Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Dialoguri  Sageata  Interviuri

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Desculţă prin lume


Delia Marinescu, profil: Irina Vasilescu

02.10.2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Când a văzut-o desculţă la atelierul de coregrafie, Vava Ştefănescu i-a citit în talpă că a făcut balet. Pe podeaua sălii de sport, într-un cerc de copii de liceu, s-a prezentat Irina şi a surprins spunând că are 25 de ani. Părul creţ, tuns scurt şi zâmbetul copilăresc îi ascund escalada prin timp.

Pe o bancă de lângă Casa de Cultură din Alexandria, la miez de noapte şi de festival Ideo Ideis 2013, Irina Vasilescu îmi reconstituie drumul tălpilor ei care s-au ridicat pe vârfuri în săli de balet, s-au apăsat voluntare în călcâie pe ciment de penitenciar, au călcat pe pământ de Alaska ori s-au căţărat pe stânci.

În prezent, Irina Vasilescu e redactor la revista online Arte şi Meserii şi project manager la fundaţia eMAG, care susţine financiar copii olimpici la matematică, informatică sau fizică. Cu un zâmbet larg şi ochii rotunzi sclipind în spatele ochelarilor, Irina îmi povesteşte cu admiraţie despre copiii pe care fundaţia la care lucrează îi ajută cu bani de pregătire, de transport pentru concursuri în străinătate şi pe care îi premiază când se întorc. ,,România e pe locul 1 în Europa la fizică, pe locul 1 în lume la astronomie, în contextul în care la noi nu există materia astronomie. Practic, fizicienii se pregătesc singuri. Sunt oamenii ăştia minunaţi care fac o grămadă de lucruri extraordinare, pe care normal că nu-i bagă nimeni în seamă", spune Irina.

Probabil că Irina n-ar fi ajuns nici în Alexandria - la Festivalul de Teatru Tânăr Ideo Ideis 2013 -, nici în Alaska, dacă în mai 2012, nu şi-ar fi dat demisia de la OvidiuRo, un ONG care ajută copiii foarte săraci să meargă la grădiniţă. Deşi îi plăcea foarte mult ce făcea, conştiinţa nu a lăsat-o să mai continue. "Mi-am dat demisia foarte brusc. Seara, când am ajuns acasă, i-am dat email şefei mele, pentru că urmau să accepte fonduri de la Roşia Montană Gold Corporation (RMGC). A fost cu lacrimi, cu drame, dar mi-am dat demisia. În momentul acela am devenit propriul meu erou", îşi aminteşte Irina. Până la urmă, ONG-ul a pierdut şi fondurile de la RMGC şi pe Irina.

Când repeta în sufragerie pe Romeo şi Julieta a lui Ceaikovski, Irina îşi imagina că e Julieta

De la 5 la 15 ani, Irina a făcut balet la patru şcoli diferite. Dacă mama a vrut să o vadă balerină la 5 ani, pentru că şi ea practicase baletul în tinereţe, tot mama i-a spus "nu, eşti mai deşteaptă de atât", atunci când a vrut să dea admitere la coregrafie, în clasa a V-a. A ascultat-o pe mama, chiar dacă ridicatul pe vârfuri începuse să îi placă foarte mult: "Când repetam în sufragerie uvertura de la Romeo şi Julieta, îmi imaginam că sunt Julieta", zâmbeşte Irina. Crede că cei 10 ani de balet au ajutat-o să fie conştientă de corpul ei, întrucât mereu trebuia să-şi controleze ţinuta, să nu mai meargă cu vârfurile spre interior, şi i-au format elasticitatea şi disponibilitatea corpului la diverse mişcări.

"Actoria ar trebui să fie inclusă în şcoli ca materie obligatorie"

La 15 ani, Irina era cea mai mare din şcoala de balet, iar copiii se tot schimbau, aşa că a renunţat şi s-a înscris la un curs de actorie. Teatrul a ajutat-onu-i fie teamă să vorbească în public, ba chiar să-i facă plăcere să vorbească în faţa oamenilor. Pe parcursul unui an de zile cât a durat cursul de teatru, Irina a învăţat să fie atentă la ce primeşte, să lucreze în echipă, să fie atentă la ceilalţi uneori mai mult decât la ea şi să depăşească frica de penibil. Din păcate, spune ea, aceste calităţi dispar odată cu lipsa de exerciţiu. Crede că în acel an a crescut destul de mult ca om şi că "actoria ar trebui să fie inclusă în şcoli ca materie obligatorie".

Chiar dacă a copilărit pe muzică clasică, Irina recunoaşte senină faptul că în liceu ştia cuvânt cu cuvânt albumul Am să mă-ntorc bărbat al celor de la Vama Veche. Îşi mai aminteşte cum îl asculta la miezul nopţii pe Dobrovolschi, la PRO FM, cu urechea lipită de radio, pentru că nu avea căşti. De copilărie îi mai aduce aminte şi mirosul de spray: "Când mergeam în tabere, eram prea mici să ne dăm seama că trebuie să ne spălăm şi ne dădeam cu spray", îmi povesteşte râzând Irina.

"[...] Să fac un spectacol care să însemne foarte mult pentru ei, să îşi pună întrebări"

Ca şi în cazul baletului, de mama se leagă cumva şi alegerea facultăţii. Pe lângă Psihologie, Litere sau Jurnalism, Irina a vrut să dea admitere şi la Regie Teatru. Dar, "ai mei, care, paradoxal, sunt mari iubitori de teatru, nu au fost de acord. Mama e psihiatru, cred că de asta am dat la Psihologie", spune Irina. Deşi a terminat şi masteratul în Psihologie Organizaţională şi e formată în resurse umane şi training, Irinei i-ar plăcea sa fie regizor de teatru, critic sau coregraf: "Să fie un loc unde vin oameni să se uite şi să fac un spectacol care să însemne foarte mult pentru ei, să îşi pună întrebări. Nu e neapărat fondat, nu ştiu dacă sunt talentată, dar mi-ar plăcea", zâmbeşte sincer, Irina.

"Mi-am adus aminte că odată, la 14 ani, m-am căţărat pe o stâncă. Şi m-am gândit ce ar fi să fac escaladă?"

După ce a făcut dansuri africane timp de un an, Irina a vrut să experimenteze altceva. "Mi-am adus aminte că odată, la 14 ani, m-am căţărat pe o stâncă. Şi m-am gândit ce ar fi să fac escaladă? La mine chestiile nu încep foarte logic". De 3 ani de zile, îşi testează limitele pe stânci. "De fiecare dată mi-e frică. Dar îmi place că poţi să-ţi depăşeşti limitele la propriu, azi te caţeri până la opt metri şi mâine poţi până la nouă". A avut un accident, din care a învăţat cât de importante sunt concentrarea şi atenţia. "M-am trezit odată proptită pe un copac, după ce am căzut câţiva metri", povesteşte Irina.

"Am învăţat cum e să ai nevoie să faci un lucru, care aparent e absurd, dar ai nevoie să faci lucrul ăla"

După ce şi-a dat demisia anul trecut, în 2012, Irina a plecat în Alaska. "Am fost la un prieten, m-am dus singură de capul meu". A continuat experimentele şi îşi aminteşte cu entuziasm de Salmonstock, un festival de muzică pentru salvarea somonilor din Alaska, care s-a ţinut departe, "într-o peninsulă dubioasă" sau de avionul pe care l-a condus, chiar dacă era unul mic.

Prietenul din Alaska e pe lista oamenilor importanţi din viaţa ei căci a învăţat-o o lecţie esenţială. "E un om care are numai haos în cap şi e un haos de care eu aveam nevoie. Lucrează în Alaska într-un ONG care ajută oamenii cu handicap. De la el am învăţat cum e să ai nevoie să faci un lucru, care aparent e absurd, dar ai nevoie să faci lucrul ăla. Eu am nevoie de chestia asta", spune Irina.

Când s-a întors din Alaska, a simţit presiunea căutării unui job şi, timp de trei luni, s-a implicat foarte mult în lucrul la revista Arte şi Meserii. A început ca editor, corectând greşelile gramaticale care îi săreau imediat în ochi, datorită pregătirii pentru admiterea la Jurnalism, facultate la care se gândise să dea. La Arte şi Meserii a făcut voluntariat, la fel ca toţi colegii ei, fotografi, ilustratori, redactori etc. Îşi aminteşte că distribuiau revistele gratis şi că a mers neaşteptat de bine vreo doi ani, după care revista s-a retras în online. Unul dintre oamenii care au impresionat-o de când e redactor la revista Arte şi Meserii e actorul Eugen Jebeleanu, pe care îl admiră pentru determinare, pentru că ştie exact ce îşi doreşte.

"Dacă aş avea timp, m-aş duce să fac teatru cu deţinuţii. I-am văzut reacţionând la ceva"

În timpul masteratului de Psihologie Organizaţională, Irina participa şi la cursurile altor facultăţi. Aşa a cunoscut asociaţia Youth for Justice, de la Facultatea de Sociologie, prin care a ajuns să facă un program antidrog cu tinerii din Jilava. "Aveam o grupă cu deţinuţi cu vârste între 18 şi 21 de ani, care erau acuzaţi pentru furt sau tâlhărie. Cel mai deştept dintre ei era un tip care era închis pentru trafic de droguri. Şi el a zis că după ce o să iasă, o să se întoarcă la ce făcea înainte, pentru că se obişnuise cu un nivel de trai şi ar fi avut două variante: să se apuce să care cu cârca pentru 10 lei pe zi sau să continue ce făcea înainte şi asta este", îşi aminteşte Irina una dintre revelaţiile pe care le-a avut în timpul voluntariatul în penitenciar. Spune că şi-a dat seama că acel om avea dreptate şi că atunci i s-au năruit visele de a schimba uşor oamenii din închisoare. Programul antidrog al Irinei a durat aproape două luni, timp în care a făcut cu deţinuţii teatru-forum. "Au răspuns la chestia asta mai mult ca la orice. Erau oameni care nu ştiau să scrie şi aveau 18-21 de ani".

Îi pare rău de promisiunea pe care nu şi-a respectat-o, de a se întoarce să facă teatru cu deţinuţii: "Le-am promis că vin peste o lună şi facem teatru. Era unul de 19 ani, cu nevastă şi un copil de trei ani, pe care nu-i mai văzuse de mult, care furase o dată şi fusese prins. Zicea că o să se elibereze peste o lună, dar o să se întoarcă special pentru cursul ăsta de teatru. Până la urmă nu l-am mai ţinut".

Irina nu crede că a schimbat mare lucru, dar e convinsă că pe ea practica la Jilava a ajutat-o foarte mult. "Mi-am dat seama că viaţa nu e roz şi n-o pot schimba eu atât de simplu cu psihologia mea. Dacă aş avea timp, m-aş duce să fac teatru cu deţinuţii. I-am văzut reacţionând la ceva".

"Am nevoie de feedback, ca să ştiu unde mă situez"

Irina şi coregrafa Vava Ştefănescu s-au cunoscut la un atelier de coregrafie care s-a desfăşurat pe parcursul a trei zile, în cadrul Festivalului de Teatru Ideo Ideis 2013. Când Vava Ştefănescu i-a cerut contactele la sfârşitul celor trei zile de workshop, Irinei i-au sărit tălpile în sus de fericire. "Am sunat-o pe mama şi i-am zis: mama, cine crezi că mi-a cerut numărul de telefon?". Irina spune că a fost foarte important feedback-ul Vavei la finalul unui exerciţiu în care trebuia să-ţi imaginezi o poveste care trecea prin patru puncte. "Mi-a zis că a fost un pic dezamăgită că doar am unit punctele şi că am fost foarte lipsită de imaginaţie. A fost foarte important pentru mine, m-a ajutat foarte mult că mi-a zis că se aştepta să exprim ceva". Remarca Vavei Ştefănescu, crede Irina, i-a făcut cel puţin la fel de bine ca momentul în care a lăudat-o următoarea zi. "Am nevoie de chestiile astea, ca să ştiu unde mă situez. Înseamnă că te bagă cineva în seamă, contează ceea ce faci".

Irina Vasilescu visează să găsească omul care să-i schimbe viaţa, care să vadă ceva în ea, să o încurajeze şi să o ajute să devină un om foarte bun. Până atunci, se bucură de tot ce trăieşte.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică



 Toate articolele despre Festivalul de teatru tânăr Ideo Ideis, 2013


0 comentarii

Spacer Spacer