Pentru a completa tabloul informativ al manifestării să mai spunem că acest festival totalmente particular a durat şase zile, având ca invitaţi tineri muzicieni români, cu competenţă selecţionaţi în urma unor audiţii de către directorul festivalului, violistul Eric Shumsky, care au beneficiat de cursuri de măiestrie oferite de capetele de afiş ale festivalului, violonistul Joshua Epstein (Germania), cvartetul de coarde Amernet (S.U.A.) şi, desigur, violistul Eric Shumsky. Au fost prezente două colective simfonice, Orchestra Elite (dirijor Iosif Ion Prunner) şi o orchestră a festivalului, numită Shumsky Symphony Orchestra şi alcătuită (pe acelaşi criteriu unic al valorii) aproape în totalitate din tineri instrumentişti români, majoritatea studenţi sau proaspeţi absolvenţi ai Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti.
Am întâlnit şi cu acest prilej, mai ales printre "avizaţi" acea atitudine deranjată de "aceşti artişti în cel mai bun caz mediocri" care vin să-şi hrănească orgoliul artistic - de mult nebăgat de nimeni în seamă în ţările lor de origine - organizând la noi, cu bani puţini (ca pentru o ţară săracă) tot felul de manifestări în care evoluează - de cele mai multe ori lamentabil - în compania tinerilor noştri talentaţi. După care urmează "fireasca" întrebare: dar ce nevoie avem noi de astfel de festivaluri?
O mare greşeală ar fi aceea de a închide ochii în faţa acestui simptom de autosuficienţă combinat şi cu puţină xenofobie. Fără a fi, din fericire, un fenomen de masă, acest tip de frustrare încercată vizavi de fapta altuia ne-a încercat cel puţin odată, pe fiecare. Nu este mai puţin adevărat că lipsa unei aplecări naturale a societăţii noastre recente asupra actului de cultură cu adevărat purtător de valoare face posibilă, de multe ori, evoluţia multor nulităţi artistice de peste mări şi ţări pe scenele noastre muzicale cele mai prestigioase. Pe de altă parte, ne este greu să acceptăm al nostru dolce far niente - de nimica născătoriu - atunci când o mână de străini harnici reuşeşte cu pe cât de puţini bani, pe atât de mari chinuri organizatorice, să facă să funcţioneze cu precizie ceva atât de laborios precum un festival de muzică clasică, într-o ţară atât de aproximativă. Cât despre nevoia de festivaluri... aceasta ar trebui să fie foarte mare într-un oraş de măcar două milioane de oameni civilizaţi, darmite în "Micul Paris", unde primăvara este încă foarte săracă în astfel de manifestări în domeniul muzicii clasice cel puţin.
Din fericire Shumsky Musicfest a fost o fericită excepţie de la "regula celor avizaţi", concertele având o bună cotă valorică, datorată într-adevăr tinerilor noştri muzicieni, dar şi a artiştilor invitaţi din rândul cărora o menţiune aparte merită cvartetul american Amernet, formaţie camerală a cărei valoare de ansamblu se situează în acea zonă de excelenţă pe care o întâlnim destul de rar pe scenele noastre. Mai mult decât atât, membrii acestei formaţii fiind impresionaţi (în cadrul cursurilor oferite gratuit) de nivelul arătat de către tânărul cvartet Renaissance compus din tineri studenţi au oferit acestora o bursă de şcolarizare completă pentru anul viitor, la Miami University, unde muzicienii americani sunt profesori.
Stând de vorbă cu Eric Shumsky, am avut ocazia să întâlnesc un artist extrem de receptiv la tot ceea ce viaţa muzicală poate oferi, intenţia declarată faţă de Shumsky Musicfest fiind aceea de a promova tinere talente ce nu au avut şansa de a intra în vizorul atât de subiectiv al marketing-ului, de a crea o atmosferă de prietenie şi nu de competiţie între muzicienii prezenţi la festival. El însuşi instrumentist mânat mereu de dorinţa de a se autodepăşi, Eric Shumsky recunoştea deschis - asemenea multor altora - că ţara noastră este o mină de aur, plină de potenţial organizatoric şi artistic ce aşteaptă doar puţină dorinţă reală de a acţiona. În general, noi românii nu avem constant această dorinţă. De ce atunci să ne supărăm că există pe lume naţiuni sau indivizi care pot umple acest gol "istoric" ? Ce bine ar fi să facem pace cu defectele, ca şi cu talentele noastre şi să ne bucurăm măcar atunci când ne ajută alţii. În cazul Shumsky Musicfest, o mână de străini rezidenţi în România au pus fără multă vorbă umărul la treabă şi şi-au folosit relaţiile în a găsi bani în zona firmelor particulare, pentru a transpune în fapte o idee. Ideea unui mic festival de muzică clasică. O vor primi "cei avizaţi" mai bine la anul ?
Publicul obişnuit o va face oricum, cu siguranţă, aşa cum a făcut-o şi la această primă ediţie, fiind găzduit de primitoarele (chiar somptuoasele) săli ale Cercului Militar Naţional, care în acest fel s-ar putea să-şi găsească o nouă vocaţie în conştiinţa culturală a bucureştenilor ce îi vor putea admira spaţiile mai des, nu doar pe dinafară.