Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Fractalul Epic

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Sfaturi IKEA de organizare a vieţii


Sabina Balan

25.05.2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Acum îţi găseşti sentimentele înainte să vină nefericirea!
Noile spaţii de depozitare a sentimentelor de la IKEA oferă soluţii ingenioase pentru orice anotimp sau stare de spirit. Înlocuiţi vechea cutie toracică cu noile cutii de bambus sistem matrioşca, care pot fi depozitate oriunde, ocupă mai puţin spaţiu şi au un design atractiv (sunt disponibile şi printurile personalizate
). În ele încap circa 20 de sentimente ce pot fi compartimentate şi etichetate corespunzător, pentru a fi uşor de găsit şi folosit. Pentru clienţii fideli, sunt disponibile şi noile spaţii de depozitare portabile, pentru atunci când plecaţi la drum sau ieşiţi pur şi simplu în oraş şi aveţi nevoie de sentimentele dumneavoastră. Au un sistem de prindere confortabil, cu scai sau cu fermoar, se ataşează uşor de corp sau de îmbrăcăminte şi pot fi asortate cu gust. Acum nu trebuie să vă mai incomodeze sentimentele dumneavoastră.

Voi ştiţi ce greu e să porţi iubirea cu tine? Peste tot. Să mergi cu trei staţii cu tramvaiul şi iubirea din tine să urle încontinuu "Alooo, domnu'! Da, dumneavoastră, cu ochii albaştri. Ai fost vreodată iubit? Pot să te iubesc eu. Chiar pot. Uite, am aici o purtătoare de sentiment care te-ar putea lăsa să-i faci orice, şi chiar să se bucure, dacă înţelegi ce vreau să spun, aţi putea să dormiţi împreună, fata asta are un talent la dormit... ştii că se spune că atunci când oamenii dorm împreună, energiile lor se întâlnesc în somn. A, nu eşti genul romantic? Pot să te iubesc oricum, când ţipi, când eşti răutăcios şi nu împarţi mâncarea cu purtătoarea mea, când îi respingi apelul, când te întorci de la curve..." şi alte prostii din astea. Am ghinionul de a mă fi născut cu o iubire disperată. Ca o javră maidaneză care dă din coadă şi se gudură după fiecare om de pe stradă, imaginându-şi că cineva, oricine, o va adopta. O vreme, asta m-a făcut să mă simt privilegiată, mă gândeam că iubirea mea îşi va găsi întotdeauna resursele necesare dedicării totale, indiferent de persoana peste care se va revărsa, aşa că probabilitatea de a rămâne singură în viaţă devenea foarte mică. Cândva, aveam să-i dau drumul şi să semnăm împreună pactul de armistiţiu şi hegemonie colectivă asupra teritoriului unui bărbat anume. Preferabil, pe acel bărbat anume îl voi alege eu, în urma îndeplinirii anumitor criterii fizice şi a întrezăririi potenţialului sufletesc. În cel mai rău caz, dacă speranţa de a găsi acel bărbat anume ideal se va arunca într-o prăpastie, bărbatul anume va fi ales conform unui principiu de timing şi minimă compatibilitate. Doar că de la o vreme, iubirea mea încălca orice regulă şi devenise foarte obositoare. Ca să nu mai vorbesc că, de vreo câteva ori, când nu eram atentă, s-a revărsat singură asupra unor bărbaţi, făcând din mine victima suferindă a eşecurilor amoroase. Am hotărât, aşadar, să merg la IKEA şi să-i cumpăr o cutie mare de depozitare, ca cele din reclamă.

Într-o seară, iubirea mea stătea închisă între şase pereţi de bambus, ultimul model, design atractiv, bineînţeles, cu mesajul personalizat "Mi se spune Pandora." Invitasem la mine un bărbat anume. Ciudat lucru cum, de când nu mai purtam iubirea cu mine, eram mult mai lucidă în privinţa bărbaţilor, iar ei păreau să se simtă atraşi de luciditatea mea, în spatele căreia stătea o totală detaşare şi lipsă de sentiment. Cum stăteam aşa pe canapeaua mea, tot de la IKEA (specială pentru invitaţii), şi purtam obişnuitele discuţii despre artă, Univers şi "când dracu' ne dezbrăcăm?!", mă gândeam dacă nu cumva ar fi venit timpul să scot iubirea din cutie. Până la urmă, viaţa fără ea devenise destul de anostă. Iar tipul din faţa mea merita chiar şi un eşec amoros. Zic "Mă duc până la toaletă, vin imediat." El zâmbeşte înţelegător. Merg în camera mea şi deschid cutia fără să mai citesc mesajul personalizat. Iubirea mea dormea dusă, aşa cum se lăuda că fac şi eu. "Hai, nebuno, trezeşte-te că am ceva pentru tine!" Săraca, de cât se izbise de pereţii ăia, căpătase şi ea talent la dormit, iar eu bănuiam că pur şi simplu ajunsese să iubească cutia aia, în lipsă de altceva. Nici nu s-a clintit. M-am întors fără sentimente la bărbatul de pe canapea şi i-am spus că a intervenit ceva şi că trebuie să fac o grămadă de lucruri în afară de a sta cu el. El a plecat, eu mi-am luat iubirea şi i-am schimbat culcuşul. Când s-a trezit în mine, mi-a cerut o altă cutie. I-am spus că IKEA nu le mai fabrică. De atunci, ea tace mai mult, iar eu iubesc mai puţin.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer