Calm like a bomb
Atunci ne trezim că reacţionăm violent, mult mai violent decât credeam că suntem în stare. Atunci se deschid larg cutiile Pandorei. Atunci ne dăm seama că putem fi nişte brute şi tot atunci cele mai inexplicabile comportamente devin explicabile: atleţii devin criminali, artiştii dictatori, copiii sadici şi aşa mai departe. Atunci nu mai poate nimeni da vina nici pe educaţie, nici pe cultură, nici pe sistem. Este pur şi simplu o tentaţie a tensiunii care se cere detensionată. Există o tentaţie a răului în fiecare dintre fiinţele umane. Doar că repetarea unor astfel de "ieşiri", cum ne place să le denumim (noi nu suntem aşa în general - acelea au fost simple accidente comportamentale), ne fac să uităm pe deplin momentele de exaltare spirituală de care am avut parte la un moment dat. Atunci când balanţa începe să încline înspre starea de conflict nu devii un luptător de gherilă ci mai degrabă un străjer speriat.
Killing in the name of
Rămâi pe loc în aşteptarea forţată şi chinuită a inamicului. Ceea ce te oboseşte, te goleşte de energie creativă şi te bagă în grila potenţialilor fanatici religioşi. Dar oare evitarea conflictului e soluţia într-o lume conflictuală? Am tendinţa enervantă de a despica firul în patru pentru a căuta buba la origini. Abia atunci se poate pune problema unei soluţii. Doar că de multe ori nu găseşti cale de acces la canalul de receptare al interlocutorului. Atunci te afunzi într-o stare tot mai confuză de centrifugare emoţională în care raţiunea devine o noţiune pur abstractă. De obicei nu ies basma curată din stările conflictuale, ceea ce mereu adaugă câte o pată pe imaculata stare de budistă detaşare.
Mein Kampf
Ajungi în starea în care toate teoriile devin autodistructive şi orice încercare de a argumenta se transformă într-un război în sine. Cum se zice, ţi se întunecă mintea. La propriu. Începi să vezi negru în faţa ochilor şi mintea începe să scurtcircuiteze la greu. Şi dacă mi-aş ţine şi ultima fărâmă de orgoliu în frâu? Pentru că numai orgoliul o ia razna în aşa hal încât să caute răzbunare cu orice preţ. Atunci aş fi o falsă impresie a unei idei absurde. Încerc să mă opresc la timp, dar şi timpul devine un inamic mortal. Încerc să introduc noţiunile bunului simţ dar şi ele par atrofiate. Atunci las fiara să-şi facă de cap. După care îi dau alifii cicatrizante. Sau ce să fac?
