Cu mine

Narziss şi Goldmund, de Hesse. Sfârşitul. Ultima pagină. "Dar, Narziss, oare cum ai să mori tu, căci tu nu ai mamă... fără mamă nu se poate iubi... fără mamă nu se poate muri...". La fel de răvăşitor acum, ca şi prima dată când l-am citit, unul din puţinele finaluri literare pe care le ţin minte, de la imagine la literă, nesmintit, fără să am nevoie de altă recapitulare decât senzaţia de fier încins pe care mi-a dat-o dintru început. Degetele mamei lui Goldmund alunecând, dureros, printre coaste pentru a-i elibera inima. Iubirea, moartea, tandreţea, începutul, tristeţile, aleanul, dorul, durerea de pe urmă.

Scrisoarea lui Kafka, niciodată primită de tatăl lui. Citită ieri, pe Hyperliteratura. Kafka a murit fără să se fi împăcat cu tatăl său. 45 de pagini în care fiul îşi mărturiseşte teama faţă de un părinte prea puţin dornic să-l cunoască. Cumva, ideea asta, a durerii de a fi fost respins atât de fără echivoc pare mai tristă decât moartea prematură a scriitorului. În tot ce am scris, am scris despre tine; tot ce am făcut acolo, în scris, până la urmă, a fost să mă plâng pentru că nu am putut plânge pe umărul tău.

Ideea că începutul de la David Copperfield, "M-am născut", e aproape la fel de puternic ca prima propoziţie din Moby Dick - "Spuneţi-mi Ishmael". Ce uşor se naşte o lume...

Hester Prynne, din Litera stacojie, de Hawthorne. O carte pe care am urât-o. Salman Rushdie crede că eroina îşi poartă stigmatul cu mândrie, ca pe un blazon şi că, astfel, deşi gândită ca un ţap ispăşitor într-un roman mai degrabă moralist, îi scapă autorului printre degete şi devine o variantă feminină fabuloasă a proscrisului. E bizar cum pasivitatea femeii împinse la marginea societăţii ajunge să-ţi devină simpatică, atunci când e formulată de o voce versată şi în ale literaturii, şi în ale stigmatului... În zilele noastre, Rushdie ar fi scris-o mai pe gustul meu, probabil. Şi ceva mă face să cred că n-ar fi omorât-o la sfârşitul cărţii.

Conrad, Foer, Salinger, Crace. I-aş reciti.

Ah, şi o frază din Foer...Nu mai ştiu în care dintre cărţi era, pentru că se potriveşte în toate: "Aş fi avut atâtea să-i spun, dar cuvintele mele l-ar fi rănit, aşa că le-am îngropat în adâncul fiinţei mele şi le-am lăsat să mă rănească pe mine." Sau aşa ceva.

Cam atât. Mă mai gândesc.