, vei putea savura "Cafea turcească": apa este fiartă într-un ibric de cupru (la aragaz sau la nisip) şi în timp ce fierbe se adaugă cafeaua proaspăt şi fin măcinată. Băutura obţinută are o altă consistenţă faţă de toate cafelele de care am vorbit până acum, nefiind filtrată. Cafeaua capătă o nouă dimensiune prin zaţul din ceaşcă - bine rotit pe pereţi şi lăsat la odihnă. Taifasul se continuă cu o mică sesiune de ghicit în cafea, urmele de zaţ devenind cu imaginaţie sau iluzie vizuală "personaje" mai mult sau mai puţin prietenoase care se uită curioase spre "casa ta" (de fapt coada ceştii)...

În majoritatea ţărilor din peninsula scandinavă se serveşte "Cafea fiartă": cafeaua este fiartă în apă pentru 10 minute. Ca şi cafeaua turcească, această varietate nu este filtrată dar este servită nu imediat ci după o scurtă perioadă de decantare.

Nu pot să nu amintesc de "Cafeaua irlandeză" mai ales că ultimele două articole au fost adresate irlandezilor. Cunoscută sub denumirea de "Irish Coffee" această cafea este ca un Cappuccino la care se adaugă două linguriţe de whiskey...

Şi ar mai fi încă un sortiment care trebuie menţionat "Cafeaua instant" sau "Ness" cum îi spunea bunica pe vremea când era o delicatesă atât cafeaua instant cât şi cafeaua "veritabilă". Românul e născut poet şi-n acea perioadă de care spuneam, cafeaua avea pseudonimul "Nechezol" şi avea un miros de fân uscat...

Din fericire există azi şi pe la noi o mare varietate de cafele şi de moduri de preparare... mirosul cafelei proaspăt prăjită sau al cafelei aburind în ceaşcă te îmbie să iei o pauză să te energizezi, să asculţi povestea, la o cafea... Pregăteşte-te: alege-ţi cafeaua preferată, cumpără celelalte ingrediente, prepar-o cu grijă... eu voi veni cu povestea...

0 comentarii

Rubricile categoriei

Homo edens

Publicitate

Sus