Vatra Luminoasă - de la stilul neo-românesc la arhitectura modernistă

Una dintre cele mai importante teme de discuţie în perioada interbelică se referă la stilul pe care arhitecţii români ar trebui să îl întrebuinţeze în proiectarea şi construcţia imobilelor. Dacă în perioada anterioară, aceste dispute se concentrează în special asupra locuinţelor individuale, de la sfârşitul anilor douăzeci observăm primele ecouri ale controverselor şi în ceea ce priveşte locuinţele sociale şi colective.
 
Pe de o parte, Societatea Comunală pentru Locuinţe Ieftine, fidelă principiilor convenite încă din 1910, continuă să construiască în stil neo-românesc, dezvoltând noi tipuri de locuinţe pentru proiectul din Vatra Luminoasă, variaţiuni ale tipurilor precedente. Iniţial şi Casa Autonomă a Construcţiilor proiectează locuinţele din Parcul Independenţei (între str. Sf. Elefterie şi Dâmboviţa) în acelaşi stil între 1930-1933. După trecerea acestei instituţii în subordinea Casei Asigurărilor Sociale, stilul se adaptează noilor cerinţe. Treptat, şeful Serviciului Tehnic al Casei Construcţiilor, arhitectul Ion Hanciu, impune noilor locuinţe din Vatra Luminoasă stilul modernist. Al doilea arhitect care proiectează în acest stil este Horia Creangă, autor al caselor de pe partea dreaptă a străzii Victor Manu.
 
Într-un număr al revistei Arhitectura din 1935, chiar în perioada în care se desfăşura construcţia cartierului, arhitectul Florea Stănculescu sublinia disputa dintre promotorii celor două stiluri: "unii au ca drapel stilul românesc şi alţii stilul modern. Loviturile cad grele dintr-o parte şi dintr-alta."[i] Prezentând argumentele celor două tabere şi dorind să-şi păstreze independenţa faţă de cele două stiluri, Stănculescu enumeră o serie de clişee ale epocii legate de stiluri: "stilul modern e raţiunea construită, e confortul, e valorificarea materialului, e prezentul în acord cu viteza şi cuceririle ştiinţifice, e spiritualitatea timpului, e igiena şi sănătatea în beton şi cărămidă". Cât despre stilul românesc, "răspunde ţării ca climă şi tradiţie, el este al vieţii noastre româneşti, este croit pe corpul nostru, ne vorbeşte limba noastră, ne simţim în larg cu el, frumos pentru plaiurile noastre, ne ocroteşte credinţa etc." Aşa cum se observă, descrierile nu reprezintă analize, ci doar enumerarea unor argumente pe care cele două tabere le folosesc pentru a-şi apăra opţiunile.
 
Societatea Comunală pentru Locuinţe Ieftine: continuarea stilului neo-românesc
 
Parcelarea terenului de pe partea dreaptă a Şoselei Iancului a început de la sfârşitul anilor douăzeci. Astfel, inginerul Cincinat Sfintescu prezintă în 1933 harta cu cele trei parcele deja proiectate, separate între ele de Fabrica de Textile. Practic în 1930, suprafaţa parcelată era de 74.700 m.p, dintre care aproape jumătate era reprezentată de străzi (32.800 m.p), un procentaj destul de ridicat. Conform lui Sfinţescu, imobilele aveau o faţadă medie de 8m, o adâncime de 20, iar costul era de 95 lei/m.p, unul dintre cele mai scăzute preţuri comparativ cu celelalte parcelări, cel mai ridicat fiind cel din strada Clucerului (300 lei/m.p), unde o casă de acest tip costa 488.000 lei. Tot Sfinţescu publică harta acestei parcelări, de unde tragem concluzia că lucrările începuseră doar pe străzile ce ulterior vor fi denumite Victor Manu, Competiţiei, str. Locotenent Anton Ionescu, str. Virgil Lazarovici. În centru parcelării observăm un loc viran, astăzi Parcul Nichita Stănescu.
 
Parcelarea păstrează aceleaşi caracteristici pe care le-am întâlnit şi în cazul celorlalte proiecte propuse de SCLE: locuinţa individuală, înconjurată de o grădină cu vegetaţie bogată (dominantă fiind viţa de vie şi brazii). Unele locuinţe încă mai păstrează şi azi acoperişul de eternit sau de ţiglă. Totuşi, sesizăm apariţia tipului 102, cu trei camere la parter şi la etaj, al cărui arhitect, din păcate, nu a fost identificat. Cu toate acestea, trebuie precizat că, pe lângă tipul 102, folosit în special "la stradă", sunt proiectate şi locuinţe tip A, B, C, D, întâlnite în parcelările anterioare. De asemenea, aproape toate străzile poartă nume de eroi căzuţi în primul război mondial. Cartierul este construit între două fabrici (Metalurgica şi Fabrica de Textile menţionate pe harta din anii treizeci), şi este mărginit de alte fabrici importante (dezvoltate de-a lungul fostei căi ferate ce pleca de Gara Filaret şi ajungea la Gara Obor şi mai apoi la Gara Titan). Totodată, observăm că pe lângă locuinţe au fost proiectate o şcoală (astăzi, nr. 49) şi o grădiniţă (pe str. Maior Atanase Ionescu), respectând principiile suburbiei-grădină.
 
Deşi informaţiile sunt destul de vagi şi bazate mai degrabă pe reglementările normative decât pe realităţile de pe teren, deducem că acest cartier a fost proiectat pentru funcţionari, tot mai des întâlniţi în capitala României Mari, pe fondul unei creşteri masive a populaţiei. Astfel, conform lui Nicolae Noica, în 1930 populaţia Bucureştiului era de aproximativ 650.000 locuitori, dintre care aproape 80.000 erau funcţionari.
 
Casa Autonomă a Construcţiilor şi stilul modernist
 
Cea de a doua etapă a construcţiei în cartierul Vatra Luminoasă coincide cu decizia Casei Autonome a Construcţiilor despre care am vorbit în articolul precedent de a construi între străzile Vatra Luminoasă şi Maior Coravu locuinţele destinate asiguraţilor Casei Asigurărilor Sociale. Ritmul construcţiilor este destul de lent: 194 de imobile în 5 ani (1933-1938), între care şi locuinţele proiectate de Horia Creangă. Etapa a treia este reprezentată de completări postbelice, dintre care probabil cel mai important este "cvartalul stalinist", având în centru un spaţiu verde ce astăzi se numeşte Parcul Ciurel.
 
"Realitatea Ilustrată" din noiembrie 1938 prezintă aspecte de la inaugurarea cartierului în prezenţa autorităţilor, dintre care îi enumerăm pe Mihai Ralea (ministrul Muncii), generalul Dombrovschi (primarul Bucureştiului), G.G. Mironescu (consilier regal). Locuinţele sunt prezentate drept "proprietatea muncitorilor care le-au obţinut în condiţiuni avantajoase şi în rate mici."[ii] Observăm mai întâi din fotografiile de epocă stil modernist-funcţionalist al locuinţelor, stil despre care istoricul de artă Luminiţa Machedon scrie: "la propunerea arhitecţilor, designul caselor moderniste a început din interior reflectând acum  noile forme ale vieţii urbane. Sarcina de a modela spaţiul interior a fost complicată de necesitatea dialogului cu spaţiul urban extern. Potrivit lui Marcel Iancu, unul dintre pionierii arhitecturii moderniste "casa modernă este doar un singur aspect al unei organizări anume a vieţii interioare în relaţie apropiată cu urbanismul. Echilibrul şi coordonarea exteriorului cu interiorul reprezintă substanţa întregii probleme a noi arhitecturi."[iii] Aceeaşi Machedon subliniază apariţia noilor material de construcţii, în special a betonului.
 
Cele mai important documente de arhivă legate de proiectarea acestui cartier prezintă detalii de la ultima campanie de construire (1940-1941), una dintre puţinele din Bucureşti desfăşurată în timpul războiului. Aflăm din dosarul 46/1940 din arhiva Consiliului Tehnic Superior că în iulie 1940, membrii CTS) dintre care îi numărăm pe Duiliu Marcu şi Richard Bordenache se deplasează în cartierul Vatra Luminoasă pentru a cerceta "la faţa locului amplasamentul prevăzut pentru construirea a 92 de locuinţe muncitoreşti ce urmează a fi executate în campania actuală... cu scuarurile, construcţiile comerciale şi amenajările prevăzute în proiect."[iv] Aflăm, de asemenea, că suprafaţa lotului pentru cele 90 locuinţe este de 15.227m.p şi este delimitat de str. Vatra Luminoasă, grădina Azilului de Orbi (grădină plantată cu duzi, astăzi dispăruţi), str. Victor Manu şi Bd. Maior Coravu. Pe lângă construcţia locuinţelor, se prevedea construirea construcţia unui Ateneu popular, "flancat în cele două părţi de locurile rezervate pentru două viitoare construcţii cu caracter comercial."[v] Printre detalii legate de construcţiile de acum 70 ani enumerăm: "fundaţii de beton simplu, zidărie în elevaţie de cărămidă presată cu mortar de var gras şi adaos de ciment, şarpanta acoperişului din lemn de brad, învelitoarea din tablă de fier cu jgheaburi şi burlane obişnuite, tencuieli interioare cu mortar de var gras şi adaos de ciment, tâmplărie obişnuită de brad, pardoseli în duşumele, mozaic, beton simplu, după cazuri, scara şi planşeul de la baie din beton armat, mozaicate la suprafaţa spoielii şi vopsitorii obişnuite, sobe de teracotă smălţuite, trotuare în dale de ciment [...][vi]
 
Se proiectează două tipuri de locuinţe: tipul I (68 locuinţe) şi tipul III (24 locuinţe), iar licitaţia pentru construcţia lor a fost câştigată de firma "Agenco". La licitaţie mai participaseră şi firme precum cele ale lui Emil Prager, Societatea "Edilitatea", "Clădirea Românească", Ing. Henri Teodoru. În raportul semnat de C.T.S. se conchide că "în ceea ce priveşte arhitectura faţadelor, se observă în primul rând o evidentă neconcordanţă între stilurile clădirilor de tipul I şi III [...]. Acest inconvenient urmează a fi înlăturat prin unificarea stilurilor faţadelor grupurilor de locuinţe respective şi prin simplificarea elementelor de faţadă prevăzute în proiect, care, în special la faţadele laterale şi posterioare lasă de dorit".
 
De asemenea, dosarul menţionează şi sfaturi pentru următoarele ridicări de cartiere, precum limitarea lăţimii străzilor pentru a mări curtea ( cu scopul de a crea grădină de zarzavat sau pomi roditori). "urmează ca cel puţin în viitor la proiectarea unor astfel de construcţii în diferite puncte ale ţării să se aibă în vedere principiile expuse mai sus."[vii] Membrii C.T.S semnalează necesitatea de a construi ulterior şi o şcoală, o biserică şi o grădiniţă. Mai mult, planul de parcelare nu a fost prezentat iniţial pentru aprobare, licitaţia a fost organizată înainte de aprobarea C.T.S, Consiliul scoţând în evidenţă numărul mic de spaţii verzi, dar şi alte greşeli de proiectare precum curţi posterioare îndreptate spre parc. Construcţia este la un pas să nu fie aprobată. Apare şi un alt obstacol, neprevăzut: betonul armat, obligatoriu pentru planşeele oricăror construcţii este procurat din ce în ce mai greu din cauza întârzierii aprobării Ministerului Înzestrării Armatei, iar preţul creşte vertiginos. Dovada că schimbarea stilului nu a însemnat neapărat şi creşterea eficacităţii, arhitecţii confruntându-se cu probleme mai puţin întâlnite până la acea dată. Cu toate acestea, proiectul de pe planurile de parcelarea păstrate în arhive se transformă în cărămizi şi beton armat. Confirmarea vine chiar de la arhitecţii ansamblului, Hanciu şi Aprihăneanu, care detaliază într-un articol din Arhitectura (1942) rezultatele muncii lor.
 
În concluzie, etapele construcţiei între Vatra Luminoasă şi Maior Coravu reprezintă o adoptare a stilului modernist în construcţia locuinţelor sociale din Bucureşti, primul proiect de o asemenea amploare. Va fi şi ultimul, pentru că realităţile postbelice vor determina preferinţa pentru alt stil. Fie construite în stil neo-românesc sau modernist, locuinţele ieftine din Vatra Luminoasă au rămas până în zilele noastre unele dintre reperele de locuire în Bucureşti. Ca urmare a extinderii limitelor oraşului, cartierul este considerat destul de aproape de centru, iar vilele s-au transformat din locuinţe accesibile pentru funcţionari sau muncitori din industrie în vile de lux.