după cum îţi spuneam într-un corpus mai vechi, despre ciudatele iude zâmbitoare lăţindu-se peste pupături anonime, aiaiai ce de veselie pe ici pe colo pe unde ne mai întîlnim cu stimabilul. înghesuială şi satisfacţii nenumărabile, politeţea continuă a scîrbei de a te atinge cu malul de unsuroasă minciună.
să mă las în mine ca-ntr-un acvariu opac. aerul estompînd amiaza triumfătoare şi isteria străzii. praful se mestecă încet savurîndu-l ca pe-o cîrpă de om cu care împarţi plimbarea de dimineaţă. pas după pas te îneci cu miloaga-i făptură adunată din borîturi. conversaţia automată, nu spui nimic doar vorbe asemenea scuturilor fără blazon. fiinţa-ţi de frică ascunzîndu-te-n vîscoase lichide.
ce mai faci coane? îi spui zîmbind peste mulţimea ce se înfruptă din tine. mîna-i lată ca toata făptura-i de ceară. parcă eşti într-un vis cu coşmaruri amabile.
ajungi în casă şi speli amintiri. introduci dălţi subţiri între urzeală şi slinul compact. încerci să desprinzi, să te desprinzi, de atingerea grăsoasă şi umedă, cenuşie şi îmbăloşindă. podeaua se umple de ţăndări moi lipicioase, doar n-ai să calci în ele cu urmele paşilor tăi de mîine? dragostea ta de oameni, de bipede făţarnice, încetineala cu care eşti trist, estetica formulelor magice, istovirea de specie. toate adunate dincolo de sticla amorţită a pielii încă vii. necesitatea de a ieşi din cochilie e o piaţă de flori împrimăvărată, cînd te roagă liliacul să miroşi a trup tînăr neiscusit în coborîtul de pleoape. nici n-ai şti să pluteşti peste jegul intransigent al prietenilor de ocazie.
ce mai faci şi întinzi mîna-ţi zîmbet să cuprinzi unduirea-i de flegmă.