Azi dimineaţă m-am trezit în goana după soare. Ceva premoniţie m-a făcut să sar ca arsă din patul în care nu am des ocazia să lâncezesc. Am ieşit la lumină, în briza unei lumi care părea să nu mai fi văzut lumina soarelui de ani de zile. Am inspirat puternic aerul încă rece de primăvară virtuală şi am început captarea solară. Cu fiecare minut de încărcare a bateriei solare simţeam cum cheful de viaţă creşte direct proporţional cu încălzirea epidermei îngheţate. Clopotele începuseră să bată anunţând fix două ore de soare. Am început să zbor, curăţând geamuri, antene, veselă de argint, care în lumina solară începuseră să lucească a semnale extraterestre. Odată cu ridicarea clopotului de ceaţă puteam fi din nou în contact cu autostopiştii galactici. Pentru fix două ore. După care totul şi-a reluat cursul firesc. Adică vânt, frig, gri. Şi nu ţin minte să-mi fi lipsit cele şase luni petrecute în Suedia. De aceea nu înţelegeam de ce mă încerca vremea la acest nivel bizar.
Vişin-RIP
Atunci mi-am dat seama că poate tocmai acest gri i-a făcut pe unii să-şi piardă simţul raţiunii. Drept pentru care taică-miu a tăiat vişinul abia înmugurit. De ce? l-am întrebat aproape plângând. Pentru că lui i se păruse bolnav - deşi era plin de muguri. Şi tocmai el îl altoise. Consumatum est, dear vişin-cireş. Şi acum mă doare să văd trunchiul retezat. Aşa cum nu pot să văd dezastre ecologice. Nici pe teritoriul României, nici oriunde altundeva în lume.
Fuck that Shist!
De aceea am şi protestat împotriva fracturării hidraulice prin extragerea gazelor de şist. Pentru că nu suport să văd cum omul distruge natura. Pe bune. E ceva chimic care se manifestă în creierul meu şi mă deprimă, mă intrigă, oricât aş vrea să-mi ignor simptomele. Şi nu avea de-a face cu vremea. Poate cu vremurile. Îmi era frig, dar simţeam că lumea se mobilizase şi asta îmi dădea curaj. Plus acel sentiment de solidaritate care îi face pe unii să devină activişti convinşi. Şi cred că merită luptat pentru lumea vie. Întotdeauna. Fie că e vorba de tăierea unui vişin sau de otrăvirea apelor, tot distrugere se numeşte. Iar pentru cei ce au nevoie de puţin ajutor în cele ale imaginaţiei SF, recomand o recitire atentă a Fundaţiei lui Asimov. Şi Allah ştie că n-aş vrea să trăiesc pe staţia Terminus de la capătul Galaxiei. Acestea fiind spuse, vă doresc o primăvară eco-friendly.
