În seara asta a murit ceva

Pentru Alina T.

În seara asta a murit ceva
de Alfred Mosoiu

Mă uit la bloc. Şi blocul la mine. Nu ne-am mai văzut demult. Practic, de când am scris ultima pagină dintr-o carte, nu contează. Sunt curioasă dacă mă mai recunoaşte el... apartamentul, mă refer.
Sunt pe Şoseaua Căţelu, nr. 42, spre disperarea dumneavoastră, m-am întors de unde am plecat, astăzi, căci sunt curioasă ca o pisică, să văd ce efect mai are asupra mea, la o distanţă de timp atât de lungă, cuibul din care mi-am luat zborul. Sau mă rog, îmi place să cred că asta am făcut.
Apropo de zbor... n-aţi văzut aşa ceva. Mi-e frică să mă sui într-un amărât de avion dar de câte ori dorm, visez că îmi cresc aripi pe cocoaşă şi iau, instantaneu, direcţia cerului. Sunt obsedată să mă uit la munţi, mări, păduri, oraşe, cartiere, dar mai ales la munţi, de sus de tot. Fără nici cea mai mică frică c-o să mă prăbuşesc!

"În seara asta a murit ceva
În jurul meu simţii fiorul morţii
O mână a mişcat zăvorul porţii?"...

Am visat acum câteva seri că eram aici, pe strada unde m-am născut, am copilărit şi mi-am consumat până la maxim primele drame existenţiale din dragoste, de adolescentă.
Totul era gri în jurul meu. Ca să punem bomboana pe colivă, puteai să tai cu cuţitul ceaţa! Mă uitam împrejur şi-mi ziceam: "Dumnezeule, ceva mai urât n-am văzut în viaţa mea pe pământul ăsta..." În faţa blocului, am zărit apoi zeci de mese frumos aranjate. Farfurii de porţelan, furculiţe de argint şi linguriţe de aur. Nu ştiu de ce. M-am oprit o secundă, am inspectat, am reflectat şi tras concluzia cât ai clipi din ochi: "Lipseşte pâinea! Unde e?" Asta ştiu de unde mi se trage, n-am nevoie de un psihiatru să-mi explice semnificaţia: de la cât salam de Sibiu sau şuncă de Praga îmi doream să mănânc în copilărie, probabil. Zici că-s obsedată când e vorba de mâncare. Decid că atmosfera este totuşi prea tristă pentru structura sufletului meu, mai ales că marea calitate (de altfel, singura) a caracterului meu este să fiu o pesimistă, şi îmi zic: "Vreau să mă car de aici. Acum!!!" Zis şi făcut. Am zburat de-acolo rapid... Fără aripi, de data asta.

"Cum nu e nimeni în odaia mea?
Şi totuşi simt că a murit ceva."...

Cu cât zburam mai sus, Şoseaua Căţelu' devenea din ce în ce mai colorată, însă. Şi mai fascinantă. Mă uitam la ea şi nu-mi venea nici mie să cred cât este de frumoasă, aşa că sufletul mi s-a umplut de o fericire imensă, dar atât de imensă că inima mea nu a mai putut să o suporte aşa că, brusc, m-am trezit. (Ştiu, ştiu şi semnificaţia asta, e simplu, mersi. M-am prins şi eu, nu doar voi. Trebuia să părăsesc ţara, limba şi obiceiurile, nu numai cuibul, ca să înţeleg cât e de frumoasă şi pitorească şoseaua asta).
Aşa că de-aia mă aflu astăzi, acum, aici. Că-mi ies, fără să vreau, fără să reuşesc să mă mai controlez, lacrimi din ochi. (Din motivele mele personale, n-o să stau acum să le înşir aici că n-am chef). N-o caut pe Alina mică. Nu. Să fie sănătoasă. Ba să mă pupe în fund, chiar! O caut pe Alina adolescentă, însă.
O să intru după 'nşpe mii de ani în casa în care am trăit. Şi cum ştiu că locurile păstrează amintirile, îmi cam dârdâie curul de emoţie. N-o să sun la uşa ca o nesimţită. Dan Comenemenemenemenementu a pus o vorbă bună la noii locatari. Cine a citit capitolul cu Sălăjanul, ştie la cine mă refer. Cine nu, n-a pierdut nimic, dormiţi liniştiţi, dacă a reuşit băiatul ăla blond s-o facă chiar în ziua în care s-a postat eseul cu pricina, înseamnă că poate s-o facă oricine, cazzo!!
Dar să revenim. Dan Comenentu e verişorul meu, care locuieşte dedesubtul lor şi deseori copiii lui se joacă cu cei la care voi intra în acest moment. Pentru cine e curios să ştie de soarta Ancăi (verişoara mea, din Sălăjan) nu mai stă acolo. Dar caută cu disperare ceva de închiriat în zona Militari, dacă cunoaşteţi pe cineva interesat, să-mi ziceţi... săru' mâna.

"Am auzit suspinul cel din urmă
Al unei vieţi ce piere, ce se curmă,
Am auzit încet cum mă strigă.
Şi frica mă cuprinde tot mai mult."...

O oră mai târziu, am fugit mâncând pământul din fosta mea casă şi viaţă până în Dristor. Am salutat-o pe mama în grabă, dacă mă gândesc mai bine cred că m-am şi răstit la ea răutăcioasă, fără nici cel mai mic motiv, am luat-o pe Eva mea de mânuţă şi-am tras-o după mine până acasă la prietena mea Laura C. să se joace cu fiul ei. Cu jurământul solemn că i-aş fi povestit cum a fost experienţa şi mai ales, că n-o s-o mai repet. Dup-aia vă zic de ce.

"Alo?"
"Da, Alina!"
"Nu pot să cred, Laura. E prima oară când îmi aduc aminte ce interfon ai, şi interfonul nu funcţionează."
"Taci, Nedelea. Au venit hoţii!"
"Eh?", întreb alarmată.
"Şi asta e vestea bună! Aia proastă e că au sosit poliţiştii să-mi ia declaraţii şi-au uitat să mai plece. Stai aşa, cobor imediat!"

"Cine a murit aproape, lângă mine?
Când singur sunt, când nu e nimeni, cine?"...

"Ce-au furat, Tati Florin?", îl întreb pe soţul Laurei în timp ce Eva îi dă primul cap în gură lui Basti, că Basti nu vrea să-i împrumute maşinuţa lui teleghidată.
Are trei ani. Nu ştiu de ce dar tind să-i dau dreptate puştiului, nu teroristei.
"Tot ce-aveam pe hol. Şi nouă şi vecinului de vis-à-vis. Două biciclete, o trotinetă, un cărucior, şi o..."
"Hai lasă că nu-i bai, că data trecută, când am venit, am găsit un vecin de-al vostru împuşcat în piept de o bandă de infractori..."
"Amica, de ce ai faţa asta tristă?!", întreabă Laura.
"Nu ştiu de unde să încep..."
"Tu nu ştii de unde să începi, iar poliţiştii ăştia habar n-au unde să termine. De două ore stau aici, dacă ştiam cât durează nu i-aş mai fi chemat în viaţa mea..."
"Eva unde te duci?", întreabă Basti-piticul.
"Să fac pipi."
"Vin şi eu!"
"Nu!!"
"De ce?"
"Că tu eşti băiat, io sunt fetiţă."
"Un pahar de vin, Alina? Hai, că nu ne-am mai văzut de două luni", propune Surâzătorul Florin.
"Alina!!", insistă Laura.
"Eh?!"
"De ce fixezi telefonul? Aştepţi vreun mesaj?"
"Nu, soră mea. Vezi-ţi de treabă..."
"Deci vrei sau nu?"
"Ce?"
"Vin. Roşu. Sec."
"Mmhh, nu!! Booh, da. Poate..."
"Florine, stai tu cu poliţiştii şi vecinul, Nedelea e în transă. Tre' să mă ocup de ea!", concluzionează Laura.

"Un clopot bate în mine şi-l ascult.
Şi creşte glasul lui ca un tumult
Şi lămpile îmi par făclii de ceară
Ceva din mine moare-n astă seară.
E poate o amintire de demult!"...

"Acu' poţi să-mi zici. Suntem singure. Te ascult, amica!", zice Laura imediat ce închide uşa la dormitor.
"Laura... mi-e şi ruşine să admit, eu..."
"Mama!!!"
"Da, Eva!"
"Ia-l pe Basti de pe capul meu."
"Eva, cum vorbeşti?", mă răţoiesc.
"Mami!", îi zice Basti, Laurei.
"Da, iubire."
"Găină!"
"Ce-ai zis, Basti?"
"Găină. Găină, Găină, Găină, Găină, Găină, Găină..."
"Ok. Stop! Basta! Io mă car acasă, amica! Nu e momentul. Poate altădată.", intervin decisă.
"Au plecaaaaaaaaaat!", urlă Tati Florin din sufragerie.
"Cine?"
"Poliţiştii. Nedelea, hai să bem, hai să mâncăm mici."
"Nu, mersi."
"Sunt cumpăraţi de dădaca noastră."
"Ah, perfect, atunci. Cu asta trebuia să începi."
"Mama, io am o păsărică aici.", declară ferm terorista indicând organul ei genital.
"Aşa de tare te-a rănit, Alina?"
"Da, Laura."
"Pai... şi tu cu durerea asta în piept decizi să te mai duci şi pe strada ta, în fostă ta casă. De ce ai făcut-o?"
"Mama, io am o păsărică, m-auzi?"
"Ca să mă caut, Laura. Să mă văd cum plângeam ca o disperată şi când eram o adolescentă şi să râd de mine."
"Mama, Basti zice că..."
"Io nu te înţeleg. Să mor dacă te mint. La vârsta ta, cu experienţa ta..."
"Laura, sufletul tot tânăr rămâne."
"Sunt de acord. Dar mintea, Nedelea!!! Ce dracu', mintea, fă! Aia creşte, de obicei."
"Maaaaaama!"
"Da, Basti!"
"Io am o puţă."
"Să fii sănătos. Du-te la tati. Face mici."
"Şi Eva are o găină."
"What the fuck???", urlăm amândouă.
"Mamma, io am o păsărică sau o găină? Zi-mi!"
"Nuuuuu!!", răspund isterică.
"Şi atunci Basti de ce zice...."
"Pentru că e mic. Şi nu pricepe diferenţa."
"Care?"
"Că noi, femeile, suntem nişte găini. Asta e adevărat. Dar avem o păsărică."
"A-ha. Înţeleg.", zise Eva cu faţa ăleia care nu a înţeles o iotă.
Ca şi a Laurei, dealtfel, când îi mărturisesc dramele mele existenţiale. Aceleaşi de vreo 25 de ani, circa.

Am băut la vin şi am mâncat la mici de-am spart în seara asta. Tati Florin n-are decât să mă aibă pe conştiinţă, încep filmările pentru un serial peste fix o lună şi io tre' să slăbesc 2 kg. (a se citi: 3 şi jumătate! Mda. Exact. Aţi înţeles! 5 kg, '¥tu-i lampa mă-sii.). Laura mi-a împrumutat singura umbrelă din casă că s-a pus pe ploaie, fulgere şi tunete. Locuieşte la 200 de metri de casa mea, nu e mult, dar suficient cât să mă uit resemnată la Eva cum se bălăceşte, se tăvăleşte şi se murdăreşte în toate băltoacele, suficient cât să râd ca o proastă gândindu-mă la Basti pe care l-am lăsat în pragul uşii, în chiloţi, urlând pe holul blocului furat de infractori: "Eva are găină... şi puţica lui Basti dansează!", şi suficient să vărs ultimele lacrimi.

"Plângi, mama?"
"Nu, amore. E ploaia."
"Deci plângi."
"Eva. Ascultă-mă. Mai vrei să te faci actriţă?"
"Daaaaaa! Io vreau să fiu tu!"
"Să ţii minte, de-o fi să crap. Lecţia nr 1: pe scenă, am învăţat că în cazul în care vreau să iau vreun premiu sau bani pe un rol, tre' să-mi dau jos toate măştile ca să te surprind, ca să te emoţionez sau să-ţi răscolesc sufletul, pe tine ca spectator, aşa că îmi trebuie coaie, mămică, adevărate, nu oricum, deci, contrar a ceea ce se crede, tre' să încetez să mă mai prefac. Să bag adevăr, fără ruşine. Aia înseamnă actoria, bambina."
"La care măşti, te referi? Alea de iepuraş? De purcel? De vacă? Care?", mă întreabă curioasă.
"Alea de orgoliu, mămică. De Gigi Duru, gratuite. E important să nu-ţi fie frică să fii penibilă, disperată, fericită, copilăroasă, rea, visătoare şi imediat după aceea dramatică. Să nu-ţi fie teamă să te arunci, zicea Gonţa."
"Cine e Gonţa, mama?"
"Profesorul meu."
"A-ha."
"Şi încă ceva, bambina mia."
"Ce, mama?"
"Să nu-ţi fie niciodată frică sau jenă să fii la fel şi în viaţă. Lecţia nr. 2 şi ultima, de asemenea. Înseamnă, că eşti o fiinţa liberă!"
"A-haaa, acum am înţeles.", zise Eva cu aceeaşi faţa pătrată de acum o oră.

După care am băgat cheile în uşa blocului şi am intrat.
"Hai să-ţi spele mama mâinile, picioarele, faţa şi găina, şi dup-aia ninna-nanna, clar??.", am concluzionat.

PS:

"Alo?"
"Laura. Totul e bine?"
"Da. Basti doarme. Fii-ta?"
"Şi-a mea."
"Auzi? Dar aşa de tare doare când cazi cu curu' pe asfalt? De curiozitate... că nu-mi mai amintesc."
"Nu. Doare de înţepeneşti până când nu te mai doare deloc, la un moment dat."
"A-haaa, am înţeles.... hai, noapte bună, soro!

"Poate a murit vreun chip îndepărtat,
Sau vreo privire scumpa odinioară -
Privirile ştiu singure să moară
Când anii trec şi nu le-ai cercetat -
Se sting în cântul trist: "Ai fost odat'...
Te simţi vibrând de-a lor melancolie,
Şi sufletul bolnav ar vrea să ştie:
"Ce amintire ai înmormântat?""