Cum visează pepenii de iulie

- Bună ziua, donşoară, cum daţi oamenii?
- 1 leu kilogramul.
 
Doamna Pepene se întoarce ofuscată către Domnul Pepene şi-i şopteşte dezamăgită.
- La Kaufland erau 0,89...
 
Domnul Pepene, pragmatic , merge în dreptul raftului cu oameni, ia câte un cadavru în mâini şi-l ciocăneşte în cap, ascultând frecvenţele.
- Şi de unde îi aveţi pe ăştia, donşoară? Producţie proprie?
- Nu, la noi încă nu s-au bronzat, sunt africani, de import.
- Par mai mult mulatri, aşa.

Domnul Pepene ia un om şi-l arată soţiei sale. Îl pipăie, îi aruncă, îl prinde, îi mai dă două bobârnace în cap.
- Ia, spune, dragă, ăsta îţi sună a copt?
- Eu ştiu? Alege tu, că tu te pricepi.
- Donşoară, ni-l încercaţi?
- Sigur.

Domnul Pepene mai aruncă o privire prin raftul cu oameni, îi frunzăreşte uşor, mai înregistrează câte o frecvenţă, schiţează o anumită strângere de buze care sugerează că toţi oamenii sunt la fel şi că pentru prima oară în an când mănâncă un om, oricare dintre ei ar merge. Ia un om şi-l pune pe cântar. Vânzătoarea îl ia, îl aşează metodic pe tejgheaua din faţa ei, ia un cuţit de măcelar şi face un triunghi în pieptul omului de aproape 70 kilograme. Doamna Pepene îi şopteşte cu speranţă soţului.
- Hai, că pârâie...

Vânzătoare termină de trasat ipotenuza din pieptul omului, scote lama cuţitului şi o înfige în triunghiul format, ridicând o bucată de plămân. O întinde Domnului Pepene care muşcă avid. Mestecă, dând din cap. E bun, dar se poate şi mai bun.
- Mă rog, încă n-am tăiat prea adânc, ca să nu curgă, dar să vedeţi când ajungeţi la inimă, ce dulce şi bun o să fie! Rămâne?
- Da, hai să zicem.

Domnul Pepene scoate portofelul, întinde banii vânzătoarei, care îşi şterge mâinile şi cuţitul de sânge şi-i dă restul domnului Pepene. Doamna Pepene apucă omul, cu grijă, să nu curgă zeamă pe jos şi mai aruncă o privire prin magazin.
- Mai luăm ceva?
- Nu, lasă că un om ne ajunge!
- Uite ce copii asiatici frumoşi au aici.
- Lasă că avem şi noi în grădină...
- Bine, la revedere.
- La revedere, poftă bună!

Vânzătoarea rămâne singură în magazinul ei de oameni, şterge tejgheaua şi scoate un deget de caucazian, pe care începe să-l ronţăie plictisită până la venirea altor pepeni cumpărători.