În oraşul Dublin domneşte liniştea, o astfel de linişte cum nu este decît o singură dată pe an, în ziua după Sf. Patrick. Deşi soarele a răsărit de mult, nu sunt mulţi oameni de străzi. Maggie O'Bryan merge alene pe o străduţă plină de confetti şi ghirlande colorate, verzi, albe şi portocalii, pînă la prietena ei, Elaine. Ajungînd în faţa unei căsuţe cu ghivece cu flori la geamuri, bate rapid la uşă. Elaine o întîmpină.
- Şşt! Jim doarme dus. A ajuns acasă pe la 4, rîde Elaine.
- Nici Kiernan al meu nu e-ntr-o formă mai bună. A ţinut morţiş să participe la concursurile de băut bere cu toţi tinereii. Lasă că-l pun eu să-mi frămînte pîinea cînd se trezeşte, dacă tot se crede tînăr.
Cele două prietene se îndreaptă spre bucătărie, unde încep să comenteze întîmplările din ziua anterioară.
- L-ai văzut pe bătrînul O'Malley încercînd să joace un jig cu Maeve McBeal? Săracul...se făcuse aşa de roşu...
- La şaptezeci de ani, tot vrea să impresioneze fetele. I-a cam crescut burta de la atîta bere ...
- Păcat că o halbă bună nu are acelaşi efect şi asupra minţii! Ce s-a mai prostit Kiernan al meu! Auzi tu, a plecat în căutare de spiriduşi cu copiii. Se jura că l-a prins pe unul de gleznă şi că acesta i-a dat găletuşa lui cu aur. Probabil că era Jim al tău, dîndu-i încă o halbă de bere. Rîdeau Shane şi Dom de nu mai puteau... Cred că eşti foarte mîndră de ei.
- Păi, cum să nu! Dom a cîştigat concursul pentru cei mai verzi ochi al treilea an la rînd. O să le înnebunească pe fete cînd o să fie mare!
- Nu numai el. Kathleen a mea nu are ochi decît pentru Shane şi nu au decît opt ani.
- Da' frumoasă s-a făcut!
- Da... a fost declarată posesoarea celui mai roşu păr.
Cele două prietene îşi sorb ceaiul în tăcere un timp. Deodată, Elaine începe să rîdă zgomotos.
- Stephen O'Connor a fost însărcinat cu număratul pistruilor, ca să-l premieze pe cel mai pistruiat dintre concurenţi. L-ai văzut?
- Cum să nu! Mai număra vreo doi-trei, mai bea o gură de whiskey... Pe la prînz, se uita la ei în cruciş deja! Cine a cîştigat pînă la urmă?
- Puştiul lui Patrick Murphy. Deştept copil... S-a dus ultimul, cînd Stephen vedea dublu, ba chiar triplu. Să vezi ce s-a speriat cînd i-a apărut şmecheraşul în faţă!
- Ce şmecheraş... ? Cui...? se aude o voce din spate.
- A, Jim! Sper că nu noi te-am trezit! Tocmai vorbeam cu Elaine despre festival, îl întîmpină Maggie.
Jim face o faţă îndurerată.
- Vorbeşte mai încet, fato... Ce, crezi că nu te aud...? Jim se uită în jur după ceva.
- Ce cauţi? Îl întreabă soţia sa, ridicîndu-se de pe scaun.
- N-avem o sticlă de whiskey în casă...? Sau măcar nişte gin?
- Whiskey? Gin? Rîde Elaine. Eşti beat, omule!
- Îhî...Hai, dă-mi un pahar să mă duc înapoi la culcare... A, da' Kiernan nu mai rezistă ca pe vremuri! După două pahare era deja ameţit; pînă la prînz, era beat; la trei era FOARTE beat; la şapte era aşa de beat că nu mai vedea ce era în jur şi la miezul nopţii era pe jos. Eu, spune Jim cu mîndrie, eu am ajuns doar la al treilea nivel şi l-am dus şi pe Kiernan acasă.
Cele două femei se uită una la cealaltă cu subînţeles, obişnuite cu lăudăroşenia soţilor lor. Jim începe să cotrobăie prin sertare.
- Vezi să nu te înţepi într-o furculiţă de-aia...
- Ăă? Întreabă Jim, nedumerit.
- Păi, dacă te înţepi, o să curgă whiskey-ul şi ginul şi berea din tine şi asta ar fi o risipă, nu?
Jim se uită la soţia sa urît. Maggie şi Elaine pufnesc în rîs, iar Jim iese repede din bucătărie, încercînd să-şi acopere urechile şi bolborosind ceva din care Maggie nu înţelege decît "capul meu" şi "zgomot".
- A participat la concursul "Cine bea mai repede" şi a pierdut la o fracţiune de secundă. Bineînţeles că l-au dus băieţii să-l cinstească, să-l consoleze, chipurile...
- Păi, bărbaţii ăştia ai noştri pare-mi-se c-au băut toată ziua şi au pierdut parada.
- Parcă de obicei fac altceva... Elaine soarbe tacticos din ceai, ţinînd degetul mic depărtat în mod aristocrat de restul mîinii într-un gest delicat. Păcat de paradă, totuşi. A fost mai frumos ca-n alţi ani.
- Daa... Au fost mai multe peruci portocalii şi pălării verzi de spiriduş.
- Şi parcă s-au implicat mai mulţi tineri...
- Ei, aş! Erau barurile pline de tineri. Tu n-ai văzut că erau numai burtoşi la paradă?
- Nici chiar aşa! Erau mulţi puştani cu ghirlande şi cîntau frumos...
- Ei, cîntau!! Aiurea! Făceau şi ei gălăgie acolo. Nu ştiu ei cîntece tradiţionale.
- Cum să nu? Şi erau toţi îmbrăcaţi în costume tradiţionale...a fost şi concurs.
- Ai văzut ce au făcut ăia din Belfast? Au dat la ştiri azi dimineaţă. Au vrut să testeze parbrizele noilor maşini ale poliţiei, să vadă dacă sunt mai rezistente la pietre decît cele vechi...
- Asta se întîmplă în fiecare weekend. Pînă şi reprezentantul poliţiei a spus că nu au avut mai multe probleme decît de obicei. Oricum, bine că au organizat concertul ăla.
- Da, chiar că a fost frumos. Se auzea de pe strada mea. The Corrs au cîntat foarte drăguţ.
- O să-l dea diseară la televizor în reluare. Abia aştept să-l văd pe Ronan Keating... Arată super.
- Vezi să nu te audă Jim... rîde Maggie.
- Dacă l-ar găsi Jim vreodată în casă, l-ar întreba probabil dacă preferă Guinness sau Bailey's şi ar pleca singur la pub.
- Din nou...
- Exact.
- Ia zi-mi, cine a mai fost la concert?
- Păi, U2, The Corrs, Ronan, REM, Sinead O'Connor...
- Sinead?
- Da. Tu n-ai auzit că şi-a relansat cariera muzicală?
- Nu, dar am fost ieri la cîrciuma lui Declan. Colin a cîntat la vioară. Tare-i mergea arcuşul. Dansau oamenii de se zguduia podeaua. Şi Tommie din fluier...
- Ei, ai văzut că tinerii din ziua de azi nu-s chiar aşa de răi?
Din camera alăturată se aude ceva spărgîndu-se şi o înjurătură înăbuşită.
- Of, ce-a mai făcut omul ăsta?
- Mai bine mă duc şi eu acasă, poate s-a trezit Kiernan. Uite, era să uit de ce am venit. Ai cumva o cană de făină?
- Cum să nu! Ia tu din cămară şi eu mă duc să văd ce a spart.
Maggie îşi ia făina, îi strigă "la revedere" lui Jim şi Elaine şi porneşte din nou spre casă. Pe drum, vede ceva mai mulţi oameni decît mai devreme şi descoperă că toţi se îndreaptă în aceeaşi direcţie. Unde anume? Păi, farmacia doctorului Lecan, bineînţeles. Ajungînd în dreptul acesteia, Maggie îl vede pe doctor descuind uşa încet, cu atenţie, privind pe deasupra ochelarilor săi cu rame groase, spre exasperarea clienţilor săi, care se aşezaseră ordonat la coadă în faţa uşii, aşteptînd să-şi cumpere aspirină pentru durerea de cap. Doctorul se opreşte o clipă, o salută pe Maggie din cap şi apoi începe să caute cea de-a doua cheie pe inelul mare. Maggie trece mai departe prin faţa bisericii din piatră veche, printr-un părculeţ verde, pînă la strada Dougann. Se opreşte la cea de-a şasea casă de pe stînga şi intră. Fiica ei cea mică, Kathleen, o întîmpină. Aceasta o sărută scurt pe obraz şi merge spre camera ei în pas de dans, învîrtind o ghirlandă verde şi cu o coroniţă sclipitoare întrezărindu-se printre buclele arămii.
Maggie zîmbeşte şi se îndreaptă spre bucătăria ei, pe pereţii căreia sunt atîrnate bucheţele de plante uscate frumos mirositoare. Pune ceainicul pe foc şi se pregăteşte să savureze o zi liniştită alături de o ceaşcă bună de Earl Grey şi o carte de Maeve Binchy.
0 comentarii
Arhiva rubricii
Babette reîncărcatăCârciumiChick partyBucătăria îndrăgostiţilor - Reţete afrodiziace: ştiinţă veche, gusturi noiÎntre acteToate articolele din această rubricăRubricile categoriei
Homo edensPublicitate