Zgomote de copii, voci subţiri pronunţând cuvinte nedesluşite. Se aude zgomotul unui buton de casetofon vechi, apăsat, apoi primele acorduri dintr-o melodie veselă. "Alunelu, alunelu..." Zgomot de bandă prinsă în aparat. "Alunelu, alunelu... Alunelu, alunelu..." O doamnă mare şi grasă, cu părul scurt şi ochelari, apasă nervoasă pe un alt buton şi opreşte muzica, apoi scoate caseta şi o derulează. Toţi copiii mârâie în cor.
Într-o încăpere pătrată şi albă, toate măsuţele formează şi ele un pătrat, înspre centru. Deasupra uşii din lemn care tronează un perete scrie cu litere caligrafice "Grupa mică, PRICHINDEII". La o masă, stă Georgiana, cu părul scurt şi des, cu breton gros, care-i intră în ochi. Stă cu coatele pe masă, cu pomeţii sprijiniţi în pumni şi priveşte îmbufnată în faţă.
La măsuţa de vizavi, un băiat roşcovan, cu pistrui portocalii pe nas şi pe obraji, cu buze mari şi cu ochi verzi, ca de spiriduş irlandez. Băiatul desenează calm, absent de la vacarmul din jur, cu capul într-o parte, strângând uşor din buze când începe să creioneze cu putere o porţiune mai mare. Lângă el, Sabina, cu părul până la umeri, prins în două codiţe şi cu câte trei clame colorate pe fiecare parte, îl studiază insistent din profil, ca şi cum ar vrea să vadă dacă are ceva pe faţă. Băiatul se opreşte o clipă, o priveşte fără reacţie şi continuă să coloreze. Fata cu codiţe îi zâmbeşte rapid, ca şi cum ar vrea să se disculpe şi îi priveşte mâinile cu degete mai lungi decât ale ei, ţinând foaia de hârtie pe masă, în timp ce creionul albastru acoperă o jumătate de foaie cu cer. Fixează cu privirea o zonă clară din obrazul palid al băiatului, îşi ia avânt şi îşi lipeşte buzele cu viteză de pielea lui fină, scoţând un "ţoc" la final. Băiatul o priveşte uimit, apoi se strâmbă, ştergându-şi obrazul de câteva urme de salivă şi se mută un scaun mai încolo.
De la casetofonul de pe biroul educatoarei se aude din nou începutul melodiei: "Alunelu, alunelu, hai la joc. Să ne fie, să ne fie cu noroc!" Copiii încep să cânte, odată cu educatoarea. În faţa fetei, pe masă aterizează brusc un cocoloş de hârtie mototolită. Ridică speriată privirea şi o vede pe Georgiana ţinând mâinile încrucişate pe masă şi uitându-se la ea încruntată prin bretonul ei gros.
Sabina îşi leagă cu grijă şireturile de la tenişi. Lângă ea, alţi copii de aceeaşi vârstă îşi schimbă şi ei papucii, râzând şi chicotind, într-o cameră mică, cu multe dulăpioare din lemn, cu abţibilduri lipite pe ele şi băncuţe joase în faţa dulăpioarelor. Îşi dezleagă şnurul de la săculeţul de pânză pe care e brodat numele ei, îşi pune papucii mici, de lac, în el, leagă înapoi şnurul, aruncă sacul într-un dulăpior şi iese ţopăind până în curte. Se opreşte brusc când o zăreşte pe Georgiana lângă o femeie înaltă, cu rochie galbenă, care o vede şi îi face din mână. Georgiana pleacă zâmbind. Femeia o ia de mână pe Sabina.
- Mergem la cofetărie?
- Nu, azi mergem direct acasă.
Fata priveşte mirată spre mama ei care o trage de mână ca de o lesă. Parcurg repede tot drumul, fără să scoată vreuna dintre ele vreun cuvânt, până ce ajung în faţa blocului. Urcă patru etaje gâfâind, intră în apartament, după care mama intră repede în bucătărie, lăsând-o pe fată singură, cu şireturile ei. Fata se uită la uşa bucătăriei cu geam mat, după care se află mama. Se uită apoi la şireturi. Trage de un capăt al unui şiret, cel de la piciorul stâng, îl desface apoi pe cel drept. Priveşte încă o dată la geamul uşii după care nu se vede nicio umbră. Îşi leagă din nou şireturile, meticulos, trăgând de fiecare fundiţă.
- Vino odată!
Vocea fermă a mamei se aude din spatele uşii.
- Aşteaptă să mă dezleg la şireturi...
Fata oftează îndelung, târâindu-şi picioarele până în bucătăria cu faianţă verde, unde mama o aşteaptă pe scaun, la masa din mijlocul încăperii, ca la un interogatoriu. Fata se aşază şi ea pe un scaun şi începe să deseneze cu degetul forme geometrice pe contururile de pe muşamaua mesei, îngânând primele versuri dintr-o melodie. Mama o priveşte tăcută şi la un moment dat îi zâmbeşte.
- Cum a fost azi la grădi?
- Bine.
- Ce v-a pus doamna educatoare să faceţi?
- Să cântăăăm, să desenăăăm...
- Şi ţi-a plăcut?
- Da.
- Şi aţi desenat împreună?
- Cum adică?
- Câte doi?
- Da.
- Şi tu cu cine ai desenat?
- Nu mai ştiu...
- Da' cine e prietenul tău cel mai bun de la grădi?
- Nu ştiu.
- Ionuţ?
- Care Ionuţ?
- Băiatul mai roşcat.
- Îl cheamă DĂNUŢ!
- Da, în fine, Dănuţ?
- Nu ştiu.
- Da' îţi place de Dănuţ?
- Nu.
- Şi atunci de ce l-ai pupat?
Fata ridică brusc privirea de pe muşama şi-şi săgetează încruntată mama, care îi zâmbeşte cu ochii mari, iscoditori. Începe să-şi bălăngăne nervoasă picioarele pe marginea scaunului, ţinându-şi mâinile sub fund.
- Nu l-am pupat.
- Sigur?
- Da.
- Georgiana aşa mi-a zis.
- Georgiana minte.
- De ce să mintă Georgiana?
- Nu m-am pupat cu el!
- Sigur?
- Da.
- Cum să fie mincinosul?
Fata îşi strânge degetul arătător de la mâna dreaptă ca să semene cu un cocoşat şi i-l arată mândră mamei. Mama se ridică tăcută de pe scaun şi iese din bucătărie, lăsând-o pe fată singură. Imediat după aceea, se aude sunetul unei uşi închise, care scârţâie. Fata rămâne o clipă pe gânduri, bălăngănindu-şi în continuare nervos picioarele şi îşi priveşte tăcută şosetele roz cu dungi. Apoi se ridică, iese din bucătărie şi străbate încet holul luminat obscur, până în faţa uşii dormitorului. Se opreşte în faţa uşii, îşi lipeşte urechea de gaura cheii şi ascultă. De după uşă, se aude zgomotul televizorului dat încet, pe un un serial în altă limbă. Fata ridică mâna, apasă clanţa şi deschide uşa care scârţâie încet. Mama stă întinsă în pat, pe o parte, într-un capot vişiniu cu floricele mici. În camera ei cu perdelele trase, lumina roz a apusului intră printre jaluzele, într-o atmosferă caldă, de dormit. Fata se urcă în pat, lângă mamă, îşi bagă capul în pieptul ei şi răsuflă greu, şuierat. Mama o mângâie pe păr, desfăcându-i codiţele. Fata vorbeşte cu nasul în capotul mamei.
- E rău să pupi băieţi?
- Deci l-ai pupat pe Dănuţ?
- Mda.
- Nu e rău. Dar e mai bine să te pupe ei...
A doua zi, în clasa Grupei mici - PRICHINDEII, toţi copii stau la masă şi-şi mănâncă pacheţelele pe batistuţe colorate. Georgiana îşi înfulecă cu poftă senvişul la locul ei de la masă. În faţa ei mai stau înşirate un măr, încă un senviş, un baton de ciocolată de casă şi o sticluţă de apă. Brusc, lângă ea, apare Dănuţ, zâmbitor. Ea îl priveşte fascinată, uită să mai mestece şi îi zâmbeşte tâmp, mormăind "Bunăăă!". Dănuţ se apleacă brusc spre ea şi o pupă rapid pe obrazul umflat de mâncare. Ea termină repede de mestecat, privindu-i emoţionată ochii verzi.
- E adevărat că dacă te pupă un băiat, îi dai lui tot pacheţelul tăăău?
Fetei îi piere zâmbetul, înghite în sec şi dă din cap cum că da. Dănuţ saltă de bucurie, scoate un sunet subţire şi-i apucă toată mâncarea cu mâinile lui. Fata îşi priveşte cu nostalgie mâncarea confiscată.
- Da' cine ţi-a zis?
- Sabina.
Dănuţ pleacă fericit. Georgiana priveşte furioasă în faţă. De vizavi, Sabina îi face cu ochiul.