Parcelarea Societăţii Comunale pentru Locuinţe Ieftine - 1930
Mărturiile punctuale despre cartierul Vatra Luminoasă vin din trei surse legitime, martore a transformărilor cartierului, în două etape importante: unul dintre cei mai vechi locatari ne oferă date importante privind apariţia cartierului şi istoria sa, categoriile sociale care au locuit în zonă, dar şi date tehnice privind calitatea caselor; despre prefacerile ulterioare anului 1989; unul dintre arhitecţii care se ocupă de actualele proiecte de renovare sau consolidare ale imobilelor din zonă ne lămureşte cu informaţii despre statutul lor şi detaliază intervenţiile permise şi reglementările în vigoare privind această zonă.
Primii locatari se declară mulţumiţi de calitatea imobilului, în timp ce recunosc faptul că nu îţi aduc aminte numele arhitectului sau al inginerului constructor. Mutaţi în cartier acum mai bine de patruzeci de ani, afirmă că au fost locuinţe ieftine, construite în 1930, într-o zonă unde se aflau opt fabrici de cărămidă. Iniţial, casele erau înconjurate cu garduri mici (un metru şi zece cm), gardul propriu fiind de altfel unul dintre puţinele rămase mărturie din acea perioadă (făcut la nicovală). Casele erau dotate cu sobe şi erau încălzite iniţial cu lemne, ulterior folosindu-se păcură şi gaze.
Deşi considerat un cartier de locuinţe ieftine, în teorie destinate unor categorii sociale defavorizate, memoria interlocutorului consemnează o realitate puţin diferită: deşi foarte puţini locuitori din cei iniţiali mai sunt în viaţă, aflăm că pe stradă au locuit decanul Facultăţii de Petrol şi Chimie, un inginer, un doctor, un judecător şi o arhitectă, generalul Corneliu Mănescu, ministrul de externe al României, dar şi profesorul de limbă franceză Diaconu sau directorul general al tutunului pe toată ţara, Bibilov. Concluzia celor doi este că peste 85% din locuitori erau intelectuali. Cele mai frumoase case din cartier sunt considerate cele de pe strada Victor Manu, proiectate de arhitectul Horia Creangă, unde au locuit numeroşi scriitori, unii dintre ei fugiţi din ţară după 1944. Vilele nu au fost naţionalizate, motivul fiind acela că au fost făcute contracte de închiriere pe treizeci de ani atunci când au fost cumpărate.
În zonă locuiau numeroşi partizani ai mişcării legionare, o percheziţie a Miliţiei în anii optzeci scoţând la iveală din podul unei case mitraliere şi grenade, existând, de altfel numeroase alte cuiburi ale organizaţiei. De asemenea, aflăm şi despre casa conspirativă a Partidului Comunist din zonă, în care a fost ţinut prizonier Mareşalul Antonescu[1]. În parcelare au locuit patru primari ai capitalei.
În cartier există o şcoală (nr. 49, pe str. Vatra Luminoasă) şi o grădiniţă (pe strada Corăbească), în afară de cele construite după 1989. Referindu-se la industria din zonă, interlocutorii îşi amintesc de fabrica Zefirul, construită în 1923 de către francezi, care a funcţionat până după Revoluţie. Nu de mult timp fabrica a fost demolată, în locul ei urmând a fi proiectat business centre. Cealaltă fabrică, Metalurgica, are patru sute de lucrători şi funcţionează şi acum, fabricând fişete. Foarte puţini locuitori ai cartierului de case se pare că lucrează acolo. "Poate din blocuri", se lansează supoziţia, care au fost construite în anii şaptezeci. Acestea au înlocuit cocioabele înconjurate de garduri de scândură din vecinătatea parcelării.
Locuinţele se află pe lista monumentelor istorice a Ministerului Culturii (numărul B-II-s-B-17918 pentru prima zonă, datată incorect 1913 şi B-II-s-B-17919 pentru cea de a doua, datată ambiguu prima jum. a sec. XX.), dar conform reglementărilor urbanistice ele pot fi demolate, atât timp cât noua construcţie respectă coeficienţii de construire. Lucrurile sunt diferite în zona dintre Vatra Luminoasă şi Maior Coravu, cea cu vile moderniste. Într-adevăr sesizăm numeroase intervenţii, inclusiv pe casele construite de Horia Creangă, ce alterează aspectul original.
Fără îndoială, cele mai multe detalii ne sunt oferite pe strada Laurenţiu Claudian (în zona caselor construite de Societatea Comunală pentru Locuinţe Eftine) de către o doamnă mutată în cartier în 1939 pe strada Victor Manu. Vatra Luminoasă a fost construită în anii treizeci pentru sublocotenenţi, ofiţeri şi funcţionari. Erau case tip, iar doritorii îşi alegeau unul dintre cele trei tipuri prezentate de autorităţi. Pe lângă aceste case, cele de pe strada Victor Manu (cele construite de Horia Creangă, deşi nu îşi aduce aminte acest amănunt) au fost oferite gratuit de Primărie artiştilor, mutându-se acolo o serie de intelectuali de marcă. Toate casele erau înconjurate de o grădiniţă pe care proprietarii o îngrijeau atent. De altfel, un concurs organizat vara premia cea mai frumoasă grădină. Proprietarii aveau grijă de asemenea să ude şi pomii din faţa caselor, temperatura fiind mai joasă în cartier faţă de centru cu cel puţin trei grade. Nomenclatura străzilor este definitorie: în zona lt. Victor Manu, Vatra Luminoasă, Laurenţiu Claudian, şoseaua Iancului, majoritatea străzilor poartă nume de soldaţi, iar Zefirul şi şcoala nr. 49 delimitează cea de-a doua zonă ale cărei străzi poartă numele unor artişti lirici: George Folescu (cântăreţ de operă), Nicolae Leonard (tenor, supranumit "prinţul operetei"), Grigore Gabrielescu (tenor), Traian Grozăvescu (tenor născut la Lugoj, cu un mare succes internaţional) şi Jean Athanasiu (bariton).
Există o delimitare concretă între cele două parcele, separate de Vatra Luminoasă. Casele despre care locuitorii de mai sus menţionau că prezintă confortul de care este nevoie sunt caracterizate aici drept foarte mici (cămăruţe), nu la fel de confortabile precum cele dinspre şoseaua Iancului. Conform amintirilor, au fost construite de o companie elveţiană în anii patruzeci. În ultimul rând aflăm că prin legea din 1966, a putut să îşi cumpere un apartament privat, menţionând că până la acea dată, acest fapt era imposibil. Într-adevăr, decretul 445/1966 permitea cetăţenilor să îşi construiască locuinţe private (pe fondul imposibilităţii autorităţilor de a satisface cerea de locuinţe), chiar dacă acest proces era anevoios şi dura destul de mult.
Casa Autonomă a Construcţiilor: vile moderniste (1934 - 1942) şi blocurile înşiruite (1945 - 1947)
Mărturiile provin în special din zona blocurilor înşiruite: pe strada Auza Buzescu aflăm că au fost construite în intervalul 1945 - 1947 după model englezesc pentru muncitorii Companiei de Gaz, însă numele arhitectului rămâne necunoscut. Aspectul unitar pe care această înşiruire de blocuri îl promovează este determinat de faptul că se află într-o zonă protejată şi nicio intervenţia nu este acceptată. Aparent nu ţin de primăria de sector, ci de Primăria Generală. Mai mult, este nevoie de mai multe avize şi au fost puse pe lista monumentelor istorice doar pentru a spori numărul taxelor. Concluzia este că oricum nu se respectă indicaţiile, pentru că orice poate modifica arhitectura propriei case după propriul gust.
Cea de a doua locatară a cartierului, de pe strada Ruşchiţa ne asigură că au fost construite pentru muncitorii de la Fabricile Malaxa în timpul războiului. Ne confirmă de altfel că nu au fost naţionalizate, dar că în 1968, anul în care s-a mutat în cartier, circula zvonul că ar urma să fie sistematizate pentru construcţia satului olimpic. Despre atitudinea celor din zonă, afirmă că cei mai vechi locatari ai zonei nu au modificat prea mult locuinţele, în schimb cei mai tineri, mutaţi de curând în cartier optează pentru schimbări, în special pentru cele de pe colţ.
O serie de detalii interesante aflăm de pe strada Călinului, de la un vechi locatar al parcelării. Construite în anii patruzeci, vilele au podul şi implicit acoperişul comun, de unde şi dificultatea de a aduce modificări. Aparent, acest fapt a a condus şi la tratarea lor ca zonă protejată. Din nou, numele arhitectului sau al inginerului este uitat, deşi semnătura acestora se află pe planurile imobilului. Parcelarea este considerată liniştită, cu trafic redus şi lipsită de zgomotul mijloacelor de transport în comun. Traficul nu a crescut nici după construcţia blocului de zece etaje după cutremurul din 1977, considerat un bloc de o calitate aparte prin mărimea apartamentelor şi calitatea acestora. Numele parcului pe care a fost construit a fost de mult timp uitat. Singurul dezavantaj important subliniat este determinat de slaba izolare fonică a blocului: zgomotele de la apartamentele vecine trec uşor prin pereţi, indiferent dacă vorbim de demisol, parter sau camera de sus. De altfel, majoritatea locatarilor au transformat acest pod iniţial în cameră de locuit. Ne confirmă de asemenea, faptul că nu au fost naţionalizate. Conform estimărilor sale, o locuinţă costă în jur de 150.000 euro, fiind o zonă din ce în ce mai căutată de categoriile sociale înstărite.
Concluzii
Indiferent că mărturiile sunt consemnate în zona SCLE sau în zona dintre Vatra Luminoasă şi Maior Coravu, majoritatea menţionează că zona este locuită de clase sociale înstărite, locuinţele ieftine dobândind, cu timpul, statutul de vile, iar preţurile sunt în concordanţă cu această percepţie. Acest fapt nu este definitoriu doar pentru perioada post-1989, ci a stat la baza formării cartierului încă din perioada interbelică.
În al doilea rând, statutul ambiguu al gradului de protejare al monumentelor caracterizează mai degrabă o experienţă personală decât o realitate normativă: zona SCLE se află pe lista monumentelor istorice, dar aceasta se pare că nu are nicio semnificaţie în raport cu PUZ-ul pentru această zonă: proprietarii pot dărâma casele fără probleme, atâta timp cât noua construcţie respectă anumite reguli. Pe de altă parte, în zona Vatra Luminoasă - Maior Coravu, regimul lor pare a fi protejat prin PUZ, deşi casele nu se află pe lista monumentelor istorice. În orice caz, intervenţiile par limitate în zona blocurilor înşiruite, probabil datorită acoperişului şi podului comun, care fac dificilă modificarea actualului statut, dar mai facilă în cazul clădirilor de la intersecţia străzilor, separate de blocurile înşiruite. Oricum, neîncrederea în autorităţi a fost menţionată în mai multe cazuri.
[1] În Istoria Bucureştilor din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre, de Constantin Giurescu, Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1966, p 202 este prezentată şi fotografia cu această casă.
Parcelările din Vatra Luminoasă
Un album foto.