Parcelarea Dristor se află pe lista monumentelor istorice (codul B-II-s-B-17916) şi este datată 1915 - 1919, delimitată de străzile Str. Caloian Judeţul - str. lt. Aurel Botea - str. Dristor - Intr. Amazoanei - str. Cerceluş - str. Diligenţei - str. Negoiu. Tot din parcelare fac parte şi străzile Miletin, Rodiei şi Chiparosului, pe care se află case construite de Societate Comunală pentru Locuinţe Ieftine. Mai mult, parcelarea include şi străzile Ţiglina, Mircea Bădescu şi Tudor Niculae, despărţite de parcelarea iniţială prin Şcoala Generală nr. 70. Intervenţiile postbelice au completat această parcelare, mai întâi prin construirea blocurilor P+4, deşi au ignorat parţial ţesutul urban, refuzând deschiderea unei străzi care să permită accesul între strada Diligenţei şi strada Mircea Bădescu. Mai mult, fosta stradă Sulina (între str. Cogâlnic şi str. Lt. Aurel Botea) a fost transformată în fundătură, prin construirea unor blocuri P+4. Ulterior, placarea cu blocuri din anii şaptezeci-optzeci de pe Mihai Bravu face dificilă observarea din stradă a caselor ce formează această parcelare. În partea de vest, deschiderea bulevardului Burebista şi construirea blocurilor de zece etaje nu au afectat parcelarea Societăţii Comunale.
Pe lângă imobile, în parcelare se află şi o biserică ce poartă hramul Sf. Fanurie, o grădină de copii (astăzi şcoala nr. 70), însă, spre deosebire de alte parcelări, în zonă nu există niciun parc.
Denumiri din Basarabia, în capitala României Interbelice
Dacă iniţial, străzile erau numerotate cu litere, după război, acestea au luat numele oraşelor sau judeţelor (raioanelor) din Basarabia. Această politică avea drept scop acomodarea bucureştenilor cu diversele nume din provincia unită cu România în 1918. În orice caz, denumirile nu au putut fi menţinute după cel de-al Doilea Război Mondial, când Basarabia a revenit Uniunii Sovietice în urma Tratatului de Pace de la Paris (1947). Astfel, noua conducere a Bucureştiului începe o nouă politică de redenumire a străzilor, iar orice referire la numele Basarabia a fost înlăturată. Nomenclatorul postbelic a rămas în vigoare şi după 1989.
Astfel, strada Vâlcov se numeşte azi Rodiei, iar Ismail a luat numele Meletin. Vâlcov, localitate din Deltă, este separat de Periprava prin braţul Chilia, făcea parte din judeţul Ismail, fiind considerat o Veneţie a estului, străzile fiind de fapt canale străbătute cu lotca. În mare majoritate locuită de lipoveni, în 1930 localitatea avea, din aproximtiv 7.500 locuitori, numai 300 români. Judeţul Ismail, având reşedinţa în oraşul cu acelaşi nume, a făcut parte din Principatele Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti împreună cu judeţele Cahul şi Bolgrad. Cedate în urma Tratatului de la Berlin (1878), au revenit ulterior Regatului, odată cu unirea din 1918, şi au fost din nou cedate Uniunii Sovietice în 1947.
Între Negoiu şi Hîrşova, strada Bolgrad a fost redenumită Rodiei, iar Calea Laptelui a devenit Caloian Judeţul. Aleea dintre str. Cogâlnic şi lt. Aurel Botea se numea Sulina, iar Leova, Reni şi Orhei reprezintă vechile denumiri ale străzilor Cerceluş, Levănţica, respectiv Chiparosului. Leova şi Reni sunt localităţi situate pe malul stâng al Prutului, fiind foarte apropiate de Galaţi. De cealaltă parte a Moldovei, pe malul drept al Nistrului, localitatea Orhei este cunoscută drept locul de naştere a lui Paul Goma. Puţine străzi şi-au păstrat numele iniţial, printre ele numărându-se Hârşova, Negoiu sau lt. Aurel Bota.
Autorizaţii de construire
Fiecare imobil avea nevoie de autorizaţie proprie pentru a fi construit, acestea găsindu-se încă în arhive. Una dintre ele, datată Mai 1916, se referea la construcţia pe strada Ismail a "patru corpuri tip B1, patru corpuri tip C şi două tip E, toate de zid masiv, acoperite cu ţiglă, după planurile tip la societăţii şi pe suprafeţe plătite", cererea adresată de Societatea Comunală pentru Locuinţe Eftine Primăriei Capitalei. Deşi de planul de parcelare lipseşte semnătura arhitectului, planurile imobilelor aparţin cel mai probabil lui Ion D. Traianescu. Alte autorizaţii menţionează ridicarea tot pe strada Ismail a patru corpuri tip B1, cu câte două apartamente, în anul 1920. Notele de pe autorizaţii cuprind şi diverse menţiuni ale stadiului lucrărilor "s-a ridicat până la plafoane în suprafaţa de 150 mp (un corp cu două apartamente)", dar şi detalii legate de materialul de construcţie folosit (în acest caz, betonul armat). O construcţie importantă este şi cea a Grădinii de copii din strada Vâlcov, executată tot de SCLE, ale cărei schiţe şi deviz de execuţie se păstrează, după planurile arhitectului D. Mohor.
Devizul include săpătura pivniţei, a fundaţiilor şi a haznalelor, umplutura de pământ, nivelatul curţii, zidăria de beton, zidăria de cărămidă, uşile şi ferestrele, tencuielile, ornamentele la cornişă, literele inscripţiei, lemnăria, fiind practic un ghid complet al modului în care se construia acum 100 ani.
În concluzie, parcelarea Raion a fost construită de Societatea Comunală pentru Locuinţe Eftine fără colaborarea cu vreuna din instituţiile care participaseră deja în asemenea proiecte. Străzile cartierului au fost redenumite după război pentru a acomoda publicul bucureştean cu referinţe din Basarabia, acestea fiind ulterior abandonate de către noile autorităţi comuniste. Parcelarea începută în 1914 a fost continuată şi după război, dar cele mai importante schimbări au fost placarea bulevardului Mihai Bravu, deschiderea bulevardelor Burebista şi Decebal şi construirea blocurilor P+4 în perioada postbelică.
Parcelarea Raion, cartierul Dristor
Un album foto.