Pe Alfredo Jaar îl urmăresc de cîţiva ani, şi oriunde ajung şi văd o "expunere" de-a sa, o caut. Niciodată n-am fost dezamăgit, dimpotrivă, interesul a crescut neîncetat. Acum, la Arles, am avut ocazia să-l cunosc şi să stau de vorbă cu el. Jaar in Arles, deci. Jaarles.
Avînd în vedere că mă pregătesc să scriu mult mai pe larg şi mai analitic despre Alfredo Jaar, inclusiv o cronică despre această expoziţie, nu vreau, acum, decît să marchez data acestei întîlniri citînd, din memorie, evident, "prefaţa" expunerii sale din Arles.
Patru puncte, aşadar. Patru principii care nu pot fi respinse cu uşurinţă, şi fără consecinţe, chiar dacă, pericol maxim, pot fi considerate banale, evidente, de la sine înţelese. Nu sînt, dar fiind că sînt aplicate, trăite, extrase din practică, transformate în politică a artei, un mod intrinsec politic de a practica arta azi, ale cărui implicaţii urmează, abia, a fi explorate. Patru puncte prin care Alfredo Jaar a ţinut să îşi generalizeze, deci, propria practică.
Unu. "Artistul este un gînditor." Nouăzeci la sută din ceea ce facem este gîndire, doar zece la sută e materializare, care poate fi diversă, nu contează cum (scris, artă vizuală, muzică, dans etc.: expresie).
Doi. Trebuie să ai, ca artist, o singură idee, să te restrîngi la o singură idee importantă, trebuie, ca artişti, să ne "edităm", adică să eliminăm, să păstrăm doar ceea ce e important pentru un proiect. (Vom vedea că acest principiu "metodologic" este de fapt politic, priveşte "politica imaginilor", consunînd cu ideile jaariste despre proliferarea contemporană de imagini orbitoare.) Important, ca artist, tocmai ca gest şi ca atitudine din partea artei, ca intervenţie de artist (aceştia sînt deja termenii mei), este să reducem ceea ce vrem să spunem la esenţă. Ceea ce ne trimite la următorul principiu.
Trei. Artistul trebuie să fie atent să comunice, la comunicare. Dar a comunica nu înseamnă "să arunci un mesaj". Dacă nu există răspuns la mesaj, nu există nici comunicare. Dacă nu ţi se răspunde, nu comunici. Or, artei contemporane, sau artei, azi, publicul, oamenii nu îi răspund. Lumea nu răspunde artei. S-a făcut un calcul statistic conform căruia consumatorii (termenul dă prin el însuşi răspunsul) actuali de artă, publicul asaltat de atîta artă, contemporană sau nu, petrece în medie trei (3) secunde în faţa unei lucrări. (Şi acesta, vom vedea, este de asemenea un principiu politic, structurează productiv lucrările-intervenţii ale lui Jaar).
Patru. "Sînt un artist de proiect, nu de atelier. Nu pot să creez pornind de la nimic. Eu reacţionez."
Artistul reacţionează ca om, în calitatea sa de om, adică aşa cum publicul însuşi, oamenii ca oameni, ar trebui să reacţioneze la artă (tocmai pentru asta făcută, pentru a stabili contactul interior constitutiv dintre realitate şi om), adică la realitatea care l-a făcut pe artist să reacţioneze.
Să răspundă la artă adică, în felul acesta răspunzînd de realitatea la care arta este, prin artistul-ca-om, reacţie.
Artistul vrea să realizeze, să instaureze comunicarea (ca fundament moral, ca politică interioară, ca ontologie de sine prin alţii). Adică, în primul rînd, conştiinţa - gîndirea-comunicare cu sine (vezi - măcar filmul ca lectură popularizată, ca video-book, căci asta e - Hannah Arendt)...
