Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Dialoguri  Sageata  Interviuri

Desenul animat nu trebuie să înlocuiască bona


Daniel Todoran-Rareş, un interviu cu Irina-Margareta Nistor

06.12.2013
Observator Cultural, martie 2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Daniel Todoran-Rareş: Ce părere aveţi despre filmele de animaţie difuzate la cinema?
Irina-Margareta Nistor: Sînt foarte diferite, părerile nu pot fi de un singur fel. În principiu, prefer genul foarte rafinat şi subtil ca Iluzionistul, dar publicul larg va merge mai degrabă la cele deja cunoscute care ajung la episodul 2, 3, vezi Shrek, chiar dacă e cam vulgărel, pe alocuri, unii la cele în 3D, pentru noutate, iar alţii le vor evita în ideea că-şi ocrotesc mai bine copiii de posibile probleme cu ochii sau că, dacă sînt foarte mici, n-au răbdare să stea atîta timp cu ochelarii pe nas. În general, mă bucur cînd sînt filme de animaţie care se adresează tuturor palierelor de vîrstă, cum a fost, de exemplu, Hotel Transilvania, şi am fost destul de dezamăgită de cele care apar exclusiv în variantă dublată, ca în cazul Clopoţicăi, care, în plus, figurează în program cu vocile originale, pe care nu le poate auzi nimeni niciodată (în România). În schimb, la dublaje, izbutite de multe ori, nu apar excelenţii interpreţi pe un generic supraadăugat, ceea ce este o dublă lipsă de respect: faţă de actori şi faţă de public.

D.T.R.: Pe Internet au fost dezbateri în privinţa dublajului la desenele animate. S-a spus că traducerile nu sînt OK, că limba română este pocită etc. În prezent, două studiouri de dublaj (Zone Records Oradea şi Ager Film Bucureşti) deţin monopolul... Ce părere aveţi?
I.M.N.: Nu pot fi toate judecate la grămadă. Cel mai tare sînt deranjată de tonul cu care sînt spuse replicile şi de faptul că nimeni nu se preocupă că s-ar putea ca respectivul copil să nu înţeleagă anumite cuvinte, pentru că nu are un vocabular suficient de vast. Cred că singura problemă e că lucrurile nu se fac cu pasiune faţă de film şi spectator, ci sînt pentru toată lumea doar o sursă de cîştig.

D.T.R.: Se ştie că în perioada comunistă aţi tradus şi dublat multe filme pe VHS. În ultimii 23 de ani, aţi colaborat pentru astfel de proiecte - pentru traducere / adaptare şi / sau pentru dublajul desenelor animate?
I.M.N.: Deloc pentru dublajul desenului animat, singura excepţie fiind KinOdiseea, festivalul din 2012, în care am dublat în direct la Cinema Studio şi la Cinematecă o animaţie cu o sală întreagă de copii, de faţă. A fost o experienţă minunată, pentru mulţi fiind chiar pentru prima dată cînd mergeau la cinema, ceea ce am dedus din faptul că au ţipat atunci cînd s-a închis lumina, deci nu erau familiarizaţi cu marele ecran, ci doar cu cel mic, de acasă. Am mai făcut subtitrări pentru festivaluri. Şi continui să fac.

D.T.R.: De multe ori s-a întîmplat să văd săli de cinema cu doi-trei spectatori la proiecţiile animate. De ce credeţi că românii nu intră în cinematografe pentru filme de animaţie?
I.M.N.: Între altele, cred că sînt şi destul de costisitoare. Mergi cu un copil sau doi, mai trebuie şi un popcorn, şi un suc... Ar trebui un preţ special. De exemplu în Belgia, în weekend, plătesc doar părinţii, tocmai ca să încurajeze venitul cu ăia mici la cinema. Oricum, în ultima vreme, s-a mărit numărul spectatorilor în săli, cel mai vizionat film al anului 2012 a fost animaţia Ice Age 4 de la Odeon, care era şi 3D, şi dublat şi în original, deci aveai de ce să să-l revezi!

D.T.R.: La vox pop-urile din presa mioritică, românii spun că sînt nostalgici după produc­ţile clasice Disney şi după animaţiile româneşti. Tele­viziunile autohtone au difuzat şi interviuri cu psihologi care spuneau că Tom şi Jerry îi îndeamnă pe copii la violenţă. În general, mass-media din România are tendinţa de a marginaliza această artă. De ce s-a ajuns aici?
I.M.N.: Cred că e o exagerare. Lumea se uită la desene. La un moment dat, Ciocănitoarea Woody era interzis în America, tot pentru violenţă. Eu găseam că îndeamnă la o obrăznicie fără haz... Desenul animat nu trebuie să înlocuiască bona. Trebuie să li se explice copiilor că nu-i voie să chinuieşti animalele, de exemplu, şi că într-un desen, ele nu suferă ca-n viaţă, pentru că, altfel, o să formăm o generaţie de criminali, de Râmaru. În plus, trebuie să existe anumite ore la care să se ştie sigur că sînt desene animate, şi nu puse la întîmplare sau de umplutură. Tot Disney e soluţia, orice ar fi!


Multe desene n-au nici cap, nici coadă

D.T.R.: Vă uitaţi la televiziunile de nişă dedicate desenelor animate?
I.M.N.: Îmi plăcea, mai ales din nostalgie, să mă uit la Flinstoni, pe care comuniştii îi traduseseră Aventuri în Epoca de Piatră, ca să nu fie greu de pronunţat pentru ăia cu patru clase. Acum, însă, nici pe astea nu le mai găsesc în original, deci am cam renunţat. Mă mai tentează Tom şi Jerry şi aş vrea nişte Disney-uri adevărate, în versiune originală (ştiu că asta e politica lor, să fie înţeleşi de copii, dar, multă vreme, Cartoon Network a fost profesorul de engleză ideal pentru generaţii întregi, fascinate şi de ce era pe micul ecran).

D.T.R.: Vă plac?
I.M.N.: Unele da, altele nu.

D.T.R.: De ce credeţi că telespectatorii români nu se uită la desene animate? Conform audienţelor la posturile TV pentru copii, serialele şi filmele live action fac rating.
I.M.N.: Probabil că nu sînt suficient de atrăgătoare. Sînt multe care n-au nici cap, nici coadă. Personajele nu sînt ataşante, nu că alea live action ar fi mai de Doamne-ajută!

D.T.R.: Desenele animate difuzate de posturile TV sînt violente?
I.M.N.: Problema e nu doar că sînt violente, sînt plicticoase, prea vorbite, cu replici stupide, aproape fără poveste şi cu tot felul de monştri, inflaţie de SF-uri.

D.T.R.: Producţiile noi de pe Disney Channel, Disney Junior, Cartoon Network, Minimax şi Cartoonito pot schimba / influenţa evoluţia unui copil?
I.M.N.: Dacă e lăsat să se uite aşa, de capul lui, bănuiesc că da. Nici minorii şi nici măcar adul­ţii nu trebuie să fie lăsaţi să înghită, fără nici un fel de explicaţii, o multitudine de imagini, fără cap şi coadă. Trebuie să existe personaje de care să te poţi ataşa, de care să-ţi pese ce se întîmplă cu ele, să ştii cum le cheamă.

D.T.R.: Actualele filme de animaţie (mai mult computerizate, cu dialoguri apropiate de generaţia nouă) pot influenţa în rău generaţia tînără?
I.M.N.: Nu neapărat îi influenţează în rău, ci îi limitează, ceea ce e mai grav.

D.T.R.: Dacă aţi fi numită director de programe la un canal TV de nişă de desene animate, ce schimbări aţi face şi ce producţii aţi introduce în grila de programe?
I.M.N.: Aş face o istorie a animaţiei din care n-ar lipsi Mickey, Donald, Popeye, Betty Boop, Felix Motanul, Woody..., dar şi Lolek şi Bolek, pe care le-aş difuza o dată în variantă originală, subtitrată, şi o dată în varianta dublată. În plus, m-aş întoarce la începuturile televiziunii din copilăria mea, cînd se prezenta seria cu Disney, în persoană, care povestea cum se naşte un desen şi cum îi învăţa pe copii să recreeze personajele respective. Fireşte, aş trece în revistă şi desenele extraordinarului Ion Popescu-Gopo, dar şi ale altor animatori români, m-aş întoarce puţin la Mihaela şi aş căuta pe cineva ca Iurie Darie, care să schiţeze în direct...

D.T.R.: Conform unui studiu american, cele mai vizionate filme sînt cele de animaţie. Credeţi că există o explicaţie a acestui fenomen?
I.M.N.: Sînt multe explicaţii, dar depinde mult de animaţie. Încă nimeni n-a reuşit să depăşească o Albă-ca-Zăpada, un Pinocchio sau Frumoasa şi Bestia, chiar dacă, în acest caz, au făcut un remake total nefericit, cubist... E ideea că orice e posibil într-un film de animaţie clasic, mai ales dacă are şi umor, că e o regresie gratuită şi uneori îţi poţi trimite mintea la plimbare, că nu-i vreun film filozofic!

D.T.R.: De la începerea crizei economice, au apărut multe filme de animaţie şi producţii live action (filme cu actori) cu animaţii şi efecte vizuale. De asemenea, s-au înfiinţat multe studiouri de animaţie.
I.M.N.: Una peste alta, pentru că oricît ar fi de costisitoare, tot sînt mai puţin pretenţioase decît nişte vedete de fiţe, între timp au fost incluse şi în marile competiţii, ca Persepolis sau Waltz with Bashir, apoi, în Occident, se merge mult mai des la cinema şi familiile aleg ceva care să funcţioneze pentru părinţi, bunici şi copii. E şi o mare concurenţă între studiouri, ceea ce nu-i împiedică să facă producţii asemănătoare, cam în acelaşi timp cu piraţi, vampiri etc.

D.T.R.: Ce părere aveţi despre animaţia contemporană românească?
I.M.N.: După o lungă pauză şi după succesul răsunător cu Crulic, una foarte bună. În plus, sînt şi scurtmetraje care funcţionează foarte bine şi iau premii. La Festivalul Anonimul, doi ani la rînd a fost preferat românescul, deşi aveau de unde alege juraţii, mai precis publicul, care dă verdictul la Sfîntu Gheorghe. Sînt mare fană a lui Sebastian Cosor şi de-abia aştept şi primul 3D românesc de animaţie, care va apărea aproape simultan cu cel canadian, unde colorist este un român, stabilit la Montreal: Nicu Ilieş.

D.T.R.: Sebastian Cosor a anunţat că vrea să realizeze o serie de zece videopicturi animate 3D stereoscopice. Creaţiile artistului vor fi prezentate în cadrul unei expoziţii cu multe plasme. Sebastian este cunoscut pentru filmul Ţipătul / The Scream, realizat la studioul de animaţie şi efecte vizuale MediaPro Magic. Videopictura animată 3D stereoscopică Ţipătul / The Scream a primit două premii la Anim'est: pentru Cel mai bun film românesc, cît şi pe cel pentru Cel mai bun film din sec­ţiunea "Balkanimation" - dedicată producţiilor din regiunea balcanică. De asemenea, creaţia tînărului animator a cîştigat un premiu la Festivalul Filmului de Piatră 2012, la categoria "Animaţie", şi Premiul pentru Cel mai bun scurtmetraj de animaţie la Festivalul Anonimul 2012. Sîntem singura ţară membră UE cu un studio de animaţie finanţat de stat. Mă refer la Animafilm. Sînteţi pentru menţinerea studioului sau pentru închiderea lui?
I.M.N.: Animafilm are o tradiţie şi bănuiesc că şi o arhivă, care ar trebui mult mai bine exploatată. Deci, în nici un caz nu aş fi pentru închiderea sa, ci pentru o combinaţie între finanţarea de stat şi cea privată sau chiar internaţională.


D.T.R.: Credeţi că există soluţii pentru relansarea producţiei de animaţie în România?
I.M.N.: Da, o vreme TVR-ul îl avea pe Dinu Şer­bescu, care ilustra extrem de ingenios diverse emisiuni sau concepea generice. Cred că toată lumea s-ar bucura dacă s-ar reveni la o soluţie vintage, o animaţie înainte de jurnalul de seară, care să creeze dependenţă şi un reflex condiţionat.

D.T.R.: Din păcate, nu avem şcoli de animaţie, televiziunile generaliste (inclusiv TVR-ul) nu produc seriale de animaţie, nu avem studiouri de animaţie etc.
I.M.N.: În schimb, avem colosalul Festival Anim'est, unde se ţin cursuri de către mari creatori, o echipă care a lucrat cu Anca Damian la multipremiatul Crulic, se fac concursuri şi e extrem de mult public, tot mai numeros, de la an la an. Din păcate, ţine prea puţin, dar deja s-a demonstrat că e nevoie şi că există interes, s-a făcut indirect un studiu de piaţă. Să nu uităm nici partea atît de bine realizată, pe animaţie, din Restul e tăcere, cu vizita la Paris, din filmul lui Nae Caranfil, sau încercarea de scurtă istorie a animaţiei româneşti păstorită de Radu Igazsag. Şi o întreagă pleiadă de caricaturişti şi specialişti în benzi desenate... În frunte cu Alexandru Ciubotariu / Pisica Pătrată, care a şi scos un album remarcabil.

Păcat că nu s-a putut un Urs de Argint pentru Luminiţa Gheorghiu

D.T.R.: Cum aţi trăit succesul filmului Poziţia copilului la Berlin?
I.M.N.: Ca pe o veste ameţitoare, dar şi cu o strîngere de inimă, ca nu s-a mai putut, conform regulamentului, un Urs de Argint pentru Luminiţa Gheorghiu

D.T.R.: Ce părere aveţi că acest film a fost respins de CNC cu nota 6, în anul 2010?
I.M.N.: În 2011, am fost în Comisia de scenarii şi filmul a luat finanţarea, ca, de altfel, şi După dealuri, alt mare succes. Nu stiu ce s-a întîmplat înainte.

D.T.R.: Cristi Puiu a acuzat atitudinea directorului CNC faţă de succesul filmului Poziţia copilului la Berlinală: "Eugen Şerbănescu se împăunează cu merite care nu sînt ale lui. Reuşitele sînt, de fapt, ale regizorilor care s-au zbătut să obţină finanţări", a completat regizorul. Ce parere aveţi despre delimitarea lui Cristi Puiu faţă de conducerea CNC?
I.M.N.: Nu comentez comentarii, dar cred ca filmul trebuie reprezentat şi de un factor politic, tocmai din respect pentru creatorii ţării respective. La Cannes vin adesea miniştri din ţările nordice, de exemplu, sau diplomaţi acreditati. În cazul de faţă, ambasadorul nostru la Berlin a onorat prezenţa în competiţie cu o receptie, chiar înainte de premiul răsunător al peliculei Poziţia copilului.

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer