Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Miscellanea

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Poveşti foarte scurte


Laurenţiu Olteanu

02.03.2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Marţi

Până acum câteva zile judecăţile mele critice asupra naraţiunii în formă foarte scurtă nu erau suficient de bine conturate. De un real ajutor în cristalizarea unei opinii adecvate a fost scrisoarea editorului meu, pe care îl voi numi în continuare domnul X.

Mai jos, un fragment:
Povestirea pe care mi-aţi trimis-o de curând bifează regulile unei ficţiuni solide. Firul narativ curge fără convulsii inutile, în spatele replicilor se conturează personaje complexe, descrierile sunt trasate cu elocvenţă.

Însă după o evaluare atentă am ajuns la singura concluzie posibilă: textul este mult prea lung. Din acest motiv, mă văd nevoit să amân publicarea pentru o perioadă nedeterminată. Recunosc, la prima vedere poate părea ciudată o asemenea imputare. Însă devine tot mai evident faptul că o rediscutare a formei narative sub auspicii moderne nu este numai dezirabilă, ci absolut necesară.

Textul suferă la nivel formal. Lipseşte acea concentrare aforistică atât de mult căutată de cititorul obişnuit, fără prea mult timp pentru lectură. Ambiţia magazinului nostru este de a prezenta creaţii literare unui public cât mai larg. O povestire prea puţin conştientă de propriile sale dimensiuni, cum e cea de faţă, riscă să descurajeze potenţialii cititori. Consider că e o datorie de suflet a noastră, a celor ce promovăm arta scrisului, să aplecăm privirea către omul de rând, pentru a înţelege înclinaţiile, obiceiurile, şi - de ce nu - pretenţiile acestuia pentru lectură.

Mai concret, stabilirea circumstanţelor şi premiselor, deşi oarecum inventivă, este executată cu o abundenţă de mijloace care solicită inoportun, atrage atenţia, iar asta în detrimentul ideii centrale, a valorii moralizatoare care, din păcate, este diluată de lungimea exagerată a textului. O expunere economică, mai puţin înflorată, l-ar îndruma pe cititor în direcţia potrivită.

Suntem asaltaţi de fluxuri informaţionale din toate părţile: mesaje şi comentarii la duzină, sloganuri publicitare, ştiri fulger şi opinii la minut. Mediile sunt dintre cele mai diverse şi concurenţa e acerbă. Topurile de preferinţe, recomandările orei, sfaturile zilei, calupurile, momentele, fazele, totul se desfăşoară rapid. Atenţia este difuză, trebuie acoperit un perimetru vast de stimuli senzoriali. Un text lung apare, în acest context, ca o divagaţie de la ritmul alert al vieţii moderne, o obsesie de principiu fără aplicabilitate practică.

Miercuri

Recitesc textele mele din ultima vreme şi constat cu uimire că povestirile mele solicită un efort semnificativ atât la nivel ocular cât şi intelectual, ca să nu mai vorbim despre necesitatea de a ţine în mână un obiect fizic de redare a textului.

Ca exemplu, "Ţiganiada fantastică" pe care am scris-o nu demult. Câte divagaţii şi câte ironii ce se vor subtile! De ce mă pierd în atâtea detalii? Aş fi putut să scriu această poveste în mai puţin de-o sută de cuvinte.

Sâmbătă

Într-una din cărţile sale, Kundera ţine morţiş să dezvolte un adevăr fundamental pe ceva mai mult de două sute de pagini. Prea mult. Şi totuşi, el are dreptate: natura umană este victima propriei sale uşurătăţi. Dacă ar fi sintetizat acest mesaj într-o formă ceva mai plastică, mai succintă, atunci scriitorul ar fi reuşit să producă un roman mult mai accesibil. Valoarea lui pentru umanitate ar fi fost sporită ca urmare a democratizării obiectului artistic. Accesul ar fi fost liber.

La fel se întâmplă, încep să înţeleg acum, şi în cazul povestirilor mele. Pretenţioase, stratificate, lipsite de puritatea limbajului simplu, ele nu fac decât să se îndepărteze de realitatea lucidă. Sensurile se topesc într-o ceaţă amnezică, alegerile de cuvinte sunt cel puţin dubioase pentru că introduc incertitudine şi ambiguitate.

Nu disper însă. Am multe de spus, sunt inventiv, evit cu dibăcie situaţiile gramaticale inconfortabile şi am acces imediat la dexonline.ro.

Joi

De două săptămâni sunt angrenat într-un proiect de reconstituire a povestirilor şi eseurilor mele de până acum. E mai greu decât credeam, însă cu voinţă şi talent voi reuşi să duc această obligaţie morală până la capăt.

La nivel teoretic, mă simt dator să le prezint cititorilor mei adevărul fundamental, dezbrăcat de orice inhibiţii literare şi dantelării chinuite.

Mai practic: i-am trimis editorului câteva mostre şi este în al nouălea cer.

Vineri

Am rescris povestirile cu o viteză fantastică. Încap toate pe mai puţin de douăzeci de pagini, graţie unui stil economic adoptat fără prea mare greutate. Domnul X, editorul, m-a asigurat că noul meu volum, "Poveşti foarte scurte", va fi publicat luna viitoare. Prin reduceri succesive am reuşit să surprind aceleaşi istorioare din perspective noi, aş spune chiar inedite.

Odată rezolvată această problemă, nu-mi rămâne decât să-mi îndrept atenţia spre viitor. Mă gândesc tot mai des la un proces creativ nou, care să combine priceperea literară a creaţiilor mele mai vechi cu noul meu talent, acela de a fi extrem de succint şi de pătrunzător în egală măsură.

Pentru a ajunge la adevăruri fundamentale trebuie să pornesc de la acea formă a textului care până de curând mi se înfăţişa drept autentică, cea plină de semnificaţii minore şi detalii inutile. Însă această imagine - aglomerată, aberantă, confuză - este rezultatul unei prime etape, nicidecum produsul final. Mai important este procesul de simplificare imediat următor, cel prin care substanţa narativă e separată de deşeuri stilistice, impurităţi de expresie, înţelesuri aglutinate şi alţi asemenea dead babies.

Întrezăresc o metodă. Oare e cea mai bună?

Duminică

Scap foarte uşor de adverbe. Adjectivele nu sunt absolut necesare. Indicativul prezent conferă claritate şi distincţie frazei, sau mai bine zis propoziţiei. Frazele nu mai sunt decât o excepţie care să confirme regula generală. Sensurile se fac imediat remarcate. Descrierile nu împiedică fluxul narativ. Cuvintele curg în construcţii simple. Esenţa îşi adjudecă dreptul de a oblitera circumstanţele.

Îmi dau seama că orice cuvânt de peste unsprezece litere are probabil un echivalent mai scurt. Încă nu sunt obişnuit cu acest gen de asocieri de vocabular. Sunt însă hotărât să exersez până când eficacitatea utilizării literelor va face parte din modul meu de gândire. Până atunci, am scris un script în Visual Basic: de fiecare dată când salvez documentul, cuvintele de peste unsprezece caractere sunt înlocuite automat cu sinonime mai scurte.

Joi

Noile mele povestiri sunt reduse considerabil ca întindere. Din motive practice, am renunţat la ideea dezvoltării unui text amplu, retuşat apoi prin eliminări succesive. Procedee mai lapidare sunt la fel de eficace.

Stilul aforistic denotă siguranţă de sine. Fără prea mare efort, pot sugera o cunoaştere profundă, care nu admite o contemplare făţişă. Noile mele poveşti au un caracter universal tocmai pentru că refuză particularul. Vechile detalii, aceste cuvinte stinghere care încearcă să recreeze lumea reală... În ele se ascunde impotenţa unei naraţiuni lăbărţate.

Trebuie să-mi înfrâng impulsul primar, aproape violent, de-a umple o pagină după alta.

Joi

Am tot mai mult timp liber. Am ajuns la performanţa de-a scrie cinci texte pe zi, astfel încât pot să public mai des. Contul meu de Facebook atrage tot mai mulţi cititori. Următoarea provocare este să reduc povestirile la mai puţin de 140 de caractere. Aşa voi putea publica povestiri întregi şi pe Twitter.

Miercuri

Am înţeles la timp că noile mele creaţii succinte, pe care le generez într-un timp record şi fără prea multe revizii, aceste obiecte de artă minimală, doar ele răspund într-un mod consecvent necesităţilor de exprimare contemporane.

Un exemplu:
Întins pe iarbă, trag aer în piept.

Această foarte scurtă povestire, fără titlu în momentul de faţă, sugerează o împletire ireversibilă de banal şi de kitsch, amintind fără doar şi poate de sculpturile lui Jeff Koons sau de punctele colorate ale lui Damien Hirst.

Un altul:
Ionel ridică mingea, se uită la ea, se miră. Ionel dă cu mingea de pământ.
Ionel râde. Mingea plânge.

Iată un refuz al normalităţii la un nivel preponderent atomic, sau poate o confruntare între bine şi rău, totul în doar nouăsprezece cuvinte şi patru semne de punctuaţie.

Marţi

N-am mai scris de ceva vreme în acest jurnal. Însă am noutăţi.

Noua abordare artistică începe să dea rezultate. Agenţii de distribuţie locală se grăbesc să promoveze arta înaltă. Un fapt fără precedent, spune editorul. Povestiri întregi din noul meu volum sunt redate cu litere de-o şchioapă pe cutii de detergent, cartoane de lapte şi pachete de carne tocată.

În plus, situaţia contului meu bancar e mai fericită decât mi-am imaginat vreodată.

Sâmbătă

Mă opresc aici. Tăcerea, ca o extensie a conceptului de proză foarte scurtă, mi se pare cea mai bună alegere. Lucrurile cu adevărat importante sunt imposibil de transpus prin mijloace literare. Este necesar doar să deschidem ochii. Sau să-i închidem?

Mă simt mai conectat ca oricând la acest amalgam de senzaţii rapide. E un fel de-a trăi la momentul prezent, ceva ce n-am mai experimentat niciodată. Evenimentele se ţin lanţ. Cine mai are timp de scris? Cine mai pierde vremea citind?

Aşadar, călătoria mea literară a ajuns la final. Absenţa conţinutului m-a vindecat de depresie.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer