Arhitectură şi viaţă. La New York

1. Eveniment: s-a scos semnul Coca-Cola din Times Square, care stătea acolo de zece ani, făcând figură de avanpost al noilor tehnologii ale publicităţii: fibră de sticlă, robotică, relief profund. Devenit un "loc al memoriei", colorând cu necesarele 5% de roşu fotografiile amintitoare ale unui întreg mapamond, semnul era plâns de întreaga presă new-yorkeză. Noţiunea de monument are felurite chipuri în contemporaneitate şi, din fericire, majoritatea nu (mai) sunt monumentale.

2. În 1999 văzusem, pe 46th cu Broadway, expoziţia dedicată asanării unui loc decrepit, chiar acesta. În 2002 am văzut gata proiectele acolo prezentate. Cu unele modificări: atunci câştigase un turn al lui Michael Graves, azi am văzut drept hotel Westin pe cel, plasat secund, al firmei Architectonica (din Miami). Cel al Zahei Hadid, al treilea proiect propus, nu s-a întrupat - dar acesta este destinul multora dintre proiectele distinsei starlete a arhitecturii deconstructiviste (şi al acesteia din urmă în genere şi programatic, aş zice). Westin-ul realizat are drept încheiere o fantă între cele două corpuri de turn, fantă luminoasă (suntem în proximitatea Times Square, loc de lumină şi publicitate). Turnurile realizate în ultimii ani în NY încep să amintească deopotrivă de arhitectura anilor cincizeci şi şaizeci locali şi de arhitectura europeană contemporană: sticlă transparentă, minimalism al expresiei, pe alocuri volumetrii speciale (vezi frontul de la Columbus Sq, vizavi de un negru ca tăciunele Trump Tower), dar în rest reţinere cât cuprinde. Michael Graves a făcut un alt bloc de locuinţe de lux pe colţul 39th cu 5th Avenue, în maniera sa cunoscută - aici revizitând Art Deco-ul atât de voluptuos reprezentat în arhitectura locului. Mai mult chiar, viaţa cotidiană a oraşului s-a "europenizat" într-un sens care o face mult mai vie şi mai diversă decât atunci când am lăsat-o ultima dată, în 1999: cafenele, restaurante exotice prin diversitate geografică a originilor, pe de o parte, dar şi prin stranietatea combinaţiilor acestora, pe de altă parte. Cum constatasem acest fenomen încă din 1999 cu un oraş pârlit precum Cincinnati, unde centrul (aşa zicând istoric) a fost restaurat, umplut cu viaţă urbană permanentă, m-am bucurat să îl văd, apoteotic, în ceea ce este probabil cea mai cosmopolită metropolă a civilizaţiei occidentale.

3. Tot în Times Square, loc privilegiat al paradelor de Thanksgiving Day (Macy's) şi al revelioanelor, a apărut o clădire care împinge mai departe conceptul de faţadă inteligentă, cea a firmei Lehman Brothers. Pereţii clădirii, faţada întreagă, nu mai sunt suport pentru ecrane sau panouri publicitare, ci sunt un unic ecran de LCD, de două calităţi: plinul este purtătorul unui mesaj, în vreme ce ferestrele, de asemenea ecrane din cristale lichide, dau seama despre un alt nivel de informaţie. Poţi face scharf-ul când pe unul, când pe celălalt, în vreme ce ziua, stinse, ambele instanţe sunt "mute" şi, aparent, "normale", adică ce e opac pare zid, iar ce e transparent pare (doar) sticlă clară. Peretele lizibil este, astfel, parte din însăşi natura edificării, în vreme ce transparenţa sticlei nu mai este doar o absenţă a consistenţei, ci este ea însăşi suport pentru comunicare. Iar literele se (pe)trec astfel pe sticlă, şiruri nesfârşite, închipuind cuvinte parcă prin aer. Cred că ne aflăm dinaintea unui - citabil - moment de cumpănă al arhitecturii contemporane. Tehnologia nu mai este pusă (doar) în slujba portanţei, a efectelor estetice pur formale, aşa precum în cazul primei arhitecturi hi-tech (Lloyd's of London, Centrul Pompidou de la Paris); dimpotrivă, vedem acum o tehnologie care se ascunde, se ocultează, devine transparentă. Dar asta făcuse şi a doua generaţie hi-tech! Atunci, ce e aici în plus? Destinaţia acestei ocultări a tehnologiei: comunicarea dinamică, vizualitatea pură a obiectului pe care textul îl trimite în planul secund al fiinţării. Clădire-text în perpetuă schimbare, bun venit din viitor!