Dimensiuni

Îmi spune - Ştii cum se spune la "aluniţă" în franceză? Grain de baute. Grăunte de frumuseţe..., se grăbeşte el să-mi traducă, uitându-se languros la aluniţa de pe buza mea superioară. Îi spun - Ştiam. Buzele lui se îndreaptă strânse spre acel grăunte al meu. Mă feresc cu toată frumuseţea de care dispun.

Îmi spune că a rupt odată o floare de pe stradă, şi-a pus-o la ureche şi i-a intrat o gâză în ureche. Îi spun - Şi dacă un monstru ţi-ar smulge casa din temelii şi şi-ar pune-o după ureche, nu te-ai duce şi tu să locuieşti în el?, mă refer desigur la adaptarea la un nou mediu. Îmi spune - Nu cred, casa mea are 75 mp şi e din cărămidă. Mă hotărăsc să nu mă uit niciodată în urechea lui.

Îmi spune că timpul e ca un cursor de Youtube, după ce cineva a dat play şi a scos mouse-ul din funcţiune. Îi spun - Da, dar poţi să dai stop şi din tastatură. Îmi spune - Ei, uite, vezi? Unii merg în spaţiu pentru asta, alţii apasă "spaţiu" pentru asta. Zâmbesc.

Îmi spune - Te iubeşte cine te sărută. Iar el nu mai vrea să mai iubească, aşa că s-a hotărât să nu mai sărute pe nimeni. Mă uit la el, gândindu-mă la inutilitatea acestui gând. Îi spun - Bine, atunci dezbracă-te.

Îmi spune că atunci când comandă cartofi prăjiţi, îi mănâncă mai întâi pe cei mici şi uscaţi şi-şi imaginează că e un prădător sadic, care năvăleşte peste un sat şi decide să masacreze întâi copiii şi tinerii. Mă hotărăsc să-i spun să nu facă prea curând copii. Îi spun - Dar după aia, cartofii ăia mai mari au un gust groaznic. Îmi spune - Normal, sunt trişti că le-au murit copiii.

Îmi spune că o linie nu o să ştie niciodată despre un cub că e tridimensional. Linia o să vadă mereu în faţa ei un pătrat bidimensional, ca şi ea. Tac. Îi spun - Ai dreptate... Îmi spune - Nu, nu am, nu am întrebat niciodată o linie ce părere are despre un cub. Mă uit la faţa lui ovală şi mă gândesc pentru prima oară la dimensiunile dintre oameni.