E actor la Teatrul Naţional Timişoara, a lucrat cu Radu Afrim (cu care şi-ar dori să lucreze cât mai mult) şi Mihai Măniuţiu, şi a făcut senzaţie în rolul Suzana din Piaţa Roosevelt de Dea Loher. Cântă la chitară şi din voce, e un idealist cum rar am mai întâlnit şi un om pentru care principiile clădite de-a lungul timpului contează mai mult decât să bea apă.
Oltea Zambori: Ce aşteptări ai de la acest program?
Călin Stanciu Jr.: Nu ştiu ce aşteptări să am, dar am venit aici cu sufletul deschis, cu speranţa că aceste zile petrecute la Cluj îmi vor aduce roluri de film. Privesc lejer această oportunitate şi aştept să văd ce mi se întâmplă.
În timp ce îmi spune lucrurile astea, mă uit la el şi îl văd convins de ceea ce rosteşte. E tânăr, are 26 de ani şi toată viaţa înainte, deşi în ochi i se văd experienţele trăite, poate prea multe pentru anii lui. Joacă la TNT din 2009 şi, deşi n-a avut foarte multe roluri, toate au fost complexe şi au necesitat un talent care nu se găseşte la toţi cei care aleg să fie actori.
O.Z.: Ce-ai mai făcut în ultima vreme pentru a te face, cumva, remarcat?
C.S.Jr.: N-am mai făcut nimic, din păcate, nici la casting-uri n-am mai mers. Într-o perioadă, lucram destul de mult şi când nu lucram preferam să stau să mă relaxez. Simţeam că nu-mi lipseşte nimic. Eu nici nu sunt genul de om care să meargă să se arate altora şi să se laude cu ceea ce a făcut până acum.
Îi spun că dacă el nu se arată lumii, lumea n-o să-l vadă tocmai pe el, când mai sunt sute de oameni la fel de talentaţi în ţara asta. E conştient de ceea ce-i spun, dar, artist fiind, e mai preocupat de alte laturi ale vieţii profesionale, nu tocmai pragmatice.
O.Z.: Ai făcut un film deja, Anaconda 4. Cum a fost? Mai vrei să faci film?
C.S.Jr.: Anaconda a fost o experienţă mişto, m-am simţit bine pe platou. Îmi place atmosfera de la filmări şi simt că aş putea să cunosc foarte mulţi oameni mişto.
Îl întreb dacă nu îi e greu să rămână în personaj timp de trei luni, de exemplu, cât durează filmările, spre deosebire de rolurile din teatru, care se termină odată ce s-a terminat reprezentaţia.
C.S.Jr.: Mi se pare că la film e mult mai simplu. În film, faci un personaj timp de trei luni. Îl lucrezi, îl modelezi, şi el rămâne acolo, filmat, pentru eternitate, aşa cum l-ai făcut. În teatru, personajul se modifică odată cu fiecare reprezentaţie.
O.Z.: Şi te-ai putea detaşa de personajul tău din film, după fiecare zi de filmare?
C.S.Jr.: Probabil că n-aş putea să fac asta. Cred că l-aş ţine aproape. Toate personajele pe care le-am jucat până acum vin din mine; experimentez foarte multe trăiri şi simt că am multe poveşti pe care le-aş putea transforma în personaje.
Zâmbesc şi îl întreb dacă şi Suzana a venit tot din el (rolul Suzana e cel al unui travestit), se opreşte puţin, se gândeşte şi apoi îmi răspunde:
C.S.Jr.: Să ştii că ăsta a fost cel mai dificil rol. Mi-a luat timp să exersez şi a fost prima oară când am ieşit din mine şi am pretins că nu mai sunt eu. După aceea a fost simplu, odată ce-am scos un personaj la suprafaţa, nu-l mai pierd. Acum îmi permit să mă joc cu Suzana, îi adaug lucruri noi la fiecare reprezentaţie.
Idealismul lui Călin e aproape molipsitor. În timpul conversaţiei mă gândesc că mi-aş dori şi eu să mă prind în vise, în dorinţe şi speranţe pentru viitor, fără să fiu nevoită să fac compromisuri. El pare convins că viaţa, deşi în niciun caz simplă, poate fi trăită fără să-ţi încalci principiile.
O.Z.: Ai spus la un moment dat că ţi-ar plăcea să poţi să-i ajuţi pe cei care au nevoie şi să lupţi pentru o lume mai bună. Ce-ţi lipseşte ca să faci asta?
C.S.Jr.: Dacă aş fi mare şi aş avea mulţi bani, aş vedea dincolo de interesele mele. I-aş putea ajuta pe toţi cei care au idei bune şi frumoase. Noi, oamenii, în general, suntem frustraţi de lipsa banilor şi nu-mi place că trebuie să facem compromisuri pentru a ne duce existenţa.
Ajungem la un subiect delicat, o discuţie despre actorii care acceptă să facă telenovele, în ciuda prestigiului de care se bucură.
C.S.Jr.: Nu m-aş duce niciodată spre telenovele sau televiziuni tabloide; nu-mi place circul. Fac actoria din plăcere, când jucam la Odeon mergeam la reprezentaţii pe banii mei, că nu-mi deconta nimeni transportul. Nu vreau să mă schimb pentru că îmi zic alţii că trebuie să o fac.
Călin e destul de ferm în afirmaţii şi, deşi obosit, povesteşte pasionat de munca lui, pe care o iubeşte până la dedicare totală.
C.S.Jr.: Lucrez acum la un proiect fain, teatru de club - Electric Theatre - împreună cu Mihaela Lichiardopol şi Bogdan Spiridon. Joc cu absolvenţi ai facultăţii de teatru din Timişoara, care nu au foarte multă experienţă de scenă. În vreo 10 zile ar trebui să începem reprezentaţiile, dacă totul merge bine. Primul spectacol va fi Romania Free Country, de Matei Vişniec.
O.Z.: Şi de cântat mai cânţi?, întreb, cu gândul spre rolurile în care am putut să-i aud şi vocea frumoasă, uşor guturală, de rocker.
C.S.Jr.: Mai cânt în spectacole, în rest nu prea. Aş vrea să combin teatrul cu muzica, m-am şi gândit deja la un scenariu. Cu muzica e mai greu, lucrurile nu-mi ies aşa cum ar trebui pentru că nu-mi vine natural, aşa cum se întâmplă cu actoria. Abia acum, după mai mulţi ani de repetiţii, încep să fiu conştient de vocea mea, să-mi dau seama ce pot sau nu pot să cânt. Am observat că am talent la scris versuri, fac asta de când eram în şcoală. Versurile pentru melodia Suzanei le-am scris în câteva minute, fiind presat de Afrim să îi dau textul pentru verificare. Dacă se va face un film despre Sex Pistols, o să fiu primul care va merge la casting; i-aş juca pe Johnny Rotten sau pe Sid Vicious.
Ne pregătim să ne încheiem întrevederea. Ceasul e aproape de ora 1, iar Călin se trezeşte dimineaţă devreme pentru a lua parte la activităţile din programul "10 pentru FILM". Ne mai aprindem câte o ţigară, povestind despre lucrurile pe care ni le dorim pentru sufletele noastre.
C.S.Jr.: Îmi doresc să fac lucruri de care să mă simţ aproape, cu care să mă pot identifica, chiar dacă rezultatele pe care le aştept vin mai târziu. Ipotetic vorbind, dacă aş putea s-o iau acum de la capăt, aş alege să am aceeaşi meserie, dar aş schimba un singur lucru: aş încerca să merg la o şcoală mai bună. Dacă aş avea mintea de acum, probabil că aş pleca să fac o şcoală de film în altă parte.
Urmăriţi-l pe Călin Stanciu Jr. E un actor tânăr cu o şansa foarte mare de a deveni foarte cunoscut datorită talentului pe care sigur îl veţi simţi şi voi când o să-l vedeţi jucând. Teatru sau film.