Sărbătorile de Paşti
- bunicilor mei, Maria şi Alexe -

Pentru orice creştin Sărbătorile de Paşti au o însemnătate deosebită şi sunt sărbătorite acasă, alături de cei dragi. Curăţit trupeşte prin post şi sufleteşte prin spovedanie şi împărtăşanie, creştinul este însoţit acum de o lumină specială. Totul îl îndeamnă la calm, înţelegere faţă de aproapele său, iertare, iubire.

Vinerea Mare, numită de englezi "Good Friday" (denumire derivată probabil din "God's Friday" precum "good-bye" provine din "God be with ye") este ziua în care creştini de pretutindeni îşi amintesc de ziua în care Isus a fost crucificat. Pentru unele naţii, este prima zi a vacanţei de Paşti, petrecută de obicei împreună cu familia, în pioşenie, ca o întrunire la greu spre deosebire de Duminica de Paşti petrecută în bucurie, sărbătorind învierea lui Hristos.

Este tradiţional la britanici ca în Vinerea Mare să servească la micul dejun nişte brioşe (hot cross buns) cu un gust deosebit, aromat, datorat mirodeniilor (scorţişoară şi nucşoară) şi stafidelor, fiecare brioşă purtând semnul crucii (realizat dintr-o glazură de zahăr). În orice moment al anului, în orice supermarket britanic poţi găsi aceste brioşe, dar numai brioşele pregătite şi coapte în Vinerea Mare au puteri "magice". Pe vremuri erau vândute pe străzi, negustorul cântând şi un cântecel. Azi, ţi le poate aduce lăptarul chiar în dimineaţa din Vinerea Mare.

Se spune că brioşele din această zi nu vor mucegăi timp de un an de zile şi - dacă le păstrezi -, vor proteja casa de foc; corăbiile de la naufragiu; vor repara un stomac deranjat consumate înmuiate în lapte cald...

Spaniolii, mexicanii, sărbătoresc Vinerea Mare mai dramatic - prin parade şi reprezentaţii actoriceşti, un tânăr, în rolul lui Isus, purtând pe străzile oraşului o cruce grea şi o coroană de spini.

În Vinerea Mare nu se munceşte - pescarii nu se duc în larg, agricultorii nu lucrează pământul, gospodinele nu spală rufele.

Duminica de Paşti este cea mai importantă zi din această perioadă. Începe cu slujba la biserică, cu lumina pe care o aduci cu grijă acasă... Îmi amintesc cum bunicul ne dădea dimineaţa, de la mic la mare, Paşti de la biserică înmuiat în vin bun, de împărtăşanie... şi pe rând, cu toţii spuneam: "Hristos a-nviat!" "Adevărat c-a-nviat!"

Ce frumoase erau acele sărbători de Paşti din copilărie, la bunici, cu familia mare reunită! Pe acele meleaguri transilvane, în vremurile mai "restrictive", credinţa din sufletul acelor oameni simpli părea mai puternică şi mai sinceră decât în Bucureşti.

Toţi copiii eram îmbrăcaţi cu haine noi, ferchezuiţi şi cuminţei pentru o vreme. Grădina mare care dă în pădure avea miresme deosebite şi ne atrăgea la joacă... mergeam la început, grijulii cu hainele cele noi.. ne fugăream... ne tăvăleam prin iarbă... ne căţăram în pomii înfloriţi... neastîmpăraţi şi în ziua de Paşti... căci "babă frumoasă şi copil cuminte nu prea s-a pomenit".

Multă vreme am fost singura fată într-o ceată de veri şi le ţineam cu brio pasul la năzbîtii. În Bucureşti trebuia să mă comport altfel, mai feminin, să-mi ascund genunchii plini de julituri şi semne şi să vorbesc corect, fără regionalisme... La bunici ("tata-moşu" şi "mama-buna") era un tărâm fără restricţii de genul ăsta şi mă adaptam imediat ce coboram din tren.

Cele mai populare simboluri pascale sunt ouăle, cozonacul şi mielul. Mama-buna, mai tradiţionalistă, a vopsit întotdeauna ouăle numai în roşu - cele încondeiate fiind rezervate pentru mine. Doar mătuşile mele aveau şi ouă de alte culori la masa de Paşti.

Pentru că noi veneam de departe pentru aceste sărbători sau vacanţe, eram "răsplătiţi" printr-o atenţie deosebită din partea tuturor. Bunicii şi mai târziu după plecarea lor, mătuşile, unchii şi verii mei încercau mereu să-mi facă câteva surprize, reţinându-mi preferinţele şi obiceiurile. Gesturile şi căldura cu care am fost mereu înconjurată de bunicii mei m-au înduioşat întotdeauna şi le păstrez cu recunoştinţă în amintire. Amândoi aveau un bun-simţ şi o înţelepciune simplă pe care azi am întâlnit-o foarte rar.

Dac-ar fi să mă întorc în timp, în Duminica de Paşti...

Oier din tată-n fiu, tata-moşu a avut grijă ca mieii cei mai buni să fie pentru masa familiei mari de care se simte responsabil şi mândru. Mama-bună a copt din vreme pâine şi cozonaci cu nucă multă şi chiar câţiva cu mac. Apoi a gătit bucatele tradiţionale din miel: drob, ciorbă, tocăniţă şi friptură.

Masa este aranjată cu grijă de mama şi mătuşile mele. Toate vor să se facă utile şi caută din când în când aprobarea bunicii întrebând-o dacă este bine şi pe unde găsesc diverse lucruri. Feţele de masă sunt din bumbac, albe, scrobite. Apar acum vesela cea bună, tacîmurile şi paharele cele de ocazii. Când totul este aranjat, mama mă strigă. Ştie că dacă vin eu, vor veni şi ceilalţi copii.

Ne spălăm pe mâini în comentariile unei mătuşi: "No, faini mai sunteţi! Unde nevoia v-aţi mocichioşit aşa? Petele de iarbă de pe ştrampi n-o să iasă la spălat!"

Mama ştie că nu vreau să stăm lângă oamenii mari şi de aceea ne-a aranjat o masă mai mică, pentru copii, ca să ne mai hăhăim şi să povestim de-ale noastre. Se aşează toată lumea la masă. Tata-moşu spune rugăciunea şi apoi începem să mâncăm.

Toderică are de comentat ceva... Mă reclamă mamei că am luat oul pe care-l vroia el... Eu nu sunt de acord... Aud a doua oară în ziua de azi că, fiind mai mare decât el, trebuie să cedez. Lui i se spune că este băiat şi-ar trebui să fie "cavaler". Pe mine nu mă mai interesează oul acela şi-l împing spre el. Acum nu-l mai vrea nici el şi insistă să-l iau eu. Din fîţîiala asta, "i-al tu, ba tu", oul se rostogoleşte spre marginea mesei... noroc că l-am prins! Mama-buna ne-a mai spus cu altă ocazie (când am spart o sticlă cu lapte) că nu este frumos să ne jucăm cu mâncarea şi nici să ne certăm pentru ea! Alegem fiecare alt ou şi pe acesta i-l dăm lui Valerică.

După o vreme, ne plictisim să stăm prea mult la masă şi cerem voie să plecăm. Ne luăm provizie câte o felie de cozonac şi ne mutăm pe o pătură ca să ne jucăm...

Luni, a doua zi de Paşti, verii mei vor veni înarmaţi cu sticle de parfum ca să mă stropească. O parte din ouăle încondeiate primite de la Mama-buna, le voi da lor - în schimbul acestei vizite. De asemenea, îi voi servi cu cozonacul pe care l-a făcut mama şi le voi da ciocolată...

În vremurile acelea, nu aveam ouă de ciocolată cu surprize, iepuraşul nu aducea decât haine, fără să lase prin grădină ouă pe care să le căutăm ca pe o comoară şi totuşi pentru noi era deosebit. Eram copii lipsiţi de griji, atunci, aveam bunici!

Întotdeauna de sărbători, ne amintim şi de cei plecaţi. Prin depănarea amintirilor şi prin dragostea ce le-o purtăm, ne alinăm dorul de ei şi într-un fel, ei continuă să fie prezenţi printre noi...

Vă doresc să vă bucuraţi de Sfintele sărbători de Paşti alături de cei dragi vouă!