Metamorfoze

Într-o zi de joi, Eva a înghiţit pe nemestecate o boabă de fasole, pentru că aşa a înţeles că se fac copiii. Totul porneşte de la o sămânţă care ajunge în mami şi care se lipeşte de burtă şi creşte până ce devine un copil. Eva ştie că trebuie să-şi aleagă un soţ, pentru că nu se poate mărita pur şi simplu cu o păstaie. Asta poate să aştepte, totuşi. Va aştepta să apară copilul şi apoi va încerca să mituiască un băiat de la grădiniţă pentru că e sigură că cel mic va fi adorabil şi, cel mai probabil, Dănuţ, cel cu părul creţ din grupa mare, va ceda tentaţiei de a-l ţine în braţe. Şi, într-un final, se vor căsători. Nu ştie exact cum, dar asta poate să aştepte. Mai întâi trebuie să-şi dea seama ce se întâmplă cu corpul ei acum că a înghiţit sămânţa şi a rămas însărcinată.

Pentru că nu-i poate spune încă nimic mamei, a făcut un experiment prin care să observe efectele seminţei propriu-zise, a plantat o altă boabă de fasole, concomitent cu ritualul înghiţirii celei dintâi, într-un pahar gol de iaurt, plin cu pământ din curtea blocului. A udat-o zilnic, în timp ce ea însăşi bea apă, încet, înghiţitură cu înghiţitură. A pus paharul-ghiveci pe pervazul geamului, la lumină, în timp ce ea însăşi stătea cu gura căscată la soare, ca să fertilizeze sămânţa. Se întreba zilnic dacă toate femeile fac aşa, cum îşi aleg ele sămânţa şi, mai ales, oare din ce sămânţă o fi provenind ea? Presupunea, orişicum, că e o chestiune de gust şi că nimeni nu şi-ai dori să aibă un copil dintr-o boabă de mazăre, de exemplu, pentru că piureul de mazăre e oribil. Mai credea că există şi excepţii, accidente, în care o mamă ar fi înghiţit boabe de mazăre, cu intenţia de a rămâne însărcinată, şi aşa s-ar fi născut copiii obraznici. Nu era cazul ei.

Într-o zi de marţi, din pământul umed al paharului a ieşit mugurul firav şi răsucit al fasolei-plantă. Eva credea că trebuia şi ea să nască. Din clipă în clipă. Doar că, ciudat lucru, încă nu i s-a umflat burta. Gâsculiţa de ea, normal că la oameni durează mai mult, ei sunt mult mai complicaţi decât un pumn de pământ. Doar nu se aştepta să-i iasă pe gură un vrej de fasole... Aici e şi magia, trebuie să aştepte ca sămânţa să se transforme în om. Nouă luni, spune o colegă de la grădiniţă care tocmai a primit un frăţior, cică nouă luni a stat mama ei cu burta mare. Asta pentru că era adult!, gândi Eva. La copii e mai puţin, totuşi. În nouă luni poate o să se plictisească sau o să uite că e însărcinată şi n-o să mai vrea un copil. Eva n-a îndrăznit să o întrebe pe colega ei ce sămânţă mâncase mama cu pricina, dar se hotărî să aştepte.

Mugurul de fasole era deja o plantă frumuşică, avea chiar şi două frunze pe lângă fructul dicotiledonat care începea să se îndrepte din încovoierea lui, Eva era tot însărcinată, dar nu simţea nimic. Poate nu mâncase boaba care trebuie. Se hotărî să abandoneze copilul actual şi să lucreze la partea cu tatăl copilului şi soţul ei. Tot într-o zi de joi, l-a convins pe Dănuţ, cel cu părul creţ din grupa mare, să-i dea să mănânce o nouă boabă, de astă dată de porumb, sub pretextul că se joc de-a mama şi de-a tata (cu ocazia asta, îi şi verifica stofa de tată). Planta ei mică de fasolă creştea tot mai mare, iar paharul devenea neîncăpător. Oare ar fi trebuit să mănânce şi puţin pământ? Sau să facă un ritual anume? Oare ar trebui să mănânce direct planta? Atâtea întrebări o necăjeau pe Eva, care nu se simţea nicidecum însărcinată în vreun fel şi care ajunsese în pragul disperării, aşa că o mai întrebă o dată pe mami ce şi cum.  Mami îi spuse calmă că ea nu era destul de mare ca să poată avea copii şi că trebuie să mai aştepte până ce o să-şi dea seama cum stă treaba cu asta. Adevărul e că Eva nu mai auzise de nimeni de vârsta ei să fie părinte. Se simţi totuşi dezamăgită că un pahar plin cu pământ poate, şi ea nu. Îi mărturisi tristă că deja a înghiţit o boabă de porumb de la Dănuţ, cel cu părul creţ din grupa mare, dar mami a râs şi nu i-a mai spus nimic. De Crăciun a primit încă o păpuşă-bebeluş în mărime naturală şi convingerea că oamenii nu au nicio treabă cu plantele.