Aceste povestiri se vor un cadou din partea noastră şi a celor care le vor scrie pentru
redactorii revistei, un semn de preţuire şi apreciere, o formă de a le mulţumi pentru munca lor şi de a le arăta că le suntem aproape. Credem că într-o lume fracţionată, un semn de solidaritate şi de admiraţie faţă de un proiect solid, aşa cum este Dilema Veche, este necesar.
(Redacţia LiterNet, un proiect iniţiat şi coordonat de Mihai Brezeanu)
***
Dilema veche, o autodenumire
Poate pentru a se detaşa de ceea ce americanii reproşează Europei şi Franţei în particular, parcă vrînd să se dezică sistematic de tradiţie şi să se afirme ca fiind în priză directă cu prezentul, Parisul a practicat o adevărată inflaţie a apelativului "nou". Oameni inteligenţi, spirite subtile, intelectuali rafinaţi, cînd decid să lanseze un curent sau să opereze o ruptură, recurg la acelaşi calificativ. Paralizie a imaginaţiei, stereotipie adjectivală. Totul e "nou" - nou, nouţ! "Les nouveaux philosophes" şi "la nouvelle cuisine", "le nouveau roman" şi "la nouvelle critique", "la nouvelle gauche" şi "le nouveau cirque", "les nouveaux pères" şi "le nouveau parti anti impérialiste". Fără a mai vorbi de ritualul naţional, celebrat de la mic la mare, la început de toamnă, cînd aşteptatul "Beaujolais nouveau" invadează bistrot-urile... Mitologie a noului într-o ţară a vechiului! "Noul" nu indică nimic, e doar debutul unui proces în care nu se aude decît vocea procurorului. Acuzaţiile-i se formulează în numele epitetului cooptat pînă la saţietate. Sunt sătul de "nou", am făcut o indigestie.
De aceea cînd am aflat că "noua" Dilema se va numi Dilema veche am admirat o binevenită opţiune polemică. Dilema, atunci, nu era nicicum "veche" dar îndrăznea să se numească astfel cu o ironie în care mă recunoşteam. Se declara ea însăşi "bătrînă înaintea vîrstei". Evident că se viza astfel eliberarea de unanimismul noului, de optimismul viitorului, de periculoasa tabula rasa. Futuriştii, adepţi fanatici ai "noului" au eşuat în fascism, "noul" comunist a degenerat în naufragiu, "noul", mereu "noul" e suspect. Dilema a îndrăznit să-l conteste şi prin denumirea adoptată îi întorcea spatele. Cum să nu-mi amintesc acum figura emblematică inseparabilă de Walter Benjamin, tabloul lui Paul Klee Angelus novum care îşi îndreaptă privirea spre timpurile vechi?
Vechi, nou? "Toate-s vechi şi toate nouă" - acesta-i apelul! Acesta-i pariul: coexistenţa duratelor, coprezenţa valorilor. Aceasta-i "dilema". E ceea ce mi s-a părut că şi-a propus şi a făcut, dincolo de opţiunea onomastică, Dilema veche!
(George Banu)