Rizom

Rizomul este un tip de rădăcină, opus celei de tip ţăruş, care se ramifică la nesfârşit sub pământ, legând între ei - în reţea - indivizi ale aceleiaşi plante, fără reguli aparente de ierarhie şi individuaţie. O împâslitură de legături, ca-n fetrul pălăriilor, unde stofa nu e ţesută, iar firele din împăslitură stau împreună datorită excesului de puncte de tangenţă care le leagă, prin batere sau presare, împreună. Trăsături ale unei reţele rizomatice, deci, sunt împărtăşite şi de fiinţele umane: s-a demonstrat asta deja, ele dau seama de modul în care sunt legaţi între ei neuronii, dar şi internetul le are. Internetul este, deci, structurat în mod analog creierului: rizomatic, holografic şi fractal.

O trăsătură esenţială a structurilor rizomatice este redundanţa, care este un semn al unui sistem nervos superior. Acesta are mai mulţi centri şi există, prin urmare, o însemnată autonomie a părţilor, devreme ce întregul nu există, iar partea e indecelabilă. Dacă pentru o aceeaşi activitate cerebrală există mai multe conexiuni, asta înseamnă că, într-o situaţie de catastrofă, o parte din activitatea cerebrală absentă poate fi suplinită, fie şi parţial, de restul legăturilor. Aşa este cu putinţă ca orbii "să vadă", ca delfinii, printr-un soi de suplinire a văzului de către alte simţuri (auz, pipăit). O altă trăsătură este caracterul holografic al reţelei neuronale rizomatice, care face posibile senzaţiile de mâncărime într-un membru amputat, deci absent, de pildă; dar şi faptul că aura corporală păstrează vizual amintirea membrului amputat.

Dacă acceptăm acest concept, sau această metaforă, a rizomului, ca fiind proprie şi unor structuri sociale (de ghildă, de hobby, sau fraternale), atunci evident că putem transfera aici o parte din trăsăturile menţionate mai sus. Este un mod de articulare în care nu relaţiile ierarhice sunt definitorii, ci cele de egalitate între indivizi.

În mica mea provocare legată de reţele, invit la puţină precauţie legată de modul în care societatea contemporană este organizată pe reţele DE PUTERE, în care individul este captiv şi din care dezangajarea nu este posibilă decât individual şi prin gesturi radicale, de felul pustniciei. Or, într-un anumit fel, deşi are şi ea trăsăturile rizomatice de mai sus, reţelele sociale sunt ale egalilor, de unde rezultă că tema puterii, a manipulării, ar trebui să lipsească. În afara constituirii de sine, care să-mi permită să speculez (în sensul etimologic, de oglindire, al cuvântului spaeculum) asupra eu-lui propriu, dar şi asupra angajării acestuia în reţele, simpla apartenenţă la orice reţea, chiar şi la cele fraternale, nu mă va transforma decât într-un colportor de interese strict de afaceri, de micro-putere personală (sau iluzia ei, căci ce putere e aici? Şi asupra cui?). Adică, un surfing pe oglinda reţelei, un delir interpretativ infinit şi fără nicio sosire.