Claudia Ardelean e-o poezie de fată. Interviul de mai jos stă mărturie acestor cuvinte. Am primit răspunsurile într-un mail însoţite de textul:
"Draga mea Mimo,
Cum azi a desenat soarele pe cretă şi nu invers, am decis să-mi procur o vacanţă de la lume şi să-ţi aştern pe foaia "lăcuită" a Internetului câteva bucăţele de gânduri, pe o băncuţă imaginară, distorsionate de fumul de ţigară. Filmic, nu? Ca tot. Nu sunt ahtiată după cuvinte. Mie îmi plac după-amiezele cu umbre pe obiecte şi nu pe "obiectiv". Dar cum nu e permisibilă în situaţia dată eschiva, am să găsesc sau să inventez mici ingrediente de răspunsuri. Ce mult mi-aş fi dorit în momentul ăsta să se aplice retorica şi asupra răspunsului... Şi acum, să mă demasc."
Ar fi frumos să veniţi la TIFF să o cunoaşteţi pe Claudia. Sau să daţi o fugă până la Sfântu Gheorghe. V-ar plăcea mult.
Cătălina Miciu: M-am bucurat tare când am auzit că eşti unul dintre cei 10 actori aleşi pentru proiectul 10 pentru Film, la TIFF 2013, dar mă mir şi acuma că abia în 2013 te-a descoperit cineva şi te-a tras mai spre noi, publicul larg. Tu cum îţi explici că a durat atâta?
Claudia Ardelean: De ce a durat? N-am nici cea mai vagă idee. Mie mi s-a părut că a trecut doar o clipă... Şi, ca să pun nişte perniţe între cuvinte, acolo unde îşi pierd interferenţele, luminile creează la rândul lor umbre, iar despre ele nu se vorbeşte, se simte. Ciudat, mie mi se pare că nimic nu durează îndeajuns. În română sună peiorativ, dar... poate în rusă?!:))
C.M.: Foarte puţine lucruri apar despre tine pe Internet - dacă n-ai fi menţionată cu nişte roluri foarte reuşite şi diverse în spectacolele lui Radu Afrim, parcă ai fi o invenţie. Te sperie expunerea?
C.A.: Nu pot să afirm nici că sunt un adept înflăcărat al ei. Hmm, expunerea... Această domniţă care ne serveşte, febrilă, cu un gest larg, ofrande de tarte verbale, prăjituri cu glazură umană, dar blat efemer senzorial. Nu, nu cred că e una dintre "confidenţele" mele; sub o matrice a altei epoci, aş putea trece drept un fals latifundiar-intermediar a ceea ce deţin, dar nu-mi displace nici postura asta.
C.M.: Ce e cel mai dificil când lucrezi într-un teatru mic, într-un oraş cu tradiţie în teatrul românesc, dar, totuşi, mic în comparaţie cu altele? Dar cel mai frumos?
C.A.: Dificil nu e nimic. Cred că asta stârneşte bizareria. Doar că e aidoma unui serial din lipici. Orice piesă adaugi se îmbibă şi îşi va găsi nutrienţi în precedenta, iar tu te îndepărtezi tot mai mult de "episodul pilot". Cât despre contrapunct, partea inedită, dacă există una, este că asişti flămând la un festival de film interior, cu precizarea că o să ai "mica" revelaţie că acesta se desfăşoară de fapt în Burkina Faso, al tău.
C.M.: Te-ai gândit vreodată să treci graniţa şi să joci şi în filme? Vezi vreo diferenţă în rolul de film faţă de cel de teatru?
C.A.: Mai e graniţa? Of! Precum un hoţ în mâna căruia s-a găsit o broşură mototolită: "În căutare de vameş..." Există o poezie în tot.
C.M.: De ce teatru?
C.A.: Pentru că NU budincă. Glumesc! (în şorţ roşu cu buline crem). Nu ştiu; fiindcă sunt îndrăgostită de frumos. Am să dau un răspuns confecţionat în antiteză: ar fi ca şi cum ai avea un mariaj de plastic cu o persoană care nu e iubirea vieţii tale.
C.M.: Ce aşteptări ai de la proiectul 10 pentru Film?
C.A.: Cred că nimănui nu-i place să ştie ce se ascunde sub ambalajul cadoului de aniversare. Firesc, ulterior...
C.M.: E greu să fii actor în România? Şi azi tot Facultatea de teatru ai alege?
C.A.: E greu să fii şi o franzelă în România. Cât despre actor - dansezi/"joci" Paso Doble cu ego-ul. Poate Facultatea de Inginerie Aerospaţială, aşa ar rămâne măcar ceva în urma mea, la propriu.
C.M.: Ce ar trebui să ştie un spectator care te-ar vedea pentru prima oară pe scenă / la cinema despre Claudia Ardelean?
C.A.: Nimic. Ah, ba da! Ar fi totuşi un amănunt: sunt înnebunită după căpşune!