Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Jurnalism  Sageata  De locuit şi povestit

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Prelungirea Dorobanţi - locuinţe ieftine pentru Ministerul de Finanţe


Răzvan Voinea, Dana Dolghin

20.07.2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Deşi zona Dorobanţi este considerată unul dintre cartierele de lux ale Bucureştiului, perimetrul cuprins între Bd. Iancu de Hunedoara, Calea Dorobanţilor - strada Londra - str. Washington - str. Praga - str. Paris este, la origine, unul dintre ansamblurile de locuinţe ieftine construite de Societatea Comunală din Bucureşti. Cartierul se distinge faţă de proiectele anterioare prin proiectarea unor noi tipuri de case (într-un limbaj neo-românesc), dar în linii generale continuă strategia de colaborare cu instituţii publice, ai căror angajaţi devin publicul ţintă al Societăţii. Această cooperare avusese succes în cazul cartierelor Grant şi Fabrica de Chibrituri, construite pentru Regia Monopolurilor Statului (din subordinea Ministerului de Finanţe) sau în cazul parcelărilor din străzile Lăzureanu şi Cazarmei, urmate ulterior de Ana Davila sau Lupească, ultimele construite pentru Ministerul de Război.
 
Casa de Credit a Funcţionarilor Ministerului Finanţelor
 
Înfiinţarea Casei de Credit a funcţionarilor Ministerului de Finanţe din iunie 1905 (instituţie care îşi va schimba numele ulterior) a deschis drumul acestei colaborări, instituţia având ca scop înlesnirea accesului la o locuinţă proprie. Treptat, prin schimbarea succesivă a legilor de funcţionare, Casa a ajuns să construiască şi să cumpere imobile care erau apoi închiriate sau vândute membrilor, dar să şi achiziţioneze şi să întreţină vilele şi casele de odihnă în diverse localităţi din ţară precum Predeal, Mangalia sau Iaşi.
 
În Bucureşti, Ministerul de Finanţe a fost comanditarul unor proiecte importante precum apartamentele din str. Cuţitul de Argint, proiectate de Statie Ciortan, Casa cu apartamente pentru funcţionarii CAM (denumirea RMS după război) din Piaţa Lahovary, nr. 1, parcelarea din Străuleşti - Chiajna sau cea din Dudeşti, terenuri oferite de Ministerul Agriculturii şi Domeniilor. Practic, Casa juca rolul de intermediar între Societatea Comunală pentru Locuinţe Eftine şi funcţionarii Ministerului, raport codificat prin încheierea contractelor între SCLE şi Casă, dar şi între Casă şi membrii săi.
 
Astfel, dosarele studiate la Arhivele Naţionale sunt bogate în acte ipotecare privind împrumutul membrilor în privinţa dobândirii unei locuinţe, fie în parcelele construite de Casa de Credit, fie în diversele alte locuri din Bucureşti. Convenţia semnată de Casa de Credit şi Ajutor (instituţia şi-a schimbat numele treptat), reprezentată de directorul Mihăilescu şi Societatea Comunală pentru Locuinţe Ieftine (Societatea era organizată în baza noii legi din 21 Aprilie 1913 care îi permitea să construiască şi alte clădiri precum şcoli, grădiniţe etc.) condusă de Mihail Botez şi A.G. Ioachimescu din Iulie 1914 stipula condiţiile de colaborare dintre cele două instituţii. Obiectivul era "construirea prin mijlocirea Societăţii comunale Bucureşti de locuinţe eftine şi higienice, pentru membrii Casei de Credit şi Ajutor a Funcţionarilor Ministerului de Finanţe"[i]. Aflăm că suprafaţa terenului este de aproape 21.000 m.p., iar Societatea se obliga să construiască pe acest teren locuinţe individuale împreună cu lucrările edilitare aferente (pavarea străzilor, trotuare, reţeaua de canalizare etc.). Termenul prevăzut pentru finalizarea lucrărilor era octombrie 1916, iar Societatea se angaja să ridice câte douăzeci de locuinţe tip C, tip E şi tip F, având un beneficiu de 6%. Mai mult, era programată construcţia a noi imobile după finalizarea celor şaizeci "pe terenul de pe Şoseaua Ştefan cel Mare, proprietatea Leonida Economu", aşa cum menţionează acelaşi document.
 
Cumpărătorii imobilelor (iniţial patruzeci) deţineau diverse funcţii în minister (inspector, şef birou, dar erau şi angajaţi ai angajat la Direcţiei Vămilor, a Fabricii de timbre sau a Regiei Monopolurilor Statului. Printre nume îl recunoaştem pe Statie Ciortan, angajat al Ministerului în funcţia de arhitect, care cumpără un lot de 190 mp. Contractul dintre diverşii funcţionari cu Casa este prevăzut pe o perioadă de 20 ani, iar rata lunară aferentă locuinţelor se reţinea din salariu. Contractul stipula cumpărarea parcelei şi obligativitatea cumpărătorului de a ridica o casă în maxim opt ani de la semnarea actului. În tot acest timp, casa nu poate fi înstrăinată, dar nu după mult timp, unii funcţionarii aleg să vândă imobilele pe care le-au luat altor angajaţi ai Ministerului. În alte cazuri, pe parcelă erau deja construite unele dintre casele tip proiectate de arh. Dimitrie Mohor.
 
Noi tipuri de imobile în stil neo-românesc
 
Deşi toate dosarele fac referire doar la Ministerul de Finanţe drept singurul comanditar al parcelării din Prelungirea Dorobanţi, planurile de parcelare semnate de arhitectul Dimitrie Mohor şi de Andrei G. Ioachimescu menţionează ca şi co-proprietar Ministerul de Război. Pe această hartă, strada figurată în planurile Allard&Baelde poartă numele Washington, strada din dreapta este Bruxelles, strada care traversează parcela prin centru este strada Brazilia, încadrată la dreapta de str. Herăstrăului, azi Calea Dorobanţi. Cu toate acestea, un dosar separat care cuprinde planurile fiecărui tip de imobil în parte din anul 1925 prevede proiectarea unor tipuri de imobile: tipul: III, E, IV, III motiv pe colţ, tip I, tot ale lui Dimitrie Mohor. Toate planurile sunt însoţite de costuri, iar o hartă precisă detaliază unde s-au construit aceste case. În august 1920, SLCE cerea Primăriei autorizaţia pentru construirea a trei apartamente tip F şi 11 apartamente tip IIIC în Prelungirea Dorobanţi, iar ulterior, apar în zonă şi alte case precum cea ale cărei planuri au fost întocmite de arh. Pompilian, de la numărul 163.
 
Semnalăm în zona şi construirea în anii douăzeci a Fabricii de Pânzărie, astăzi demolată. În locul ei, în cadrul conversiei patrimoniului industrial, a apărut, între străzile Brazilia şi Roma, Washington Residence. Casa de Credit şi Ajutor a funcţionarilor Ministerului Finanţelor a fost desfiinţată în 1949.
 
În concluzie, diversificarea tipurilor de imobile, construite într-un limbaj neo-românesc, a condus la apariţia unui cartier mai puţin uniform faţă de proiectele precedente. Colaborarea cu diversele instituţii, în acest caz Ministerul de Finanţe şi Ministerul de Război are din nou rezultate satisfăcătoare, demonstrând că strategia începută împreună cu RMS în 1912 este una benefică atât pentru dezvoltarea Bucureştiului, cât şi pentru beneficiarii imobilelor.


[i] Fond Ministerul de Finanţe, Casa de Credit a Funcţionarilor, Dosar 25/1926, Arhivele Naţionale.

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer